Republica orfană: Va fi lichidată funcția președintelui?

Semne diacritice

Ideea că funcția de președinte al Republicii Moldova trebuie lichidată îi aparține lui Vladimir Voronin. A expus-o în mod repetat, în situații diferite (inclusiv atunci când liderii AIE încercau să-l aleagă președinte pe Marian Lupu în așa fel încât să nu-l aleagă), dar nu i s-a acordat nicio atenție, părând atunci chiar bizară: cum poate exista un ditamai stat suveran și independent fără un „tătuc”? Azi propunerea lui Voronin se poate dovedi providențială.

Everybody loves Moldova

Vestea de la New York, unde Iohannis i-a promis lui Pavel Filip că Bucureștiul va acorda Chișinăului cea de-a treia tranșă a împrumutului de 150 de milioane de euro, ba l-a și lăudat pe premier pentru că a reuşit „în aceste vremuri complicate” să conducă Guvernul într-un fel „care îi face cinste”, n-a trezit mari ecouri în presa pruto-nistreană. Atenția ei e în altă parte: după o pauză neprevăzută, care semăna a deznodământ camuflat, spectacolul „deconstuirii” statului Republica Moldova continuă! Și Dodon, care se plânge că diplomații noștri i-au încurcat ițele și i-au stricat panul de a cuvânta de la tribuna Adunării Generale a ONU, e din nou în centrul atenției. (Și, la drept vorbind, faptul că și Iohannis iubește Moldova cam strică socotelile politicienilor din opoziție, cărora președintele român le-a recomandat să se obișnuiască cu rolul care le-a revenit. Ei ar prefera, la această etapă, ca doar Dodon să „iubească Moldova”, după cum e scris pe toate gardurile. Dar despre aceasta vom vorbi data viitoare.)

Recapitularea episodului precedent

Să recapitulăm, după regulile telenovelei, episodul precedent: miercuri, 13 septembrie, Guvernul l-a propus în mod repetat pe Eugen Sturza la funcția de ministru al Apărării. În loc să spună nu, după cum se jura până atunci, Dodon și-a luat o pauză de gândire, anunțând a doua zi că s-a adresat Comisiei de la Veneția să-i răspundă dacă Curtea Constituțională a procedat corect, stabilind că președintele nu poate respinge decât o singură dată candidatura unui ministru. „Hotărârea Curții Constituționale poate să substituie textul Constituției (care nu prevede vreo limită în acest sens)?”, se întreba Dodon vădit derutat.

O manevră falsă?

Peste cinci zile de tăcere, marți, 19 septembrie, el a prins neașteptat la curaj și a refuzat să-l desemneze pe Sturza ministru al Apărării, deoarece Armata Națională așteaptă un alt ministru și nu-l va recunoaște pe cel propus de Guvern, a spus Dodon, dorind de fapt un ministru militar (pe prietenul său Victor Gaiciuc), după modelul sovietic, rusesc.

Ce s-a întâmplat în aceste cinci zile, de ce nu a mai așteptat semipreședintele Republicii Moldova răspunsul Comisiei de la Veneția? Poate a aflat că ea nu se pronunță asupra deciziilor Curților Constituționale, care sunt „definitive și nu pot fi atacate”? Mai curând a fost o manevră falsă, ca să câștige ceva timp de gândire, să ia un respiro înainte de a trece „rubiconul”, a călca demonstrativ peste Constituție și a păși pe celălalt „mal”, al fărădelegii și propriului hatâr.

Everybody loves Dodon?

Pe ce mizează Dodon? Pe sprijinul popular, pe „revoluție”, el se crede adorat de popor, amenințând că își va chema simpatizanții la Chișinău, dacă actuala guvernare va încerca să-l demită. Cine i-o fi băgat în cap ideea că poporul va sări să-l apere, că nu-și imaginează viața fără el? Dacă acesta este un „joc”, după cum s-a crezut până acum, e un joc cam sinistru, de oameni nebuni, intrat într-o fază foarte periculoasă.

Optimismul lui Candu

În aceeași zi, pe 19 septembrie, Guvernul a adresat Curții Constituționale întrebarea ce e de făcut mai departe. Andrian Candu speră că magistrații Curții vor debloca repede situația. „S-ar putea ca Armata să nu-l recunoască în curând pe domnul președinte (în calitate de comandant suprem al Forțelor Armate – n.r.)”, l-a avertizat Candu pe Dodon, care, la rândul său, l-a amenințat că îl va chema în justiție.

Cu certitudine, CC va da verdictul că, respingând în mod repetat candidatura lui Sturza, Dodon a ignorat decizia Curții din 24 ianuarie 2017, ieșind astfel din câmpul constituțional. Mai departe va depinde de Dodon: se va conforma sau nu acestei decizii, îl va numi sau nu pe Sturza ministru al Apărării. De el depinde dacă alege pacea sau războiul (civil). El a declarat deja că alege războiul, dar poate, în ceasul al doisprezecelea, se răzgândește? Soarta lui Ianukovici nu-l sperie? Sau poate Dodon nu e liber în deciziile sale? Poate Rogozin decide în locul lui?

Eroarea autorilor Constituției

Constituția spune că „În cazul săvîrşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcție de Parlament, cu votul a două treimi din deputați”, apoi „în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Președintelui” (art. 89).

Și dacă referendumul eșuează, președintele are dreptul să ignore în continuare Constituția sau aceasta este modificată după dorința lui? Și dacă președintele comite alte încălcări, ale altor articole din Constituție?

Autorii Constituției nu au prevăzut că un șef de stat va încălca în mod pemeditat și repetat Legea Fundamentală a statului, considerând probabil că o asemenea persoană nu poate trece testul medical. Dar dacă trece? Constituția ar trebui amendată ținându-se cont de faptul că unii președinți își pot pierde facultățile mintale din cauza stresului electoral sau postelectoral.

Anularea funcției de „tătuc”

Parlamentul poate reveni la proiectul de modificare a Constituției votat în 2000, dar anulat prin decizia Curții Constituționale din 4 aprilie 2016. Se cere doar corectat numărul de voturi necesare pentru alegerea președintelui în Parlament de la 61 la 51. Totuși, ideea lui Voronin e cea mai bună, mai eficientă. Anulând funcția de „tătuc” sau transmițând toate atribuțiile sale ceremoniale președintelui Parlamentului, iar pe cele executive – premierului, am rezolva problema lui Dodon pentru totdeauna.

Mai bine republică „orfană”, decât un „tătuc” cu manie mesianică, violent, agresiv și abuziv. În lume există o mulțime de state fără post de președinte, în special fostele colonii britanice sau monarhii constituționale. Și chiar dacă nu ar exista, de ce să nu fim și noi deschizători de drumuri?