Nicolae Negru // Miracolul independenței sau ce sărbătorim pe 27 august
5558
Semne diacritice
Observ cu mirare câte patimi negative a stârnit recent Ziua Independenței, câte pietre (sau ouă clocite, dacă vreți) se aruncă, la figurat vorbind, spre scena festivă, împodobită cu prilejul acestei sărbători. Spre deosebire de alți ani, când contestatarii Independenței erau în cea mai mare parte niște nostalgici incurabili sau meseriași ai nostalgiei după URSS, avocați ardenți ai direcției eurasiatice, anul acesta li se alătură și adepții activi ai integrări europene, și unioniștii convinși. Ceea ce e bizar, consternant.
Fizionomia Zilei Independenței este murdărită și deformată pe nedrept. Da, statul Republica Moldova este unul eșuat, capturat, care nu își îndeplinește cum se cuvine funcțiile necesare, care nu apără bunul public de prădători, nu își protejează cetățenii de abuzul, fărădelegea deșănțată, de discriminarea și umilința permanentă, dar de ce ar fi independența de vină?
27 august este ziua în care am ieșit din imensul lagăr de concentrare, numit „Gulag”, din „închisoarea popoarelor”, puțin înainte de a se prăbuși „imperiul răului”, și poate fi înțeles regretul celora care s-au simțit bine în URSS, care plâng pe ruine și îi consideră dispariția ca fiind „cea mai mare catastrofă a secolului XX”. Dar ce ar deplânge, în loc să sărbătorească, proeuropenii și unioniștii faptul că ne-am declarat independenți de URSS, că am cerut atunci Moscovei „să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova”?
Declarația de Independență adoptată de parlament la 27 august
Cu apa murdară să nu aruncăm din albie și copilul. Faptul că oligarhii, funcționarii au profitat și profită de pe urma acestui stat în defavoarea celorlalți cetățeni vorbește despre „calitatea” statului, dar nu despre calitatea zilei sale de naștere. Nașterea este un eveniment în sine, la care ne raportăm în funcție de idealuri, de vocația noastră. Dacă vocația noastră e de sclavi, de „pioni”, de paznici ai închisorii nu avem cum ne bucura de 27 august. Dacă idealul nostru e dreptatea, inclusiv istorică, dezvoltarea liberă, viața demnă, cuvântul neîngrădit, în ziua de 27 august 1991 s-a deschis poarta închisorii și noi am obținut șansa de a ne realiza visele. Dacă nu era Ziua Independenței, nu am fi putut nici visa, nici vorbi despre reUnire sau chiar Europa.
Ne asemănăm prizonierului care ieșind in închisoare și constatând că nu-i merge prea bine, că nu are nicio meserie „civilă”, că nimeni nu se grăbește să-i dea de lucru, blestemă ziua eliberării sale. Libertatea e o valoare în sine și faptul că nu o prețuim, că nu am putut profita de ea, ține doar de „specificul” nostru, de capacitatea noastră de discernământ, de liderii pe care i-am ales.
Chiar dacă Republica Moldova nu e azi nici independentă, nici suverană în deplină măsură, faptul că circulăm liber, că ne putem exprima opinia, chiar în condițiile critice în care se află mass-media, că putem protesta împotriva puterii oligarhice, a nedreptăților și abuzurilor, a fraudelor care se comit să nu valoreze nimic?
Cauza problemelor, nenorocirilor noastre de azi, repet, nu este independența, ci noi înșine, felul nostru de a fi, capacitatea de a gândi, de a ne autoorganiza. Nu prețuim independența și pentru că aceasta mai mult ni s-a dat, ne-a căzut mană cerească, decât am luptat pentru ea. Colosul URSS părea veșnic, căderea sa a surprins până și instituțiile futurologice din SUA. La efortul care s-a depus, independența din 27 august
13.08.2025
11:00
1739
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
2927
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
60486
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
39958
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
23234
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
23483
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
24217
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
24527
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
24946
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
24697
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
24620
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
24564
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
10.11.2025
10:28
112
Moldova își consolidează securitatea energetică prin interconectări cu România și Ucraina: Noi proiecte în plin avânt
10.11.2025
09:35
242
Jaf sub mască: 8 ani de închisoare pentru tâlharul care a atacat o instituție financiară din Chișinău
10.11.2025
08:25
318
Horoscopul zilei 10.11.2025
10.11.2025
00:25
776
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
568
Alertă Meteo Galbenă: Ceață 09-10 Noiembrie 2025
09.11.2025
18:58
796
Prognoza Meteo pentru săptămâna 10-16 noiembrie 2025
09.11.2025
14:25
796
Hamas refuză orice capitulare: Luptătorii din Rafah nu se vor preda sub nicio formă
09.11.2025
14:25
657
Ucraina se confruntă cu întreruperi masive de electricitate din cauza atacurilor asupra infrastructurii energetice
09.11.2025
12:23
736
Doi români răniți într-un atac armat în piața Taksim, Istanbul, anunță ministrul Oana Țoiu
09.11.2025
09:06
1583
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
1024
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
762
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
950
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
979
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
966
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
1274
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
1063
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
1096
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
4180
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
990
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
4686
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
2051
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
11:29
993
Român reținut pentru omor calificat după un accident tragic în Bulgaria: șase imigranți au murit în lacul Vaia
08.11.2025
10:38
1000
România caută soluții pentru a evita închiderea rafinăriei Lukoil și impactul asupra Moldovei pe fondul sancțiunilor SUA
08.11.2025
10:23
972
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
08.11.2025
08:27
794
Horoscopul zilei 08.11.2025
Moldova își consolidează securitatea energetică prin interconectări cu România și Ucraina: Noi proiecte în plin avânt
Jaf sub mască: 8 ani de închisoare pentru tâlharul care a atacat o instituție financiară din Chișinău
Horoscopul zilei 10.11.2025
Zelenski: Putin ar putea ataca Europa, dar nu mă tem de Trump și am relații bune cu SUA
1 MDL
1 EUR
19.69
1 USD
17.04
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41

Inapoi














