Stiri

O firmă de mobilă, pusă la RESPECT de o familie din Criuleni care a plătit aproape 40 de mii de lei pentru o bucătărie, dar a fost PĂCĂLITĂ

Social 30.08.2017 11:30 Vizualizări8526
O firmă de mobilă, pusă la RESPECT de o familie din Criuleni care a plătit aproape 40 de mii de lei pentru o bucătărie, dar a fost PĂCĂLITĂ
Poză simbol

O familie din raionul Criuleni a comandat mobilă de bucătărie de la o întreprindere individuală, specializată în producerea și comercializarea mobilierului, pentru care a plătit 39 300 de lei.

Când le-a fost instalată bucătăria, cei doi soți au constatat că aceasta are alte mecanismele pentru închiderea ușilor decât cele stipulate în contract. În perioada de garanție, au apărut și alte deficiențe ale mobilei realizate la comandă, iar consumatorul a cerut agentului economic să le înlăture sau să-i restituie banii.

Firma însă a refuzat să răspundă la solicitare și oamenii au mers să se plângă la Agenția pentru Protecția Consumatorilor.

Inspectorii de aici i-au explicat agentului economic obligațiile și administratorul acesteia a emis o scrisoare de garanție prin care s-a obligat să satisfacă cerințele invocate în reclamație.

Însă, întreprinzătorul nu și-a onorat nici de data asta obligațiile, iar consumatorul a depus la APC o reclamație repetată. Inspectorii Agenției au inițiat un control inopinat la firmă, iar agentul economic a fost sancționat contravențional și i-a fost emisă o prescripție privind înlăturarea neconformităților.

Abia după ce a fost sancționat, agentul economic a remediat defecțiunile apărute la setul de mobilă cumpărat și a restituit consumatorului un prejudiciu în valoare de 6 000 de lei.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4326 CA are trei membri noi
Top stiri
Horoscopul zilei 28.06.2026 28.06.2026 13:42 582 Horoscopul zilei 28.06.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 17.68 1 RON 3.85 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri