18:49:53 28.03.2024
Stiri

Conspiraţie kaghebisto-interlopă împotriva Republicii Moldova

Opinii 02.10.2014 09:58 Vizualizări3690 Autor: Petru Bogatu
Conspiraţie kaghebisto-interlopă împotriva Republicii Moldova


Prezentul continuu

Renato Usatîi a devenit motiv de păruială între două femei publice. Una dintre ele, când l-a văzut pe respectivul la TV, şi-a ieşit din ţâţâni şi i-a reproşat moderatoarei talk-show-ului că l-ar fi invitat pe acesta la emisiune fără niciun „argument jurnalistic”.

Cum se ceartă două femei pentru un „fenomen ciudat”

O bloggeriţă sare la gâtul Lorenei Bogza, imputându-i că a adus în studio „zdrenţe de argouri banditeşti” în condiţiile în care, în opinia ei, jurnalismul ar fi o „artă”, unde n-au ce căuta „terfele” care „pot fi vândute la piaţa centrală”. Revolta ei poate găsi înţelegere, nu însă şi scuză.

Mai întâi de toate, jurnalismul nu-i o artă, deoarece, spre deosebire de literatură, reprezintă un sistem de comunicare centrat pe realitatea obiectivă, nu pe ficţiunea artistică. Mai apoi, „terfele” şi „zdrenţele” se pot constitui într-un eveniment de presă dacă, fiind infestate cu paraziţi, intră în gura lumii şi riscă să afecteze viaţa comunităţii.

Până la un punct, totuşi, bloggeriţa are dreptate. Pentru o parte a mass-mediei de la Chişinău, Renato Usatîi, supranumit şi RU, a devenit un fel de Gigi Becali. Toate porcăriile şi măgăriile debitate sau făcute de acest impostor sunt propulsate în prime team la TV sau în frontispiciul ziarelor. Un gunoi cules de pe fundul afacerilor tenebre e scos la suprafaţă şi transformat în subiect de ştiri.

Pe de altă parte, uneori şi o gânganie, oricât de repulsivă ar fi, trebuie cercetată la microscop. Precum virusul Ebola, bunăoară. Pentru a găsi vaccinul mult aşteptat.

Din acest punct de vedere, aducerea lui Renato Usatîi într-o emisiune televizată s-a dovedit pe cât de justificată, pe atât de lămuritoare. În faţa camerelor de luat vederi, acesta şi-a trădat nu numai obtuzitatea, ci şi natura-i caraghioasă.

Insul care a ajuns protagonist al sondajelor pare un troglodit. Habar n-are nu doar de PIB, ci şi de formarea bugetului, ceea ce mă face să cred că în subterana lumii interlope lui i se încredinţa nu atât spălatul banilor, cât spălatul podelelor.

Un „fenomen ciudat”

Dumitru Diacov are dreptate când spune că RU e „un fenomen ciudat”. Dar nu pentru că-i un organizator de concerte cu ambiţii politice.

R. Usatîi pare un şarlatan de carieră, de teapa lui Pavel Ivanovici Cicikov. Cu simţul nativ al înşelăciunii, cu bani mulţi, el caută să cucerească pe toată lumea, cumpărând un număr însemnat de suflete electorale.

RU nu-i nici om de afaceri, nici manager de succes. În orice caz, n-a făcut dovada acestui fapt.

De unde dar dispune de mijloace financiare fabuloase? De ce justiţia moldovenească nu-şi pune astfel de întrebări?

În niciun stat civilizat nu-i posibil ca un personaj cvasianonim să apară din nicăieri ca să arunce bani pe fereastră pentru a cumpăra voturi. Ar fi tratat ori ca nebun de legat, ori ca escroc periculos.

În Occident, nici antreprenorii consacraţi cu acte în regulă nu fac risipă de capital în campanii electorale. Sumele prevăzute pentru alegeri sunt strict reglementate de legislaţie şi cheltuite în condiţii de totală transparenţă.

În piesa cui joacă RU rolul de milionar?

RU este un fals milionar care joacă rolul de nabab. În piesa cui?

Nu încape îndoială că spectacolul „Renato Usatîi” putea fi pus în scenă doar într-o autocraţie fără justiţie independentă, unde se învârt sume imense ce scapă controlului fiscal. Acest lucru este exclus în Europa. Ucraina, din motive lesne de înţeles, de asemenea nu poate fi luată în calcul.

Şi cum e puţin probabil ca RU să fie agent chinez sau şeic saudit, rămâne doar Federaţia Rusă. E un secret al lui Polichinelle că Moscova urmăreşte să schimbe cursul politic al Chişinăului prin şubrezirea statului şi inducerea haosului.

Mass-media a mai scris că „bogăţia” misterioasă a lui Dodon sau R. Usatîi se datorează serviciilor secrete ruse. În spaţiul postsovietic nimeni în afară de Putin nu poate să pună bani la bătaie în cantităţi astronomice pentru te miri ce scopuri obscure.

Dar înseamnă oare toate acestea că Moscova risipeşte fonduri publice pe Republica Moldova? Să fim serioşi!

Rusia e în recesiune. Îşi spun cuvântul şi sancţiunile occidentale.

Kremlinul nu are parale nici măcar pentru Crimeea. Guvernul rus a recunoscut că a luat bani din fondul de pensii pentru a subvenţiona peninsula anexată.

Cu mâinile mafiei

Pe de altă parte, Putin are la îndemână o metodă verificată de extorcare a mijloacelor financiare. El îi pune la cheltuială, prin şantaj, pe oamenii de afaceri. Mai cu seamă pe cei indezirabili.

Aşa se finanţează în Rusia echipele de fotbal. Aşa se construiesc palate luxoase pentru camarila preşedintelui. Aşa se cumpără obiective strategice din fostele republici sovietice etc.

Este absolut clar că banii negri care invadează astăzi campania electorală din Republica Moldova provin din afaceri private şi preponderent necurate. Sunt implicaţi antreprenorii legaţi într-un fel sau altul cu Republica Moldova.

Şi mai ales cei care au o situaţie nesigură şi pot înfunda oricând puşcăria. Nu-i nicio problemă pentru serviciile speciale ruse să-i constrângă pe aceştia să cotizeze pentru destabilizarea Chişinăului.

Putin, când vine vorba de bani, nu menajează nici pe oligarhii din cercul său îngust, necum pe cei străini. În acest moment, sub ochii întregii lumi, de exemplu, este deposedat de avere potentul magnat rus Vladimir Evtuşenkov.

În aceste condiţii, alde Karamalak, Platon şi alţi foşti afacerişti moldoveni de toată speţa nu au nicio şansă să fie cruţaţi. Mafia moldovenească este băgată la înaintare. Cu mâinile ei suntem gâtuiţi.

La mijloc, de fapt, e o conspiraţie kaghebisto-interlopă împotriva Republicii Moldova. Renato Usatîi şi Igor Dodon par să fie doar vârful de lance al crimei organizate din Rusia care încearcă să pună mâna pe putere la Chişinău.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md