10:26:33 19.03.2024
Stiri

Politica „şlefuirii” parchetului de la Kremlin

Opinii 20.03.2017 11:31 Vizualizări4053 Autor: Nicolae Negru
Politica „şlefuirii” parchetului de la Kremlin


Semne diacritice

Cele patru ore de așteptare în anticamera lui Putin, împreună cu tovarășa de partid Zinaida Greceanâi, l-au făcut celebru pe Dodon nu numai în lumea rusă, ci și în cea normală. E un record demn de Guinessbook, niciun președinte, nici măcar din statele vasale ale Rusiei, ca Tadjikistan sau Kârgâzstan, nu au fost umiliți într-un asemenea hal.

Dincolo de cuvinte pompoase și declarații de prietenie și atașament, aceasta e adevărata atitudine a lui Putin față de actualul președinte al Republicii Moldova și „statalitatea” pe care o reprezintă. Dodon a ajuns de râsul lumii, după ce presa moscovită a făcut haz pe seama sa. Ca rezonanță, „isprava” lui poate concura cu furtul miliardului. (El a negat, dar cu o întârziere de două zile, spunând că l-a așteptat pe Putin doar 10 minute, ceea ce nu e credibil deloc.)

Victoria în alegeri i-o fi stins bruma de rațiune și de demnitate, dacă le-o fi avut vreodată. Ideea de a-și asuma rolul de curier, transportând câteva zeci de sticle de vin din colecția lui Putin de la Cricova, fără a i se solicita lucrul acesta, demonstrează o mentalitate de lacheu, o dorință de a plăcea cu orice preț președintelui rus, chiar cu riscul de a se face de râs. De ce ne-ar mira că a fost tratat ca o slugă, cu indulgență imperială? „Mi-ați adus cadou ceea ce îmi aparține mie?”, a ironizat Putin, dar a acceptat, mărinimos, darul.

Înainte de a se supăra pe cei care, din punctul său de vedere, nu manifestă suficient respect față de funcția prezidențială (cazul ambasadorului Mihai Gribincea, de exemplu), Dodon ar trebui să se uite în oglindă. El este cel care terfelește și mânjește într-un hal fără de hal haina președintelui Republicii Moldova. La cele descrise mai sus se adaugă mitomania, tendința de a minți cum ar respira, atribuindu-și, pe Facebook, fapte „eroice” supte din deget. Una dintre ele e că a donat grădiniței din Sadova 100 de mii de lei, dezmințită de primarul de Sadova. Nu Dodon, ci Guvernul României a contribuit cel mai mult la renovarea grădiniței respective.

xxxx

Și graba cu care Dodon a taxat drept pripită și neargumentată nota de protest semnată de Candu și Filip la adresa Moscovei în legătură cu hărțuirea oficialilor moldoveni la intrarea și ieșirea din Federația Rusă demonstrează un zel slugarnic ieșit din comun, dacă nu și o complicitate împotriva propriului stat.

După o investigație comună efectuată de ziarul moscovit „Novaia Gazeta”, împreună cu Centrul pentru Cercetarea Corupției și Crimei Organizate, ziarele The Guardian, Sueddeutsche Zeitung și altele, s-a stabilit implicarea unor reprezentanţi ai serviciilor secrete FSB ale Rusiei în spălarea a 22 de miliarde de dolari prin intermediul unei bănci din Republica Moldova. Banii au fost folosiți pentru finanțarea partidelor europene (poate chiar a PSRM – n.n.), plata contrabandei și alte scopuri. Ceea ce înseamnă că serviciile secrete rusești au un motiv serios să pună bețe în roate anchetei pornite de procurorii moldoveni. Hărțuirea oficialilor moldoveni a avut loc și nota Chișinăului către Moscova a fost justificată.

„Dacă unii politicieni naționali minimalizează în mod sistematic imixtiunea Rusiei în afacerile interne ale statului lor, aceasta ridică serioase semne de întrebare privind loialitatea acestor lideri. Trebuie investigate atent legăturile lor personale și financiare cu Kremlinul și oamenii săi, altfel multe democrații vor rămâne cu lideri vulnerabili la șantaj. De aceea, toată finanțarea afacerilor politice trebuie să fie complet transparentă”, scria zilele trecute prestigioasa revistă americană Newsweek.

Vladimir Voronin, care posedă o experiență bogată a întâlnirilor cu Putin, i-a reproșat unui politician de la noi, acum cinci ani, în stilul său inconfundabil, că, ajungând la Moscova, acesta „linge toate parchetele Kremlinului și nu numai parchetul”. Dodon pare să fi preluat în mod deschis tactica „şlefuirii” parchetului de la Kremlin în numele „statalităţii” şi „neutralităţii” Republicii Moldova.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

15.03.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Raportul lui Dorin R...

11.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cât de naivă e „șefa...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md