02:20:42 20.04.2024
Stiri

PANZANELLA: salată italienească de roșii cu pâine

Reportaj 11.01.2015 12:11 Vizualizări3013 Autor: Ziarul National
PANZANELLA: salată italienească de roșii cu pâine sursa: farfuridi.ro


De multe ori artiști de renume și-au plătit mesele cu tablouri ce valorează azi milioane de euro și nu o dată scriitori și poeți au „cântat“ mâncărurile ce le-au încântat simțurile.

Iar în minunata Toscana s-a născut poate din sărăcie, poate dintr-o genială simplitate, un preparat ce dăinuie peste secole: panzanella. La origine o simplă bucată de pâine, de cele mai multe ori veche, dar înnobilată de ceapă aromatizată în oțet făcut din vinurile Toscanei, panzanella a acceptat roșiile abia în secolul 20. Astăzi, este o salată în toată regula, compusă din roșii aromate, ceapă și alte legume proaspete, „îmbogățită“ cu brânzeturi și ulei de măsline, aromatizată cu busuioc proaspăt.

Potrivit farfuridi.ro, tai în felii, mai întâi, roșii din soiuri felurite, mai acide sau mai dulci, să-și lase sosurile și aromele. Apoi adaugi ceapă, măsline (opțional) sare grunjoasă de mare, piper negru și mult ulei de măsline. Italienii pun, uneori şi oţet balsamic. Toate acestea lăsate în frigider măcar o oră.

Între timp, am rupt în bucăți mari o baghetă veche de două-trei zile, am stropit-o cu ulei de măsline și fleur de sel (sare de mare) și am pus-o la cuptor, să se rumenească și frăgezească.

Bucățile astea crocante și calde au ajuns apoi în salată, ca să absoarbă tot sosul. A urmat brânza și, după cum am descoperit destul de recent, roșiile merg bine cu tot soiul de brânzeturi, chiar și cu cele cremoase. Așa că eu am folosit o cremă de brânză tartinabilă – am format mici „bulgărași“ cu ajutorul unei lingurițe – dar și o brânză cu mucegai. La final, mult busuioc verde, pe care-l cresc în ghiveciul de pe balcon.

Şi acum poftă bună!!!


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md