04:24:49 16.02.2026
Stiri

Peste o MIE de persoane, ARESTATE în Rusia la protestele anti-Putin

Știri 05.05.2018 19:08 Vizualizări3357
Peste o MIE de persoane, ARESTATE în Rusia la protestele anti-Putin Realitatea

Peste 1 000 de persoane au fost arestate sâmbătă în întreaga Rusie în timpul unor manifestaţii de protest împotriva preşedintelui Vladimir Putin, organizate la apelul opozantului Aleksei Navalnîi, a anunţat o organizaţie neguvernamentală, informează AFP și Agerpres.

Nu mai puţin de 1 029 de persoane au fost reţinute de poliţie, între care 475 la Moscova, potrivit organizaţiei OVD-Info, specializată în astfel de statistici, în condiţiile în care protestele continuă în mai multe oraşe din ţară, inclusiv la Moscova.

La Moscova, poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene şi a recurs la forţă pentru a încerca să-i disperseze pe manifestanţi, iar între opozanţi şi militanţi pro-Kremlin s-au înregistrat ciocniri, potrivit unor jurnalişti ai AFP aflaţi la faţa locului.

Totodată, potrivit Reuters, liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost reţinut sâmbătă de poliţie după ce şi-a făcut apariţia la o manifestaţie în centrul Moscovei pentru a protesta împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin.

„Bătrânul fricos Putin crede că este ţar. El nu este însă ţar şi de aceea trebuie să ieşiţi în stradă la 5 mai", a scris Navalnîi vineri pe Twitter.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
15.02.2026 08:16 619 Horoscopul zilei 15.02.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 16.98 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte