Nomenclatura democrată

Semne diacritice

Într-o partidă de box sau fotbal sau oricare alt sport contează nu numai rezultatul, ci și tehnica, corectitudinea, eleganța jocului. În unele cazuri poți să câștigi, pierzând simpatia publicului, și poți să pierzi având de partea ta admirația suporterilor.

Cam așa e și în politică, în exercițiul puterii. Preluând toată puterea legislativă și executivă, PD promitea un alt fel de guvernare, nu doar mai stabilă, ci și mai rezultativă, adecvată obiectivului de integrare europeană. „Meciul” încă nu s-a încheiat, până la alegerile parlamentare mai este o jumătate de an, dar se poate spune de pe acum că, indiferent de rezultat, la capitolul tehnică și eleganță a guvernării partidul lui Plahotniuc nu strălucește deloc.

Și nu doar din cauza schimbării demonstrative, sfidătoare a sistemului electoral. Această schimbare putea fi acceptată, dacă se făceau și reformele mult întârziate, ca de exemplu în justiție, dacă guvernarea demonstra un alt „stil” de exercitare a puterii, decât cel de până la 2016. Nu vom spune că PD nu încearcă să producă o impresie mai bună, dar se pare că reflexele achiziționate pe parcursul perioadei precedente își spun cuvântul. E ca efortul de abstinență a unui încercat amator de băuturi tari, a cărui retorică antialcoolică este compromisă de tremurul mâinilor.

Politica de cadre a PD reflectă în cea mai mare măsură niște năravuri vechi, bazându-se nu atât pe competență, pe merit, cât pe niște criterii speciale, personale ale liderului PD. Există un anumit număr de persoane, unele dintre ele „moștenite” de la comuniști, un fel de nomenclatură democrată, care se bucură de încrederea maximă a lui Plahotniuc, fiind numite în cele mai importante funcții, mutate din fotoliu în fotoliu, în pofida faptului că, cel puțin în aparență, nu au pregătirea și experiența necesară.

Că ceva nu merge bine cu cadrele în PD o demonstrează și exemplul SIS-ului, care, de ceva timp, a rămas fără director. Ultimul, dincolo de faptul că nu făcuse dovada conformității pentru un serviciu de informații și securitate, și-a dat în mod misterios demisia la două luni de aflare în acest post. Brusc i s-a trezit o insuportabilă nostalgie după Interpol, unde lucrase până atunci. În realitate, posibil să se fi descoperit vreun schelet în dulapul său sau poate niște legături cu servicii secrete din est, ca în cazul deputatului PD Iurie Bolboceanu. Aceasta vorbește și despre atitudinea, despre „rigoarea” celor care l-au numit în funcție.

A fost nevoie de încă două luni și jumătate până a fost selectată o nouă candidatură la postul de director al SIS, Vasile Botnari, care, abia se obișnuise cu noua sa activitate de președinte al Consiliului de Administrație la „MoldovaGaz”. Cine și de ce îl recomandă pe Botnari la șefia Serviciului de Informații și Securitate, trecând peste faptul că acesta poate fi suspectat de tăinuire a veniturilor, după cum scrie ZdG? (E grăitor că și opoziția a ignorat acest detaliu, care îl „înrudește” pe Botnari cu Andrei Năstase.)

Este Botnari de neînlocuit, un factotum, și-a îndeplinit misiunea și nu mai are ce face la „MoldovaGaz” sau Plahotniuc nu are încredere în nimeni altul? Și dacă mâine își mai dă demisia cineva dintr-o funcție importantă, tot Botnari va fi soluția? Nu mai există nimeni mai bun decât el? Nu se găsește un George Maior, un Mihai Răzvan Ungureanu, un Eduard Helvig în Republica Moldova?

Oricum ai da, nici guvernarea în ansamblu, nici Plahotniuc în particular nu arată bine în acest caz. În mod evident, loialitatea personală bate profesionismul. Interesul Republicii Moldova și chiar interesul de partid rămân pe plan secundar. Nu ar fi cazul ca PD să cedeze guvernarea altor partide, care poate dispun de mai multe cadre de încredere?