Parlamentul îl PROTEJEAZĂ pe Șevciuk? NU vrea audierea directorului SIS cu privire la dosarele pe numele fostului lider separatist: „El a plecat aseară din Moldova”
3917
Deputatul liberal-democrat, Tudor Deliu, a solicitat, astăzi, audierea în Parlament a directorului Serviciului de Informații și Securitate, Mihai Bălan, cu privire la existenta dosarelor penale pe numele fostului lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, care s-a refugiat la Chișinău.
La rândul său, comunistul Voronin a spus că solicitarea liberal-democraților este tardivă. „Voi ați întârziat. El (Șevciuk) aseară a plecat din Moldova”, a spus fostul președinte al țării.
Solicitarea lui Deliu nu a fost susținută de majoritatea deputaților.
CITIȚI și INTERVIU // Oazu Nantoi: „Șevciuk s-a refugiat pe malul drept al Nistrului la partenerii săi de business. Normal ar fi fost să ne fie rușine”
Menționăm că Șevciuk a trecut Nistrul săptămâna trecută, cu câteva ore înainte ca acesta să fie lipsit de imunitate de către așa-zișii deputați transnistreni care au permis, astfel, cercetarea penală a fostului lider separatist.
La Tiraspol, acesta este urmărit penal pentru că ar fi deturnat fonduri publice și pentru contrabandă. Șevciuk, afirmă, la rândul său, că în stânga Nistrului s-ar fi pus la cale asasinarea sa.
Anterior, Procuratura Generală a anunțat că Șevciuk nu are niciun dosar penal deschis la Chișinău pe numele său.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















