Plahotniuc-Dodon-Putin și viceversa

Semne diacritice

„Parteneriatul” lui Plahotniuc cu Dodon iese la iveală după retragerea surprinzătoare a ambasadorului Dumitru Braghiș de la Moscova, precedată de numirea lui Vasile Botnari, fost ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, la „MoldovaGaz”. Deși se confruntă, declarativ, pe scena politică, deși se bat teatral în văzul lumii, „coordonatorul executiv” și președintele R. Moldova se înțeleg de minune, „reciproc avantajos”, în culise.

Dacă Dodon se opunea, Moscova îi făcea hatârul și nu-l accepta pe Botnari, membru al PD, din cercul oamenilor de încredere ai lui Plahotniuc, în fruntea întreprinderii monopoliste „MoldovaGaz”, cu 51 la sută din acțiuni aparținând „Gazprom”-ului. Drept răsplată, probabil, Plahotniuc l-a sacrificat pe Braghiș și încă alți zece ambasadori a căror retragere a fost discutată joi între Dodon și premierul Filip. E grăitor faptul că Ambasador la Moscova va pleca un deputat socialist, Andrei Neguță, anunțat anterior de Dodon în funcția de consilier prezidențial pentru politica externă.

Astfel, strategia lui Plahotniuc începe să se confirme, prinzând contur. Să ne imaginăm că alegerile prezidențiale ar fi fost câștigate de Maia Sandu. S-ar fi format doi poli proeuropeni, dintre care doar cel prezidențial ar fi avut sprijin popular. Și simpatia Occidentului ar fi mers în primul rând către Maia Sandu. Ce belea, ce bătaie de cap pentru Plahotniuc să se știe mereu sub „lupa” Președinției cu conexiuni directe la Bruxelles și Washington, să-i fie puse în permanență la îndoială intențiile și acțiunile pe linia acordului de asociere cu UE, a reformării justiției, luptei cu corupția etc.

Cu Dodon președinte pornit să anuleze Acordul de asociere cu UE, să includă Republica Moldova în Uniunea Economică Eurasiatică, Vlad Plahotniuc rămâne singura „redută” proeuropeană. Cu cât e mai vocal Dodon în intențiile sale antieuropene și proestice, cu atât mai bine se simte Plahotniuc, cu atât mai mult crește importanța sa ca promotor și apărător al direcției vestice în politica moldovenească.

Schema e pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Nu numai România, SUA și ceilalți „parteneri” occidentali, ci si forțele politice proeuropene interne trebuie să ia în calcul pericolul pe care îl reprezintă Dodon și să recunoască rolul pozitiv, stabilizator, al lui Plahotniuc și al partidului său. Nu poți merge împotriva actualei guvernări, fără riscul de a fi învinuit că subminezi cursul european.

Dodon își ia în serios și își joacă perfect, cu imaginație și vervă aproape mecanică, neobosit, rolul principalului „partener de sparring” al lui Plahotniuc. Nu e zi ca președintele „tuturor moldovenilor” să nu lanseze în spațiul public informații (uneori false sau pe jumătate false, cum ar fi cea cu „amnistierea” migranților moldoveni de către autoritățile Federației Ruse) inițiative, acțiuni sterile, care distrag atenția de la principalele probleme ale statului și societății, în interesul (neafișat) al guvernării oligarhice, dar și al partidului său.

Pe lângă frontul antieuropean, el a deschis de curând unul antidemocratic, punând ultimatum deputaților să-i acorde împuterniciri suplimentare de a dizolva Parlamentul, amenințând că va recurge la arma referendumului. Dacă nu joacă teatru și își dorește la modul serios acest lucru, înseamnă că setea sa de putere nu e chiar normală. Oricum, inițiativa aceasta nu poate avea succes, doar că va tulbura și perturba „stabilitatea” pe multe luni înainte. PD și PSRM ocupă deja mai toată scena politică, iar o nouă încăierare dintre ele, fictivă sau reală, va marginaliza și mai mult celelalte forțe politice și de dreapta, și de stânga.

Pe de altă parte, ajutându-l pe Dodon să o învingă pe Maia Sandu, Plahotniuc a obținut o pârghie indirectă în relația cu Rusia. Victoria unui avocat al Rusiei l-a uns la inimă pe Putin, el avea nevoie de un „succes” pe flancul vestic și, pentru a-l ajuta pe Dodon, Moscova e dispusă să-i „răsplătească” pe alegătorii moldoveni care l-au votat, slăbind „șurubul” embargourilor, în speranța că PSRM va câștiga și alegerile parlamentare din 2018. Chiar dacă nu putem să ne așteptăm la mari concesii în acest sens, deoarece, după cum a spus și Putin, la Kremlin se cunosc prea bine atribuțiile limitate ale președintelui în Republica Moldova, e important ca Rusia să gândească „pozitiv” și să nu urzească împotriva noastră acțiuni destabilizatoare.

Să nu știe Putin de dependența lui Dodon de Plahotniuc? Puțin probabil. Dar din acest joc cu focul al „coordonatorului executiv” Rusia nu are nimic de pierdut, ci doar de câștigat. Chiar dacă e un câștig simbolic deocamdată, nu e de neglijat. Putin poate profita de victoria lui Dodon pentru a mișca relațiile ruso-moldave din punctul mort, în care se găsesc după embargouri, pentru a pune în aplicare scheme noi, inclusiv în reglementarea transnistreană, și pentru a-i „folosi” pe Dodon cu Plahotniuc împotriva Ucrainei.

Una dintre preocupările Moscovei e ca Chișinăul să cumpere energie electrică numai de la Cuciurgan, declinând oferta Kievului. Altfel va trebui să scoată bani suplimentari din bugetul Rusiei pentru a-i întreține pe separatiști. Nu e mai bine pentru Kremlin să pună această povară pe umerii cetățenilor Republicii Moldova?

De ce s-a dat de gol atât de repede Dodon? De ce nu a răbdat, de ce a fost nevoie să-l facă Ambasador pe consilierul său Neguță, care în fosta ierarhie nomenclaturist-comunistă era inferior față de Braghiș. Fiindcă, probabil, e greu să te afli la putere și să nu guști din dulceața ei.

Riscul care există pentru Republica Moldova e legat de gradul de „autonomie” a lui Dodon în raport cu Plahotniuc și gradul de dependență față de Rusia. Un președinte avid de putere, având sprijinul Moscovei, ajutat de „omuleți verzi”, poate aduce multe nenorociri Republicii Moldova. Nu mai puține decât un Ianukovici al Ucrainei. Deocamdată, Plahotniuc nu dă semne de nervozitate, pare stăpân pe situație, ne asigură că dispune de suficiente resurse pentru a asigura „stabilitatea”. Ceea ce ar însemna că Dodon încă nu se abate de la „scenariu”.