OPINIE // „Faptul că DIICOT ar fi deschis o acțiune penală împotriva lui Plahotniuc în urma plângerii lui Platon e un FAKE NEWS impardonabil”
Analistul politic Petru Bogatu pune la îndoială relatarea precum că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de la Bucureşti ar fi deschis o acțiune penală împotriva liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, în urma plângerii lui Veaceslav Platon.
„Nu sunt eu procuror sau avocat ca să mă pronunț asupra vinovăției sau cumințeniei cuiva, dar o știre de un trucaj pot deosebi. Relatarea Jurnalului TV potrivit căreia DIICOT ar fi deschis o acțiune penală împotriva lui Plahotniuc în urma plângerii lui Platon e un fake news impardonabil”, este de părere Bogatu.
În continuare, acesta a enumerat „semnele făcăturii”.
„1. Nu-i indicată nicio sursă.
2. Nu ne se dă nicio declarație (procurorul care a demarat acțiunea, un oficial DIICOT sau cel puțin un reputat expert).
3. Lipsește contextul.
3. Lipsește orice indiciu asupra modului în care s-a documentat redacția.
5. Nu ni se explică de ce informația despre o acțiune penală demarată în aprilie este dată publicității abia în noiembrie.
6. Nu ni se spune dacă acțiunea a fost pusă în mișcare printr-un act de inculpare, după cum prevede noul Cod de procedură penală.
7. Nicio agenție de presă din România nu a difuzat și nu a preluat pretinsa noutate”.
De menționat că liderul PD, Vlad Plahotniuc, nu a comentat, deocamdată, această situație.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania