Petru Bogatu: „Filat, PASĂ DE GOL pentru Leancă”
3527
Vlad Filat a luat duminică toată lumea pe nepregătite. Anunțul, făcut de liderul PLDM în privința candidatului partidului pentru funcția de premier, a căzut oarecum pe nepusă masă.
O surpriză previzibilă
Așadar, în cazul unui succes în alegeri, Iurie Leancă va avea șansa să-și continue munca de șef al Guvernului. Această decizie neașteptată a liberal-democraților s-a constituit într-un eveniment politic sonor ce va avea un impact cert asupra întregii campanii electorale.
Totuși, surpriza, oricât ar părea de mare, era previzibilă. Clarificarea situației în ceea ce privește viitorul prim-ministru nu avea cum să fie amânată.
În condițiile în care, grație unui favorabil concurs de circumstanțe, liberal-democrații au nu una, ci două locomotive electorale, utilizarea lor la capacitate maximă se impunea numaidecât. Pentru asta urmau să fie eliminate niște ambiguități care, în caz contrar, riscau să inducă o stare de nesiguranță în propria tabără și, în același timp, să dea apă la moară adversarilor.
Unde mai pui că, în ultimul timp, inamicii PLDM au căutat să pervertească atuurile, transformându-i puterea în slăbiciune. S-au speculat cu insistență diverse închipuite divergențe între Filat și Leancă pentru a provoca astfel o ruptură în partid.
PLDM a rezistat, menținându-l pe Filat în capul listei și dând astfel peste cap orice tentativă de fisurare a formațiunii. Dar acesta era un lucru făcut pe jumătate. Mai rămânea să se lămurească situația lui Leancă.
Își strânge rândurile
Se pare că liderul PLDM stăpânește mai bine jocul defensiv decât cel ofensiv. Ori de câte ori se vede silit să se apere sub presiune, el reușește să se replieze, să-și fortifice redutele și, în cele din urmă, să puncteze decisiv.
Avându-l acum pe Filat în fruntea listei și pe Leancă în ipostaza de candidat pentru funcția de premier, PLDM împacă toate gusturile și interpretările posibile. Astfel, partidul își strânge rândurile și își cimentează unitatea.
Ca să nu mai spun că în atare condiții, liberal-democrații vor putea marșa pe ideea continuității. Vor fi în măsură să bată moneda pe reușitele guvernării.
Oricum ai întoarce-o, Guvernul Filat a trebuit să muncească în perioada acumulărilor, pe când Guvernul Leancă a funcționat în faza realizărilor. În această situație, cel de-al doilea se identifică mai mult cu succesele obținute pe drumul european decât cel dintâi.
Unul adună pietrele, altul le clădește
Asta-i viața și nimeni nu-i de vină. Unul adună pietrele după calamitate, iar altul le clădește și dă casele în folosință.
Pornind de la aceste realități, viitorul lui Iurie Leancă și al echipei sale guvernamentale urma să fie conturat pregnant. Anume acest lucru l-a făcut Vlad Filat când a anunțat cine va fi candidatul partidului pentru funcția de premier.
Astfel, gestul liderului PLDM nu este un act de generozitate, ci o probă de pragmatism. Filat în pasează lui Leancă, aflat în cea mai bună poziție de a trimite mingea în poartă.
Decizia luată va conferi liberal-democraților stabilitate și încredere în campania electorală. Totuși, la mijloc, desigur, e o oportunitate, nu o garanție a izbânzii.
Înainte e un drum lung și anevoios. Totuși, dacă PLDM își va juca șansa din plin, situația creată îi va aduce în ziua votării puncte prețioase în palmares.
Text de Petru Bogatu
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.09.2026
12:27
10.09.2026
11:37
10.09.2026
11:36
10.09.2026
11:25
10.09.2026
11:19
10.09.2026
11:14
10.09.2026
09:56
10.09.2026
03:05
10.09.2026
01:43
10.09.2026
00:08
10.09.2026
00:05
09.09.2026
23:52
09.09.2026
23:16
09.09.2026
22:12
09.09.2026
20:20
09.09.2026
19:43
09.09.2026
19:37
09.09.2026
19:33
09.09.2026
18:44
09.09.2026
18:14
09.09.2026
18:13
09.09.2026
16:30
09.09.2026
16:24
09.09.2026
16:16
09.09.2026
16:14
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”


















