11:52:07 23.04.2024
Stiri

PRECIZĂRI: Cine trebuie să depună declarații pe VENIT la fisc până pe 2 mai curent

Economie 14.03.2018 15:00 Vizualizări2452 Autor: Ziarul National
PRECIZĂRI: Cine trebuie să depună declarații pe VENIT la fisc până pe 2 mai curent


Cetățenii R. Moldova și cei străini sau apatrizi care au obținut statutul de rezident al Republicii Moldova trebuie să depună declarații privind impozitul pe venit și de achitare a obligațiilor suplimentare aferente venitului obținut din anul precedent până pe 2 mai curent.

Oligația de prezentare a declarației privind impozitul pe venit o au persoanele care nu desfășoară activitate de întreprinzător, dar obţin venit impozabil din alte surse decât salariul, cu excepţia cazurilor în care obţin venituri impozabile doar din plăţile care depăşesc suma scutirii personale de 10 620 de lei pe an.

Totodată, trebuie să meargă la fisc și cei care obţin venit impozabil sub formă de salariu care depăşeşte suma de 31 140 de lei pe an, cu excepţia persoanelor fizice care obţin venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă, obţin venituri impozabile atât sub formă de salariu, cât şi din orice alte surse, a căror sumă totală depăşeşte 31 140 de lei pe an sau direcționează 2% din impozitul pe venit calculat anual la buget.

Nu sunt supuse declarării veniturile obținute pe parcursul anului 2017 din care s-a efectuat reținerea finală (dividende, royalty, câștigurile de la jocurile de noroc etc.).

Pentru persoanele fizice, impozitul pe venit pentru anul fiscal 2017 este determinat în mărime de 7% din venitul anual impozabil ce nu depășește suma de 31 140 de lei și de 18% din venitul anual impozabil ce depășește suma de 31 140 de lei.

La calcularea obligației fiscale pentru anul 2017, contribuabilii persoane fizice cetățeni beneficiază de scutirile prevăzute de Codul fiscal. Suma scutirii personale pentru anul 2017 constituie 10 620 de lei. Persoanele aflate în relații de căsătorie sunt în drept să beneficieze de scutirea pentru soție/soț în aceeași mărime.

Menționăm că persoanele juridice, persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător, persoanele care practică activitate profesională și cele care practică activitate independentă au obligația de a depune declarația privind impozitul de venit până la data de 26 martie curent.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md