Marșul homosexualilor și psihologia politică

Semne diacritice

Recunosc, nu înțeleg întru totul motivația și semnificația marșului „Fără Frică”, pe care îl organizează duminica viitoare „comunitatea LGBT” la Chișinău. După cum nu înțelegeam întru totul nici marșurile ei de „mândrie” („pride”) din anii precedenți. Dar nu mă deranjează în nicun fel. E dreptul oricărei minorități să-și manifeste „curajul”, „mândria” și alte calități, în limitele permise de lege și de bunul-simț, firește. Mă solidarizez cu oricine se simte neacceptat de regimuri politice, societăți și arătat cu degetul din motive de „tradiție”, „credință”, ideologie, geografie etc.

Ceea ce mă deranjează în legătură cu „Marșul Fără Frică” e nesimțirea lui Dodon, setea lui infernală de publicitate, faptul de a nu rata niciun singur moment pentru a ne ține lecții de „ortodoxie”, „patriotism” și „statalism”. Ar fi fost de-a mirării dacă ar fi tăcut de data aceasta.

„Astfel de acțiuni contravin flagrant valorilor noastre tradiționale, religiei ortodoxe și moralității. Ele nu pot și nu vor fi acceptate de mine personal, dar și de întreaga societate. … Am dispus organizarea amplelor manifestări de susținere și promovare a valorilor familiei tradiționale…”, a decretat cu aplomb cvasi-imperial Dodon, imitându-l pe Putin, campionul „valorilor tradiționale” nu numai în Europa, ci și în întreaga lume (doar cuvântul „amplu” liderul socialist l-o fi preluat de la liderii Platformei DA).

O fi crezând el că funcția de președinte îi dă dreptul moral să vorbească în numele „întregii societăți”, să se posteze ca cerber al „valorilor noastre tradiționale, religiei ortodoxe și moralității”? Dar a te îmbuiba, a trăi în lux, „împrumutând” de la „părinți”, cheltuind mai mult decât câștigi, e moral? Politicienii hoți, ca Dodon, pun în pericol familia „tradițională”, nu un marș al unei minorități.

Un președinte e obligat să țină cont de interesele tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Dacă aceasta e prea mult pentru el, ar fi bine măcar să mai tacă, din când în când, căci campania electorală s-a încheiat. Omniprezența, plinătatea de sine, strofoleala interminabilă, sătulă, verdictele fără drept de apel descurajează orice intenție de a-l înțelege. Te temi să deschizi ușa de la baie sau frigider, ca să nu-l găsești acolo pe Dodon cu vreun avertisment, profeție, sentință „patriotică” sau „pravoslavnică” între dinți.

xxxx

Nereușind să adune suficiente semnături ale deputaților, pentru a iniția procedura de demitere a președintelui Dodon în Parlament, liderul PL a anunțat că partidul său începe să strângă semnături ale cetățenilor pentru demiterea lui Dodon prin referendum. Numai că semnăturile respective nu pot servi la nimic, strângerea lor va fi o risipă inutilă de energie, căci Constituția stipulează că un asemenea referendum poate fi organizat doar după ce demisia președintelui a fost decisă în Parlament, cu votul a 2/3 din deputați. Unii s-au grăbit să constate că Mihai Ghimpu a dat-o astfel în bară ca jurist. Ceea ce este imposibil. Există două posibile explicații a acestei situații: 1) că referendumul urmărit de PL va fi nu despre demiterea, ci schimbarea modului de demitere a președintelui Republicii Moldova; 2) că motivul adevărat al acțiunilor PL nu este de ordin juridic, ci psihologic, pentru a-l incomoda sau speria pe Dodon. Oricum, tactica liberalilor e surprinzătoare și-i va ține ocupați toată vara.