16:44:12 20.04.2024
Stiri

O nouă LOVITURĂ financiară dată de Hagi

Sport 05.09.2017 17:30 Vizualizări2795 Autor: Ziarul National


O nouă LOVITURĂ financiară dată de Hagi Sursa: ziare.com

Gică Hagi a reuşit un nou transfer pe bani grei.

După Romario Benzar, Dragoş Nedelcu şi Florinel Coman, vânduţi la FCSB în schimbul a aproximativ cinci milioane de euro, campioana României l-a cedat vineri şi pe fundaşul central Kevin Boli.

Apărătorul francez a fost cumpărat de CFR Cluj, în schimbul a aproximativ 500.000 de euro, plus fundaşul Răzvan Horj.

Anunţul a fost făcut de preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan, la Digi Sport: „L-am luat pe Boli, e primul jucător pentru care plătim bani în această vară. Sunt 18 jucători noi şi 9 vechi în lot. Am plătit pe el mai puţin de 500.000 de euro + Horj. Nu pot să va spun exact suma, însă”.

Informaţia a fost apoi confirmată şi de Viitorul, prin intermediul site-ului oficial:

„FC Viitorul şi CFR Cluj s-au înţeles în această seară pentru un schimb de jucători, benefic ambelor cluburi. Astfel, fundaşul Kevin Boli, care în ultimele două sezoane a îmbrăcat tricoul actualei campioane a României, va juca în continuare pentru formaţia CFR Cluj. Clubul constănţean îi mulţumeşte pentru evoluţiile sale care au contribuit din plin la câştigarea campionatului şi îi urează mult succes la noua echipă.

Tot în această seară, FC Viitorul a ajuns la un acord cu fundaşul Răzvan Horj, de la CFR Cluj, care va evolua la Constanţa în următorii trei ani. Născut la 17 decembrie 1995, Răzvan Horj evoluează pe postul de fundaş central, are 1,89 m şi 83 kg. FC Viitorul îi urează bun venit şi mult succes în îndeplinirea obiectivelor.”

80 de meciuri a jucat Kevin Boli pentru Viitorul.

A fost adus gratis în 2015, după ce i-a expirat contractul cu Mouscron.

Sursă: ziare.com


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md