16:08:32 19.11.2017
Stiri

OFICIAL // Autoritățile caută cetățeni ai R. Moldova disponibili să lucreze în Israel: Salarii de peste 1 300 de euro pe lună și cazare GRATUITĂ

Moldovenii în lume 08.07.2017 13:30 Vizualizări10578 Autor: Ziarul National
OFICIAL // Autoritățile caută cetățeni ai R. Moldova disponibili să lucreze în Israel: Salarii de peste 1 300 de euro pe lună și cazare GRATUITĂ

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă caută cetățeni ai R. Moldova care au putea lucra în Israel în domeniul construcțiilor. Salariile pornesc de la 1 300 de euro pe lună, cazarea este gratuită, iar cetățenii vor suporta numai cheltuieli pentru perfectarea documentelor și drumul până în Israel.

Cei care vor să obțină un loc de muncă în această țară trebuie să fie calificați în următoarele domenii:

1.Cofraj de construcţie industrializată, cofraj de lemn (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie)
2.Armaturier, îndoirea fierului (cunoaşterea citirii planurilor de construcţii este obligatorie)
3.Plăcători cu plăci (acoperirea podelelor şi pereţilor cu faianţă)
4.Tencuitori, (lucrări de tencuială).

Principalele cerinţe către persoanele doritoare de-a participa şi înscrie pentru angajarea finală în Israel în baza acordului menţionat sunt:

- să fie cetăţeni ai Republicii Moldova;
- să nu fi lucrat niciodată anterior în Israel;
- să nu aibă rude de grad I care lucrează în Israel ( cu excepţia fraţilor / surorilor);
- să nu aibă antecedente penale;
- cerinţa de vârstă: bărbaţi , 25-50 ani;
- să nu depus anterior cereri de înregistrare la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, (candidaţii care au fost anterior testaţi pentru lucru în Israel şi care nu au reuşit la teste, nu pot reaplica pentru poziţii disponibile);
- sunt sănătoşi din punct de vedere mintal şi fizic pentru munci intense în aer liber, în condiţiile climaterice din Israel, în sectorul construcţiilor, inclusiv munci la înălţime.
- nu suferă de următoarele maladii: tuberculoză, hepatită, sifilis, gonoree, SIDA.
-să dispună de o dovadă a abilităţilor profesionale, experienţă şi calificări înalte în specialităţile enumerate mai sus (cunoştinţe de citire a planurilor de construcţii).

Actele necesare pentru depunere la agentia teritoriala pentru ocuparea forţei de muncă (AOFM) sunt:
1) Buletinul de identitate (copie),
2) Paşaportul strain (copie),
3) În cazul în care solicitantul este căsătorit, e necesar de a prezenta Certificatul de căsatorie şi copia paşaportului strain al soţiei.

Important!!


Fiecare persoană va primi TIMBRU de înregistrare de la AOFM care confirmă înregistrarea persoanei. Candidaţii vor aplica la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă conform vizei de reşedinţă sau locului de trai. Cetăţenii moldoveni au dreptul să aplice drept candidat al Acordului bilateral moldo-israelian doar o singură dată.

Fiecare candidat înregistrat va parcurge urmatorele procese prevazute de acord:
1. Înregistrarea cererei candidatului,
2. Examenul practic efectuat de Autorităţile Israeliene, pentru a determina dacă ei sunt calificaţi pentru a îndeplini lucrul profesional în domeniul construcţiilor.
3. Selctarea aletorie computerizată (75% din persoane care au susţinut examenul profesional; asigurată de partea Israeliană,25% rămîn în rezervă)
4. Examinarea medicală a candidatului aprobat (instituţie medical prestabilită).
5. Depunerea actelor necesare pentru visa cu scop de muncă
6. Plecarea spre destinaţie.

Cheltuieli pentru program:
Costuri de participare în program pentru angajat:
- cheltuieli pentru examinarea medicală (1 300 de lei);

- cazierul juridiciar (70 de lei);
- costuri legate de călătoria locală a candidatului în Moldova;
- cheltuieli pentru procurarea biletului avia spre Israel. (250-300 de euro).

În afară de costurile menţionate mai sus, nu există alte taxe sau cheltuieli de recrutare.

Principalele prevederi ale contractului individual de muncă :

Durata contractului: este pentru 1 an de zile şi poate fi prelungit prin acord comun al părţilor până la 3,5 ani. Data începerii activităţii de muncă se va considera data sosirii lucrătorului în Israel. Muncitorii moldoveni calificaţi selectaţi vor primi o viză care le permite să lucreze în Israel.
Ore regulate de lucru a angajatului sunt 182 ore/lună de lucru obişnuit.
Ore suplimentare - cel puţin 29 de ore/lună.
Orele suplimentare sunt plătite în afara salariului de bază la tarif sporit.

Salariu:

Pentru orele fixe (182 ore/lună) = salariul va constitui 5 200 shekeli, adică 1 300 de euro pe lună (suma de mai sus este estimativă, calculată conform ratei de schimb reprezentative – şekel din Israel faţă de valutaeuropeană).

Suplimentar la cele menţionate mai sus, angajatorul va transfera o depozitare lunară de 710 NIS la un cont bancar pe numele lucrătorului pentru plăţi compensatorii şi pensii, deţinut de către Autoritatea de Imigrare din Israel. Această sumă se va elibera lucrătorului, împreună cu dobânda acumulată şi după deduceri legale, când el va pleca definitiv din Israel, imediat la sfârşitul perioadei de viză legală. Dacă lucrătorul depăşeşte ilegal şi nejustificat perioada legală de visă, el va pierde o parte din această sumă acumulată fiecare lună, iar după 6 luni de reţinere ilegală el va pierde întreaga sumă.

Condiţii de cazare:

Pe parcursul perioadei de angajare, angajatorul este responsabil pentru asigurarea muncitorului cu cazare, care trebuie să includă: un loc de dormit (eventual o rulotă sau dormitor), nu mai mult de 6 lucrători în cameră, un dulap personal şi un pat personal pentru fiecare lucrător (eventual paturi supraetajate), încălzire şi ventilaţie.

Angajatorul poate deduce până la aproximativ 450 NIS (sau cum a fost actualizat anual) din salariul lunar al angajatorului pentru acomodare şi cheltuieli aferente, în funcţie de aria geografică unde stă lucrătorul. Aria geografică de cazare în Israel este stabilită de angajator şi poate varia conform necesităţilor angajatorului.

Asigurarea medicală:

Angajatorul este obligat să presteze fiecărui angajat asigurare medicală privată pentru întreaga perioadă de angajare în Israel. Angajatorul poate deduce o sumă lunară până la 125 NIS (sau cum a fost actualizat anual) din salariul lucrătorului pentru a acoperi o porţiune din costul asigurării medicale. Asigurarea medicală nu acoperă cheltuieli pentru tratarea bolilor anterioare venirii lucrătorului în Israel.

Dacă lucrătorul devine incapabil de a lucra o perioadă de peste 90 de zile din cauza bolii, el trebuie să părăsească Israelul şi asigurarea medicală expiră. Deoarece asigurarea nu acoperă medicamente sau tratament pentru afecţiuni medicale care lucrătorul a avut înainte de a ajunge în Israel şi că costul tratamentului medical privat din Israel este prohibitiv, doar muncitorii sănătoşi sunt eligibili pentru muncă în Israel.

Condiţiile de muncă şi drepturile sociale a lucrătorilor:

• Muncitorii moldoveni angajaţi în conformitate cu prezentul Acord vor avea aceleaşi drepturi şi obligaţii de muncă ca şi lucrătorii băştinaşi şi se vor bucura de aceeaşi protecţie în conformitate cu legislaţia privind siguranţa la locul de muncă.
• Muncitorii vor fi protejaţi în conformitate cu legislaţia privind securitatea socială în caz de accident la locul de muncă, sau falimentul întreprinderii.

Înainte de plecare, participanţii vor fi invitaţi să participe la Sesiune de orientare în Chişinău unde ei vor primi ghidare tehnică privind angajarea acestora în statul Israel.

Pentru a fi corect informaţi, muncitorii pot citi proiectul contractuluiindividual de muncă şi Manualul pentru drepturile lucrătorilor în Israel în limba română şi rusă pe pagina electronică a ANOFM.

Pentru informaţii suplimentare privind angajarea legală în câmpul muncii şi întrebări, telefonați la 0 800 77777, Linia Fierbinte de pe teritoriul Republicii Moldova (apel gratuit).

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!





vadim 21.08.2017 19:51

salut

vadim 21.08.2017 19:54

salut

Comentarii
Promo
Promo
Punct de vedere NAȚIONAL
17.11.2017 10:15 Nicolae Negru Să nu dăm capitala pe mâna lui Plahot...

13.11.2017 10:19 Nicolae Negru PD, o resurecție reală sau falsă?

10.11.2017 10:20 Nicolae Negru Cine a lăsat deschisă ușa din spate a...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Veți participa, pe 19 noiembrie, la referendumul de demitere a primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2017. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md