16:16:45 20.04.2024
Stiri

Premierul cere PEDEPSIREA agricultorilor care nu au plătit impozitele și nu au produs nimic, dar acum cer COMPENSAȚII de la Guvern

Economie 02.03.2017 11:40 Vizualizări1381 Autor: Ziarul National
Premierul cere PEDEPSIREA agricultorilor care nu au plătit impozitele și nu au produs nimic, dar acum cer COMPENSAȚII de la Guvern


Premierul Pavel Filip consideră că întreprinderile agricole, care nu au prezentat nicio informație despre recoltele anuale obținute și care nu au achitat impozitele și taxele la stat nu au niciun drept moral să solicite Guvernului compensații pentru prejudiciile cauzate de calamitățile naturale din 2016 în sectorul agrar.

Potrivit prim-ministrului, Executivul va acorda toate compensațiile cuvenite bazându-se pe date clare și evaluări oneste.

„În prezent au fost elaborate listele prealabile ale celor care au avut de suferit în urma îngheţurilor din luna aprilie 2016 şi stabilit gradul de afecţiune, iar următorul pas rezidă în elaborarea unui regulament care să specifice condiţiile de compensare parţială a prejudiciului cauzat de îngheţuri. Procesul de elaborare a listelor a fost tergiversat din cauza dosarelor numeroase înaintate inclusiv de întreprinzătorii necinstiţi, care solicită compensaţii, chiar dacă în ultimii ani nu au prezentat nici o informație despre recoltele anuale obținute sau ale căror întreprinderi nu au achitat impozite și taxe la stat”, a precizat Pavel Filip.

Oficialul a subliniat că în liste sunt foarte mulți agenți economici care nu au produs nimic, dar care cer compensații. „Atunci când solicităm de la bugetul statului, asta nu însemna că trebuie să-i aducem în fața Guvernului pe cei care lucrează la negru, pe cei care nu plătesc salarii și cei care nu plătesc impozite la stat. Trebuie să fim deschiși cu cei care lucrează onest. Urmează a fi făcut un lucru enorm pentru a selecta dosarele celor care merită să-și primească compensațiile și să le achităm din banii care sunt prevăzuți demult în bugetul de stat”, a subliniat prim-ministrul.

Totodată, în cadrul şedinţei Comisiei pentru situaţii excepţionale a R. Moldova, premierul s-a pronunţat pentru examinarea minuţioasă a dosarelor, inclusiv calificarea juridică a acţiunilor de înaintare a dosarului, cu scopul de a pedepsi tentativele de escrocherie.

În acest scop, Pavel Filip a propus ca lista beneficiarilor să fie făcută publică, iar după aprobarea Regulamentului de achitare a compensaţiilor, sa fie accelerată procedura de oferire a acestor plaţi.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md