Stiri

OPINIE // „Se pregăteşte terenul pentru o ALIANŢĂ dintre PD şi PAS? După anunţul făcut de PAS şi PPDA că vor merge împreună în alegeri şi până în prezent, lucrurile s-au schimbat”

Politică 07.02.2018 17:00 Vizualizări2704
OPINIE // „Se pregăteşte terenul pentru o ALIANŢĂ dintre PD şi PAS? După anunţul făcut de PAS şi PPDA că vor merge împreună în alegeri şi până în prezent, lucrurile s-au schimbat” diez.md

Între Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr”, condus de Andrei Năstase, și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), la cârma căruia este Maia Sandu, ar fi apărut disensiuni serioase în ceea ce privește perspectiva de forma un bloc comun pentru alegerile parlamentare de anul acesta.

„Deocamdată, acest curent de opinie e destul de timid, dar se vede clar cum prinde forţă de la o zi la alta. Mai mult ca atât, în presă s-au strecurat informaţii precum că Maia Sandu ar insista deja ca raportul de prezenţă a candidaţilor pe lista blocului să fie 3 la 1 în favoarea PAS, nu de 1 la 1, cum a înţeles multă lume că va fi, atunci când s-a anunţat că cele două partide au decis crearea blocului în baza principiului egalităţii şi parităţii”, se arată într-un editorial de pe tribuna.md, semnat de Dumitru Spătărel.

Sursa citată menționează că sunt unele momente care te pun pe gânduri. „În primul rând, mi-a atras atenţia faptul că cei de la PAS nu au reacţionat deloc la apariţia unor astfel de informaţii. Deci, putem concluziona că la baza lor stă ceva real. În al doilea rând, mi-a atras atenţia faptul că aceste informaţii vin în mare parte din cercuri apropiate de actuala guvernare, care par a fi extrem de interesate ca PAS şi PPDA să nu mai meargă împreună. Şi, citind printre rânduri, mai înţeleg ceva – aşteptarea guvernării de pe urma unui eventual „divorţ” politic dintre PAS şi PPDA e mult mai mare decât simplul fapt că va eşua o tentativă de consolidare a forţelor pro-europene de opoziţie”.

Spătărel consideră că miza guvernării e mult mai mare. „Îmi amintesc, în primul rând, de declaraţia democraţilor că, după alegeri, vor opta pentru o coaliţie de guvernare cu forţele proeuropene. E mai mult ca sigur că Andrei Năstase nu va accepta o asemenea coaliţie. Cei din PAS, deşi se declară împotriva guvernării, nu prea au fost văzuţi pe baricade (cu unele mici excepţii), deci sunt un fel de opoziţie moderată. E clar că pentru PD este foarte important ca, dacă PAS şi PPDA nu vor eşua în tentativa de a crea un bloc comun, atunci din partea acestuia să candideze cât mai puţini reprezentanţi ai PPDA. Cu cei din PPDA actuala guvernare nu se va putea înţelege nicidecum după următoarele alegeri, iar cu cei din PAS – nimic nu e bătut în cuie. Nu vreau să-i supăr pe cei din PAS cu suspiciunile mele, dar, dacă de la PPDA se vede cam ce oameni vor fi promovaţi în Parlament, ce profil politic au aceştia, de ce calităţi umane dispun, în cazul PAS aceste momente nici pe departe nu sunt clare. Iar oamenii pe care nu-i cunoşti, ai şi dreptul să-i tratezi cu anumită suspiciune”.

Autorul deduce că după anunţul făcut de PAS şi PPDA că vor merge împreună în alegeri şi până în prezent, lucrurile s-au schimbat. „Probabil, Maia Sandu şi colegii săi au deja alte interese, dacă au schimbat strategia şi, probabil, se pregătesc de alt parteneriat decât cel anunţat deja. Avem dreptul să facem astfel de concluzii de vreme ce PAS nu reacţionează deloc la informaţiile ce apar (mai ales că vin dintr-o direcţie anume), dar şi pentru că se suprapun mult prea multe lucruri pentru a fi considerate simple coincidenţe. Dacă se va rupe alianţa PAS-PPDA, Andrei Năstase şi echipa sa vor ieşi în câştig. În primul rând, pentru că PPDA va putea reveni la ideea frontului antioligarhic comun (care, se pare, nu prea era agreată de PAS pentru că presupune o alianţă şi cu unele partide de stânga), ce s-ar putea dovedi mult mai eficientă decât cea a unui bloc comun al dreptei proeuropene. În al doilea rând, pentru că, dacă PAS va face totuşi coaliţie cu PD în câteva luni, PPDA va rămânea principalul exponent al unui enorm segment de electorat, care a fost trădat de nenumărate ori şi, din păcate, s-ar putea pomeni trădat din nou”, a conchis sursa citată.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 16.08.2026 16.08.2026 12:54 645 Horoscopul zilei 16.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.98 1 USD 17.32 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri