O nouă ÎNCLEŞTARE în Parlament între Voronin şi Leancă. Şi-au aruncat cuvinte GRELE
3222
Liderul comuniştilor Vladimir Voronin este revoltat de faptul că Iurie Leancă continuă să stea în prezidiul Parlamentului, mai ales că reprezentanţii Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional au spus că niciodată nu i-au recomandat fostului premier să semneze garanţiile de stat de peste 9 miliarde de lei în anul 2014 pentru băncile implicate în așa-zisul furt al miliardului.
„După declaraţiile mele în Parlament, cei de la Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au făcut unele declaraţii… De ce nu reacţionaţi? Spuneţi dacă acceptaţi sau nu să fie tras la răspundere domnul Leancă. Ce va fi mai departe?”, l-a întrebat Voronin pe spicherul Andrian Candu.
Preşedintele Parlamentului nu a oferit niciun răspuns, dar i-a oferit cuvântul vicepreşedintelui Iurie Leancă.
„Şi eu ţin foarte mult la dumneavoastră, domnule Voronin. Poate mai mult decât ţineţi dumneavoastră la mine. Şi asta pentru că îmi oferiţi şansa sa comunicăm. Ce ţine de relaţia cu Banca Mondială şi FMI, vă îndemn să urmăriţi un video plasat de mine. Ţin foarte mult la relaţia cu Banca Mondială şi FMI şi nu trebuie să politizăm această relaţie. Dar anume dvs. daţi dovadă de ipocrizie şi minciună. Anume pe timpul dvs. s-a creat o gaură de un miliard de lei. În ceea ce priveşte cine şi unde va sta, atunci pot să vă spun că vă respect bătrâneţea, dar anume acolo vă este locul”, a replicat fostul premier.
Comunistul a vrut să vină cu o replică, dar Candu i-a amintit acestuia că Regulamentul Parlamentului nu prevede să fie dată replică la replică. „Eu nu vreau să mă adresez acestei persoane învinuite. A semnat 13 miliarde. Nu vă este ruşine să staţi lângă el? Unde s-au dus cele 13 miliarde? După asta banca a murit”, i-a transmis Voronin lui Candu.
La rândul său, Andrian Candu a spus că mai multe dosare privind frauda din sistemul bancar sunt în derulare, dar până la o decizie a instanţei de judecată trebuie respectată prezumţia nevinovăţiei.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















