Politica TRACTOARELOR în an electoral: Cadourile lui Lukașenko, înmânate de Dodon, au ajuns numai în localități conduse de SOCIALIȘTI
Deși a promis că tractoarele și autospecialele, donate de președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, aflat săptămâna trecută în vizită în R. Moldova, nu vor ajunge numai în localități cu primari socialiști, președintele Igor Dodon nu s-a ținut de cuvânt.
Cele trei tractoare și cele două autospeciale au ajuns deja la destinație și au „bucurat” sate și orașe conduse de reprezentați ai Partidului Socialiștilor, numai într-un caz fiind vorba de un primar comunist care, afirmă unele surse, ar fi deja mai aproape de partidul susținut de Dodon.
Astfel, Igor Dodon le-a înmânat personal cheile de la tractoare, în an electoral, primarului de Pocrovca, raionul Dondușeni, socialiștului Ivan Râlschi, primarului de Văratic, raionul Râșcani, tot un socialist - Dumitru Motelică, dar și comunistului din orășelul Vadul lui Vodă, suburbie a capitalei, Iuri Onofriiciuc.
Autospecialele au ajuns în orașele Briceni și Ocnița, conduse tot de primari socialiști - Vitali Gorodinschi și Ion Ciumac, unde Dodon a făcut băi de mulțime.
Un alt tractor va ajunge, așa cum a anunțat Dodon, în UTA Găgăuzia.
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia: „Sătenii mergeau prin sat ca niște umbre fantomatice. Deseori, se prăbușeau la pământ și rămâneau întinși pe jos. Mai târziu venea cineva din familie să-i ridice. Dacă venea…”
Cerbi STOPAȚI la vamă. ANSA nu a admis pe teritoriul R. Moldova mai multe animale, deoarece agentul economic nu avea actele în regulă
Rusia pune în pericol MII de zboruri civile. Incidentele ar fi avut loc inclusiv în R. Moldova