Premierul Filip DEZVĂLUIE când îi va lua locul Vladimir Plahotniuc la șefia Guvernului
5323
Premierul Pavel Filip, care a făcut astăzi bilanțul activității Executivului la un an de la învestire, este convins că șeful său de partid, Vladimir Plahotniuc, nu va atenta la funcția de prim-ministru până după alegerile parlamentare din 2018.
„Domnul Plahotniuc a vorbit deja despre asta. A spus că nu va pretinde la funcția de prim-ministru până după alegerile parlamentare din 2018. Acest Guvern condus de mine are o agendă de reforme serioase, care trebuie implementate până în 2018”, a menționat Filip.
Sursa citată a mai adăugat că deocamdată nu poate face o comparație între fostul lider al Partidului Democrat (PD) și actualul președinte Vlad Plahotniuc, dar admite că ultimul este foarte ambițios și își duce la bun sfârșit obiectivele propuse: „Cum de nu ați cerut să fac o comparație între actualul prim-vicepreședinte al PD (Pavel Filip n.r.) și fostul prim-vicepreședinte (Vlad Plahotniuc n.r.)? Despre noul președinte pot să spun că este ambițios și își realizează tot timpul obiectivele propuse. Dar vreau să vă mai spun că în PD se lucrează în echipă. Avem oameni care pot asigura suportul necesar, astfel ca Guvernul să-și poată îndeplini obiectivele propuse”.
Nu în ultimul rând, Pavel Filip a mulțumit actualei majorități parlamentare, care a avut un rol decisiv la stabilizarea situației politice. „În acest an am avut o colaborare foarte bună cu majoritatea parlamentară. Am avut și avem întrevederi săptămânale. Am acceptat funcția de premier doar după ce am avut certitudinea că am suportul acestei majorități. Cea mai mare nemulțumire a mea în acest an a fost faptul că a trebuit să stabilizăm lucrurile și nu am reușit să asigurăm o creștere economică. Dar în anul 2017-2018 vom asigura o dezvoltare economică, dezvoltare care va fi resimțită de cetățeni prin salarii, pensii mai mari, precum și servicii mai bune”, a adăugat premierul.
În alt context, Filip s-a referit la actualul președinte Igor Dodon, care merge în vizite oficiale peste hotare și spune că va denunța Acordul de Asociere cu UE. „Nu știu dacă ne pasc anumite riscuri din cauza faptului că președintele Dodon face asemenea declarații. Și asta pentru că declarațiile sale, conform Constituției, nu vor avea efecte practice. Totuși, ne vom afla într-o situație delicată de câte ori va merge președintele în vizite oficiale peste hotare. De fiecare dată va trebui să venim și să neutralizăm declarațiile sale. Vom spune de fiecare dacă că nu schimbăm nimic, că mergem în continuare pe drumul de apropiere de UE”, a conchis prim-ministrul.
08.07.2025
10:17
1226
Un fost JUDECĂTOR și președinte al CSP de pe vremea guvernării lui Plahotniuc se implică în politică și se va regăsi pe lista unei formațiuni la alegerile parlamentare
06.05.2021
10:30
2493
Un fruntaș al PD a decis să PĂRĂSEASCĂ formațiunea lui Pavel Filip: „Nu datorez explicații nimănui și vă asigur că nimeni nu m-a „RACOLAT”, „cumpărat” sau ademenit”
02.04.2021
12:12
3263
Un fost PREMIER îl compară pe Igor Dodon, care vrea să scoată 20 de MILIARDE de lei din rezerva BNM, cu „gospodar” care dă pe BĂUTURĂ toți banii din casă: „Este o prostie. Ulterior ce faci?”
16.03.2021
19:13
3477
Pavel Filip vorbește despre un „DEAL” între Maia Sandu și Igor Dodon: „Sunt profund dezamăgit și dezgustat de înțelegerile ASCUNSE și spectacolul pus în scenă azi, în timp ce țara arde, iar oamenii mor”
16.03.2021
12:37
4650
Filip a DEZVĂLUIT care e prima întrebare pusă de Maia Sandu la consultările de astăzi. „Credem că cele PATRU partide pot identifica un candidat de compromis la funcția de premier… Poate fi și Andrei Năstase. Alegerile pot avea loc în șase luni”
15.03.2021
14:05
3097
Maia Sandu organizează CONSULTĂRI cu fracțiunile parlamentare „referitor la situația politică” din R. Moldova
19.02.2021
15:59
7573
Candu o îndeamnă pe Maia Sandu să NU se grăbească cu anticipatele, pentru că va „BLESTEMA” decizia: „În Parlament vor accede Șor, Dodon, PAS și Usatîi, CONTROLAT de Moscova”. Acesta a povestit cum l-a luat pe Filip în biroul Zinaidei Greceanîi
23.12.2020
13:55
3900
Cum comentează Platforma „DA” și PD demisia Guvernului Chicu: „Acest Guvern a aprobat toate schemele lui Dodon și Șor, apoi și-a dat demisia. Mingea e pe terenul noului președinte”
03.12.2020
09:37
3518
Pavel Filip îl îndeamnă pe Igor Dodon, „un copil care a pierdut jocul”, să nu repete GREȘELILE lui Vlad Plahotniuc
17.11.2020
13:44
3779
VIDEO // Dodon este IGNORAT și de „Pro Moldova”. PSRM mai are o singură SOLUȚIE pentru a forma o majoritate parlamentară. „Maia Sandu trebuie să inițieze aceste consultări. Trebuie să decidem cum și când vor avea loc anticipatele”
13.02.2026
17:35
54
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
62
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
13.02.2026
17:21
83
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
13.02.2026
17:09
95
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
13.02.2026
16:27
245
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
259
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
312
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
266
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
304
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
344
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
373
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
471
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
546
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
522
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
423
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
513
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
532
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
629
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
521
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
578
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
586
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
591
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
596
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
587
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
506
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
MAE avertizează românii care călătoresc în Italia: grevă naţională în transportul aerian pe 16 februarie 2026
Ministerul Energiei revizuiește documentația licitației pentru parcurile eoliene onshore și anunță noile termene de depunere a ofertelor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














