Să mutăm Republica Moldova sau despre natofobie
4628
Semne diacritice
Perspectiva deschiderii unui birou NATO
Și Dodon, și Voronin se arată revoltați de acest demers pro-occidental sfidător al guvernării, fiindcă îi pune pe ambii într-o lumină proastă, în postura de câini care latră la o caravană. Mai cu seamă, președintele „ales de popor”, ignorat în mod demonstrativ în momentul lui de glorie, are cele mai mari motive de supărare. Prin această decizie i se arată lui și celor care l-au ales cine e de fapt „șeful” sau, mai corect, „coordonatorul executiv” în Republica Moldova. Nu spunea Plahotniuc că nimic nu se va schimba în politica externă după alegerile prezidențiale, oricine ar fi câștigătorul? Drept dovadă, la două săptămâni de la alegerea unui președinte cu stea roșie în frunte, avem un birou de legătură al NATO
Că declarațiile lui Dodon de a întoarce Republica Moldova spre Est nu trebuie luate în seamă a sugerat și premierul Pavel Filip
Totuși, spre liniștea sufletească a „neutraliștilor” noștri trebuie să spunem că, în afară de semnificația simbolică a faptului în sine, deschiderea unui birou de legătură al NATO
Poate, dacă „neutralitatea” și „statalismul” sunt doar un camuflaj în interesul Rusiei. Cei care se tem sincer că gestul Chișinăului ar putea supăra Moscova să stea liniștiți: NATO are deschis un birou similar și în Rusia. Istericalele lui Dodon și ale lui Voronin sunt un exces de zel sau un spectacol pentru alegători. După Crimeea și Donbas, natofobia trădează, dacă nu o prostie, o intenție de… trădare. A pleda pentru neutralitate în condițiile de azi, când Rusia e pornită să refacă „lumea rusă”, înseamnă a aștepta în taină ca trupele ei să treacă Nistrul și să ajungă
În general, NATO strică planurile expansioniste ale lui Putin, reduce din jinduita „sferă de influență” a Moscovei - iată sensul adevărat al amenințării pe care o prezintă Alianța Nord-Atlantică pentru Rusia. NATO nu a ocupat și nu a incorporat pe nimeni. Dovadă a caracterului său defensiv sunt țările neutre din interiorul și de la periferia sa. NATO există și după încheierea Războiului Rece, fiindcă așa consideră statele membre că se află mai în siguranță. Nu NATO s-a extins spre Est, ci țările fostului „lagăr socialist” s-au grăbit să se pună cât mai repede la adăpost de Rusia. Și au avut dreptate. De altfel, și suedezii, și finlandezii nu se mai simt atât de siguri în neutralitatea lor. Ca să fim neutri ca Elveția, Austria, Suedia sau Irlanda trebuie să schimbăm geografia, să mutăm Republica Moldova cât mai departe spre Vest.
13.08.2025
11:00
2420
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3660
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
91575
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
52908
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
35914
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
36256
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
36906
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
37207
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
37661
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
37353
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
37259
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
37263
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
15.05.2026
19:56
55
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
15.05.2026
19:00
272
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
319
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
291
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
294
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
17:11
307
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
383
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
404
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
470
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
540
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
454
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
543
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
497
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
551
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
520
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
542
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
1134
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
1934
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1681
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
956
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
625
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
792
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
721
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
686
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
1014
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














