O firmă din R. Moldova caută angajați cărora este gata să le plătească și 30 de mii de lei pe lună
Întreprinderea „Pentalog Chi” din R. Moldova caută șapte programatori cărora le promite un salariu lunar de până la 30 de mii de lei.
Această firmă oferă cel mai mare salariu din Lista celor 100 cel mai bine plătite locuri de muncă, declarate vacante pe moment în R. Moldova, document făcut public de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
În aceeași listă, un agent economic caută doi cioplitori în piatră cărora să le plătească până la 20 de mii de lei lunar, iar altul - un lăcătuș auto pentru același salariu.
O altă ofertă se referă la opt operatori de telecomunicații pentru o remunerare lunară de până la 19 500 de lei.
În Lista celor 100 cel mai bine plătite locuri de muncă sunt solicitate diverse profesii, cum ar fi juriști, medici, contabili, operatori la ghișeu în bancă, zugravi, sudori etc., iar salariile oferite sunt între 6 000 și 30 000 de lei.
Potrivit datelor ANOFM, la începutul lunii februarie curent, în R. Moldova erau vacante 8 939 de locuri de muncă.
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”
Pe cine afectează praful SAHARIAN care a acoperit noapte trecută R. Moldova. Avertismentul medicilor