14:34:17 29.03.2024
Stiri

Să ne calmăm: Rusia abia începe să ne testeze

Opinii 18.08.2014 13:09 Vizualizări2186 Autor: Nicolae Negru
Să ne calmăm: Rusia abia începe să ne testeze


Semne diacritice

Actuala campanie electorală se deosebeşte de celelalte în primul rând prin faptul că Rusia intervine direct, deschis, aplicând sancţiuni economice Republicii Moldova, pentru a stopa cursul ei proeuropean, şi, pe de altă parte, prin dezamăgirile pe care le-au trăit alegătorii moldoveni pe parcursul ultimilor patru ani.

Comportamentul liderilor AIE a fost atât de dezgustător şi iresponsabil, încât este destul de mare riscul ca mulţi moldoveni să nu meargă la votare sau să meargă dominaţi de sentimentul răzbunării, de dorinţa de a-i „mătura pe toţi” de pe scena politică.

Mai cu seamă că o „armată” de comentatori, de bloggeri „independenţi” îi împing în direcţia respectivă, iar modul în care Coaliţia Proeuropeană a procedat în cazul Aeroportului Chişinău şi Băncii de Economii le dă apă la moară, fiind nu mai puţin dubios, nu mai puţin îngrijorător decât cazul „Pădurea Domnească”.

Majoritatea sondajelor de până acum arată că principalele partide proeuropene, dacă nu scad, nici nu prea cresc în preferinţele electoratului. Există forţe interesate să diminueze rolul guvernării în ridicarea regimului de vize pentru călătoriile în UE, în semnarea Acordului de Asociere cu UE şi chiar în restaurarea unor drumuri naţionale. E vorba, fireşte, despre forţe de stânga şi de dreapta care doresc să preia puterea după viitoarele alegeri parlamentare. Comportamentul acestora trebuie considerat normal, dacă nu se trec anumite limite legale, dacă nu îşi coordonează acţiunile cu Moscova.

Dacă în spatele partidelor extraparlamentare de stânga stă Rusia, în spatele celor din dreapta nu stă nimeni, decât poate nişte oligarhi sau pretendenţi la rolul de oligarh. Există însă indicii aproape sigure că partidele de guvernământ vor avea sprijinul unor partide europene şi din România. Dacă de dragul integrării europene, Băsescu a făcut campanie electorală pentru Voronin, cu atât mai mult o va face, din aceleaşi considerente, pentru, de exemplu, PLDM şi Filat, cu care se întâlneşte şi vorbeşte la telefon, periodic. Căci integrarea europeană nu este un obiectiv atât de „simplu”, banal, cum poate să li se pară unora. De rapiditatea integrării europene depinde independenţa şi supravieţuirea R. Moldova.

Alegătorii moldoveni se pot pomeni derutaţi, între două „focuri”, îndemnaţi, pe de o parte, să voteze pentru partidele care au contribuit la ridicarea regimului de vize şi au semnat Acordul de Asociere cu UE, şi, pe de altă parte, să nu voteze pentru partidele care au dat pe mâna ruşilor Aeroportul Chişinău şi Banca de Economii. (Adepţii ultimei soluţii vor aminti cu siguranţă şi despre „Pădurea Domnească”.) Comentatorii care ne îndeamnă să nu votăm actualele partide de guvernământ nu spun pe cine trebuie să votăm, rămânând ca cetăţeanul să opteze pentru unul dintre partidele extraparlamentare.

Cum să procedeze în această situaţie alegătorul proeuropean? Important e să nu cadă pradă isteriei unor „directori de opinie” cu idei fixe, să voteze conştient, în cunoştinţă de cauză, să nu se lase impresionat de „vorbe frumoase”, să ştie că nu tot ce vine cu eticheta „independent” este opinie independentă. De altfel, o persoană independentă nu are nevoie să strige din cinci în cinci minute că este independentă. Strigătele nu ajută. Ea trebuie să probeze prin ceea ce face că este independentă. S-ar putea ca unii care declară astăzi război „hoţilor” să o facă din motiviul că li s-a întrerupt finanţarea.

Sigur, fiecare avem simpatii şi antipatii politice, dar sunt lucruri peste care nu se poate trece: e vorba despre democratizare, rezistenţa în faţa neoimperialismului rusesc şi integrarea europeană, neocolind România. Degeaba vorbim despre democratizare, drepturile şi libertăţile omului, libertatea presei, reforma justiţiei, lupta cu oligarhii, cu corupţia, dacă alegerile vor fi câştigate de forţele proruseşti.

Lacrimile dezamăgirilor să nu ne încurce să privim realitatea, să fim lucizi. Să discernem, să nu judecăm cu „hurta”, cum ne îndeamnă unii. Aruncând apa din albie, să nu aruncăm şi copilul. Va trebui să ne încredințăm că formaţiunea pentru care vom vota să fie pe poziţie proeuropeană fermă, că liderul acesteia să fie persoană competentă, să aibă capacităţi administrative, să ne întrebăm dacă a mai condus ceva în cariera sa, în afară de „Jeep”-uri sau „Mercedes”-uri, dacă i se poate încredinţa cârma R. Moldova, căci aceasta îi va reveni, în cazul în care va obţine votul majorităţii. Nu este mai puţin important să aflăm dacă preşedintele partidului respectiv este independent sau în spatele său se află altcineva, un alt „sac cu bani”, care îşi ţine ouăle în diferite coşuri. Şi nu în ultimul rând, va trebui să ne asigurăm că noul partid dispune de o echipă de politicieni profesionişti, de persoane capabile să guveneze, căci un lider fără echipă este de puţin folos, mai ales acum când Rusia abia începe să „testeze”cursul european al Republicii Moldova.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md