Recursul la metodă
2206
Semne diacritice
PLDM şi-a lansat oficial campania electorală şi, cum e firesc, concurenţii săi, deschişi sau ascunşi, au reacţionat deloc entuziasmaţi. Faptul că s-a adunat foarte multă lume e, orice s-ar spune, un succes organizatoric greu de contestat, însă manifestaţia a durat, cum e în tradiţia locului, mai mult decât interesul publicului, o parte preferând să se ascundă în umbra parcului de alături, decât să suporte soarele fierbinte în PMAN şi aceasta le-a dat satisfacţie nesperată criticilor.
Manifestaţia de duminică a amintit întrucâtva de cea din 3 noiembrie de anul trecut, în susţinerea cursului european, occidentală ca formă, dar desfăşurată în ritm local, lent, domol, cu ritualuri lungi, cu vorbă multă, care, o spune toată lumea, e sărăcia omului. Din această cauză, plăcerea participării la majoritatea acţiunilor organizate de partidele noastre, fie pro-, fie antieuropene, seamănă cu plăcerea mersului cu carul pe autostradă.
Însă, mai important decât aspectele organizatorice ale evenimentului este faptul că PLDM a dat impresia unei formaţiuni consolidate, unite, a cărui echipă se completează cu persoane noi, care pot şi vor să conducă R. Moldova pe drumul european. Mă refer în cazul dat la anunţurile de înscriere în rândurile PLDM făcute de Natalia Gherman, ministrul de Externe, şi Maia Sandu, ministrul Educaţiei. Fiind cvasinecunoscute până a deveni membre ale Guvernului, ele au reuşit să se afirme prin fapte concrete, prin energie, competenţă şi ţinută demnă.
Nu ştim, deocamdată, cum arată unitatea partidului „în culise”, unele informaţii care se strecoară în afară ar putea să le dea adversarilor PLDM mult mai multă satisfacţie, decât carenţele mitingului de duminică. Anticipând lansarea PLDM, Arcadie Gherasim a publicat pe site-ul Radio Vocea Basarabiei un comentariu despre nişte discuţii în contradictoriu asupra primului loc de pe lista electorală a partidului. El scrie că unele persoane din anturajul premierului Iruie Leancă ar insista, chiar cu preţul scindării, ca Leancă, şi nu Filat, să fie înscris în fruntea listei candidaţilor PLDM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
Posibil, Gherasim dramatizează un pic, dar o confruntare dintre Leancă, a cărui popularitate e în ascendenţă, căruia i se trezeşte gustul pentru putere, şi Filat, care şi-a ratat prima şansă, care este încolţit din toate părţile, „bătut cu picioarele”, era previzibilă, firească, într-o măsură oarecare. Posibilitatea de a-i porni unul împotriva altuia, din calcul egoist, meschin sau pentru a dezbina şi a distruge PLDM nu putea să le scape celor interesaţi. Situaţia poate fi depăşită printr-o abordare corectă, care depinde, la rândul ei, de modul cum este conceput şi cum evoluează PLDM: ca un partid european, flexibil, dinamic, reactiv sau ca o structură anchilozată, rigidă, de tip comunist, sovietic, unde totul orbitează în jurul primei persoane din partid.
Dl Gherasim vede în intenţia de a pune primul pe listă numele lui Leancă o conspiraţie împotriva liderului PLDM şi consideră că „dacă dl Leancă acceptă sfaturile „binevoitorilor”, asta ar însemna că el recunoaşte condamnarea ilegală a lui Filat de către Curtea Constituţională, spectacolul pus la cale de Voronin şi Plahotniuc în urma căruia a fost demis Guvernul Filat şi legalitatea tuturor dosarelor intentate miniştrilor PLDM de către controversaţii conducători ai CNA”. „Dacă, însă, nu recunoaşte aceste abuzuri, ar fi bine să aflăm care ar fi adevăratul motiv pentru care premierul Iurie Leancă să-l „ascundă” pe locul doi pe şeful său de partid?” – se întreabă, pătimaş, Arcadie Gherasim.
Din punctul nostru de vedere, tema listei electorale trebuie abordată altfel, fără patimă, nu din impuls, din aparenţe, ci cu metodă. Deşi Filat este o figură importantă, fondator al PLDM, nu confortul său, nu problemele sale de imagine ar trebui să-i preocupe pe liberal-democraţi, ci obţinerea unui număr cât mai mare de voturi, menţinerea puterii. Egalarea, cel puţin, a numărului de mandate actual ar fi un obiectiv onorabil.
Iar sondajele, toate câte au fost, arată că Leancă se bucură de o încredere mai mare decât Filat. Nu de soarta liderului său, ci de soarta Republicii Moldova trebuie să se preocupe un partid serios. Atunci va avea de câştigat şi Filat, chiar mai mult decât dacă ar fi primul pe listă. Doar astfel el ar demonstra că nu-i pasă de vorbe, că-şi poate stăpâni emoţiile, că pune interesul personal pe planul doi. Sigur, unii vor comenta, cum spune Gherasim, că el se ascunde în spatele lui Leancă, dar aceasta se va spune în ambele cazuri.
E de înţeles nerăbdarea cuiva care se consideră nedreptăţit de a se „reabilita”, de a-şi ocupa locul de pe care l-a pierdut, dar graba strică treaba. Toate la vrema lor. În afară de asumarea greşelilor, în politică, s-a mai spus, contează mult percepţia, nu ce crezi tu despre propria persoană, ci mai mult ceea ce cred alegătorii. Iar alegătorii leagă rezultatele câte sunt pozitive ale guvernării de numele Leancă mai mult decât de numele Filat. Continuarea cursului european sună mai convingător promisă de Leancă. A ignora acest lucru, din egoism, ambiţie, nerăbdare, sentiment de revanşă ar fi în primul rând o prostie. A doua prostie, de după Pădurea Domnească.
13.08.2025
11:00
2320
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3551
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
86903
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
50840
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
33882
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
34222
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
34857
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
35174
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
35613
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
35324
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
35242
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
35227
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
18.04.2026
12:02
420
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
352
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
423
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
621
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
623
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
557
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
611
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
629
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
615
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
673
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
710
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
655
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
658
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1283
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1013
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
867
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
888
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
870
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
894
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
801
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1061
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
843
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
803
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
954
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
962
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
Macron vrea „zi fără ecrane” şi interzicerea reţelelor sociale sub 15 ani: Europa pregăteşte o nouă „majoritate digitală” pentru protejarea copiilor
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














