Un joc cu bile (biliard?) sau o partidă de șah?

Semne diacritice

Un cititor/o cititoare îmi reproșează, comentând pe ziarulnational.md, că scriind despre cazul lui Rogozin nu am explicat că „anume acum când Rogozin a numit direct cine l-a întors înapoi, a devenit non grata”. Persoana respectivă nu pare să aibă dubii că acesta e adevărul: Rogozin a plătit pentru că a arătat cu degetul spre Plahotniuc, iar celelalte puncte de vedere nu sunt decât o abatere de la axa „echidistanței și a principialității”, o „susținere tiptilă a guvernanților”.

De fapt, nu excludeam posibilitatea răzbunării lui Plahotniuc, pentru că Rogozin l-a numit „mafiot”, dar am precizat că nu se știe cu certitudine, deoarece vicepremierul rus a făcut și multe alte declarații ofensatoare, la adresa României și a românilor, a cetățenilor moldoveni care au luptat cu arma în mână în războiul de pe Nistru, numindu-i fasciști. Care din ele a cântărit mai mult se poate doar presupune.

Și, de altfel, nu e chiar prima dată când Rogozin se referă deloc măgulitor la adresa liderului PD. Întrebat, în iulie 2016, după vizita sa la Tiraspol, dacă s-a întâlnit cu Plahotniuc, reprezentantul lui Putin a răspuns, pentru publicația moscovită „Kommersant”, că „îl cunoaște”, dar nu a dorit să se întâlnească cu el. Pentru Rusia este important ca, „stând la masa de negocieri cu cineva, să știm că aceștia nu sunt contrabandiști și elemente criminale (s.n)”. „Nu ne vom așeza niciodată cu ei la masa tratativelor”, a precizat Rogozin.

Un joc mai complicat

Spre deosebire de cititorul nostru și alții ca el, care văd realitatea politică din Republica Moldova în alb și negru, analistul Dan Dungaciu și-o imaginează ca pe un joc cu bile, pe care le ține în palmă Plahotniuc. Faptul că este la vedere (dar ar fi putut să rămână în umbră), că jonglează, că manipulează bilele (asigură „stabilitatea”) să însemne că e principalul jucător, că manipulează cum vrea, că reprezintă doar propria persoană, că este autonom? Din punctul nostru de vedere, jocul e mai curând unul de șah, cu majoritatea jucătorilor acționând când din umbră, când la vedere, cu figuri ale căror culoare, albă sau neagră, este uneori înșelătoare. Ca și autonomia lor, de altfel.

Nici linia frontului nu e întotdeauna clară. Deși lupta se dă între Est și Vest, între România și Rusia, pe unele segmente, unele state vestice își văd interesul alături de Rusia și nu de România, viitorul Republicii Moldova arătând diferit la București, Berlin sau Washington. Ca să nu mai vorbim de Moscova. Și viziunea Chișinăului se schimbă în funcție de cine vine la putere, dar, cu toate acestea, „integrarea europeană” rămâne o constantă în ultimii 15 ani, la care se atentează doar în campaniile electorale. E adevărat că mișcarea a fost, până la un moment, mai mult pe loc, dar sunt și avansări deloc neglijabile.

Cel mai puternic jucător nu e cel care a fost

Aceasta e un indiciu că primul, cel mai puternic jucător politic din Republica Moldova, nu mai este ceea ce a fost. E vorba de Rusia. Obiectivul ei minim e să mențină statu-quo, apoi, la momentul potrivit, să ne tragă înapoi sub poala ei. Primul semn că Rusia nu are de gând să plece e refuzul categoric de a-și retrage trupele și armamentul de pe teritoriul nostru, reușind chiar să le modernizeze. În afară de contingentul care îi aparține formal, ea a creat în „republica nistreană” structuri militare „locale”, al căror număr e de câteva zeci de mii de oameni, pe care îi finanțează, antrenează și îi comandă. Profitând de ocazie, Rusia și-a asigurat dominația în spațiul informațional de la noi. Agenții ei de influență au avut grijă ca legislația să nu le pună piedici în acest sens. Ea a pătruns masiv în sistemul bancar și a investit în principala ramură a economiei naționale de după proclamarea independenței – viticultura și vinificația (fapt care nu a oprit-o să ne declare embargou, atunci când au cerut-o interesele politice).

Moscova nu așteaptă „daruri de la natură”

Moscova nu a așteptat cuminte „daruri de la natură”, până unii lideri politici își vor redescoperi „plămânii” sovietici. Ea are avantajul să dispună de multe „cadre” în toate instituțiile și structurile celui de-al doilea stat românesc, care nu își afișează simpatiile geopolitice, dar sunt eficienți în sabotarea integrării europene pe plan economic, informațional, energetic, cultural etc. Lor nu li se cere „sinceritate”, ci doar eficiență. Un exemplu elocvent e că peste douăzeci de ani se vorbește despre interconectarea sistemelor energetice de pe ambele maluri ale Prutului, iar carul stă pe loc sau se mișcă abia-abia.

Până nu demult, Moscova a mimat indiferenta față de „integrarea europeană” a Republicii Moldova, însă a reacționat energic, dur, după ridicarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni care călătoresc în UE și, mai cu seamă, după semnarea Acordului de asociere Republica Moldova – UE, încercând să împiedice adoptarea acestui document prin închiderea pieței sale pentru vinurile moldovenești. I-a lipsit însă un Ianukovici la Chișinău. Acum, fugindu-i pământul de sub picioare, - reorientarea exportului moldovenesc spre Vest, spre România în primul rând, e cel mai mare pericol pentru ea, - speră să se revanșeze și să „întoarcă roata” după alegerile parlamentare din 2018.

Între timp, a reușit să aplice, o lovitură aproape catastrofală curentului proeuropean, intențiile de vot pentru partidele care propun integrarea europeană sunt la cel mai jos nivel, sub 40%, comparativ cu 75% în perioada guvernării comuniste. În schimb, numărul unioniștilor este în creștere simțitoare, pentru unirea cu România ar vota imediat un sfert din alegătorii moldoveni.

Enigmele lui Plahotniuc și Filat

Furtul miliardului, ale cărui urme duc spre Rusia, n-ar fi fost posibil dacă instituțiile statului funcționau cât de cât. E vorba de BNM, Procuratura Generală, CNA, SIS, care se aflau sub controlul politic al PD, adică al lui Plahotniuc. Aici e punctul său vulnerabil, călcâiul lui Ahile.

Și până nu se va vărsa lumină asupra rolului său, el nu se va putea reabilita și bucura de încredere deplină. Misterul persistă și în cazul lui Filat, pe care s-a mizat cel mai mult și care arată cel mai prost. I s-a întins o cursă, este o victimă a reflexelor sale de nestăpânit sau este pur și simplu un alt personaj cu „plămâni” diferiți, care a jucat, în virtutea unei profesii secrete, rolul de „spoliator” al europenismului?

Cine greșește, Putin sau Plahotniuc?

Plahotniuc se distanțează în mod demonstrativ de Rusia, stricând „sărbătoarea” Moscovei cu ocazia a 25 de ani de „misiune pacificatoare” a militarilor ruși pe Nistru, folosindu-l pe Dodon ca scut. Rogozin a fost întors din drum și declarat persona non grata, fără ca Moscova să reacționeze imediat cu sancțiuni, limitându-se la avertismente, pentru a nu prejudicia șansele electorale ale lui Dodon. Bila rusească, despre care Dan Dungaciu scrie că a scăpat din mână, e una din iluziile lui Plahotniuc. Într-adevăr, e posibil ca el să fi aflat din presă despre faptul că avionul în care a urcat Rogozin nu a putut intra în spațiul aerian al României. Totuși, cine greșește mizând pe caricatura de președinte: Putin sau Plahotniuc? Vom afla probabil în campania electorală pentru alegerile parlamentare.

Pe de altă parte, și sinceritatea manifestărilor prooccidentale și proromânești ale lui Plahotniuc și a majorității parlamentare „coordonate” de el nu inspiră încredere în societate și mai trebuie probată. Bucureștiul însă nu are dubii în ce privește loialitatea liderului PD. România i-a împrumutat Chișinăului 150 de milioane de euro, cu o dobândă simbolică de 1,5%, pentru a asigura stabilitatea în Republica Moldova. Instabilitatea și alegerile parlamentare anticipate erau în avantajul Rusiei. Banii au fost promiși premierului liberal-democrat Valeriu Streleț de premierul social-democrat Victor Ponta, la ședința comună a celor două guverne, în Constanța, pe 22 septembrie 2015, ca apoi să fie oferiți guvernului condus de Pavel Filip. Nu a fost o „afacere” între PSD și PD, căci girul l-a dat președintele Klaus Iohannis.

Scopul neclar al României

Scopul României ca jucător pe tabla de șah a Republicii Moldova rămâne încă neclar – ba unire în UE, ba unire până la UE, ceea ce, până la un punct, nu contează. Una dintre primele și cele mai importante reușite ale Bucureștiului este predarea limbii și literaturii române sub denumirea corectă, precum și a „Istoriei românilor” în școlile de dincoace de Prut. În perioada guvernării comuniste s-a încercat, fără succes, revenirea la „limba și literatura moldovenească” și la „Istoria Moldovei”. Protestele organizate de PPCD au stricat planurile lui Voronin, care, trebuie să recunoaștem, nu a fost prea insistent în acest sens. De ce oare? E memorabilă, din acest punct de vedere, declarația ministrului comunist al Educației, Ilie Vancea, care a promis după învestirea în funcție să nu se atingă de limba română. E o dovadă că românismul nu e un monopol de partid. (În privința disciplinei istorice, s-a ajuns, nu fără implicarea europenilor, la ideea „istoriei integrate”, ca după 2009, ministrul Mihai Șleahtițchi să dispună revenirea la „Istoria Românilor”).

Deși românismul guvernării AIE a fost pus, și pe bună dreptate, la îndoială de presa de dincolo și dincoace de Prut, faptul că România a devenit în ultimii ani principala piață de desfacere a Republicii Moldova nu poate fi negat. Bucureștiul investește mai mult în domeniul social de la noi, se depun eforturi și bani, în măsura posibilităților, pentru crearea unui spațiu cultural și educațional comun, se fac primii pași, modești, spre unirea informațională, care e facilitată de limba română și de Internet, a fost construit un gazoduct Iași-Ungheni (cu contribuție financiară europeană), care va fi prelungit până la Chișinău, a început proiectarea interconectării sistemelor electrice, se anunță reconstruirea unor poduri peste Prut și a unei autostrăzi – Ungheni-Iași-Târgu Mureș, dar cel mai mult influența României are de câștigat, fiindcă a devenit pentru basarabeni un model în lupta cu corupția.

Sincer sau nesincer, Guvernul Filip cooperează cu guvernul de la București. S-a pierdut însă mult timp prețios și nu există nicio garanție că proiectele anunțate nu vor rămâne doar pe hârtie după alegerile parlamentare din 2018.

Coordonatorul între București și Budapesta

De dragul stabilității, pentru a nu ceda Republica Moldova Rusiei, Victoria Nuland s-a întâlnit cu Plahotniuc la Washington, în pofida imaginii oribile a liderului PD. E de presupus că el și-a demonstrat neimplicarea personală în frauda bancară și în spălarea miliardelor rusești și i s-au pus unele condiții. În ultima vreme, SUA ține cont și de interesele României, încurajând Bucureștiul, după cum a făcut vicepreședintele Joe Biden, să se implice în democratizarea și reformarea Republicii Moldova. Retragerea trupelor ruse din regiune este obiectivul cel mai important pentru Washington, din cauza aceasta a fost torpilat Memorandumul Kozak, căci legitimiza prezența trupelor ruse pe Nistru.

După Crimeea și războiul nedeclarat al Rusiei împotriva Ucrainei, plecarea trupelor ruse devine imperioasă. Că e sinceră sau nu, declarația Parlamentului în această privință era principială. Ca și neacceptarea rolului de „pacificator” pe care îl pretinde Rusia în regiune. A spune că sunt acțiuni „egale cu zero” înseamnă a vorbi în dodii. La întoarcerea premierului Rogozin din drum a participat nu numai Bucureștiul, ci și Budapesta, fapt care ar sugera o coordonare a acțiunilor între ele, și acest coordonator, are dreptate Petru Bogatu, se află mai curând la Washington, decât la Bruxelles.

Perspectiva reunirii nu le surâde unor lideri europeni

Între stabilitate și „revoluție” la Chișinău a ales stabilitate, după exemplul SUA, și UE, sprijinind Guvernul Filip cu condiția ca acesta să obțină încheierea unui acord cu FMI și să adopte un plan de acțiuni pentru realizarea acordului de asociere. Acceptând, de voie, de nevoie, natura specială a relațiilor dintre România și Republica Moldova, perspectiva reunirii lor nu le surâde unor lideri europeni, efortul acestora fiind îndreptat spre democratizarea și constituirea „națiunii civice moldovenești”, rezervându-ne, ca și ucrainenilor, rolul de „tampon” între UE și Rusia. Aceasta convine, temporar, și Moscovei. Diferența esențială pe termen lung e în atitudinea față de limba română, pe care Rusia o vrea „moldovenească”. Însă o „națiune civică moldovenească” în baza „limbii moldovenești” ar trăda complicitatea dintre Berlin și Moscova și ar reprezenta o continuitate evidentă a propagandei anti-românești din perioada sovietică. Și îndeptarea Republicii Moldova spre est ar fi în detrimentul UE.

Printre jucători de șah politic în Republica Moldova își face loc, după 2014, și Ucraina. Un stat-marionetă rusească în coasta ei prezintă un pericol de moarte pentru ea. Aceasta o apropie și de România. Deocamdată, influența Kievului în interiorul Republicii Modova e modestă, dar ar putea crește în viitor. Ucraina va căuta să-și facă loc în sufletele celor câteva sute de mii de ucraineni moldoveni, care azi se află sub influența Rusiei.

Soluția temporară se vrea permanentă

Cu excepția logică a Rusiei, Plahotniuc a fost acceptat de ceilalți jucători ca o soluție temporară, cu anumite condiții. Fiind conștient că nu poate supraviețui ca politician fără sprijinul lor, liderul PD a promis că le va îndeplini, și, în aparență, se ține de cuvânt, dar cu amânări cât mai lungi posibile pe unele direcții, implementarea legilor rămânând în continuare o problemă, după cum a menționat și Ambasadorul american, James Pettit. Schimbarea surprinzătoare, forțată, a sistemului electoral în folosul PD a fost un semnal către București, Washington și Bruxelles că Plahotniuc nu vrea să plece după 2018. El are un vis, dorește fierbinte să se legitimeze prin votul majorității, ca liderii europeni să nu se eschiveze de la propunerile de a se întâlni cu el.

Formal, procedurile democratice de introducere a votului mixt au fost respectate, de aceea Bucureștiul oficial nu s-a pronunțat împotriva schimbării, ci a salutat acest fapt. Washingtonul și-a exprimat dezacordul public, dar, spre deosebire de Bruxelles, fără prea multe emoții și avertismente. Bruxelles-ul rămâne să decidă dacă îl preferă pe „stabilul” Plahotniuc sau imprevizibilul Dodon, din spatele căruia se ițește Rusia. Unii consideră că pericolul rusesc este exagerat, că Plahotniuc îl manipulează pe Dodon în interesul său. Dar dacă nu îl manipulează? Decizia este cu atât mai dificilă cu cât Bruxelles-ul se află sub presiunea opiniei publice și a unor partide cu relații în spațiul Republicii Moldova, care văd în mod justificat șansele electorale diminuate pentru formațiunile mici. Va reuși sau nu șantajul lui Plahotniuc? Problema nu e în faptul că nu ar exista ac de cojocul lui, ci dacă e obligatoriu să-l aplice. Răspunsul întârzie, actorii principali mai deliberează.