La ce le folosește găgăuzilor fantoma unei „republici”?

Semne diacritice

Laudă găgăuzilor că nu își uită istoria. Evenimentul din 19 august 1990, când a fost proclamată la Comrat „Republica Găgăuză”, e parte din trecutul lor (și al nostru, al tuturor) și nu trebuie eliminat din memoria colectivă. Mai ales, dacă îi face să se simtă mai bine. Istoria nu oferă prea multe ocazii de acest fel pentru un popor mai puțin numeros. De aceea, festivitățile de vineri și de sâmbătă organizate la Comrat le pot înțelege.

Ceea ce mi-a displăcut e încercarea de a-i manipula și a-i îndrepta cu acest prilej pe găgăuzi împotriva unei categorii de cetățeni, de a resuscita niște fobii, de a vorbi despre „bățul jandarmului român” și ajutorul din partea Rusiei, ignorându-l pe cel din partea României, folosindu-i pe cei adunați la Comrat în interesul Partidului Socialiștilor. Se vede că inerția, reflexele încă ne domină, capacitatea de a vedea lumea din jur cu ochii proprii mai urmează să o învățăm cu toții, fiecare cetățean.

Nu arată bine și nu e de folos nici corectarea post-factum a istoriei, înfrumusețarea ei, eroismul de după război. Să spunem lucrurilor pe nume: „republica” a apărut ca reacție la neparticiparea Republicii Moldova la referendumul unional din martie 1990, conceput ca o acțiune de menținere a URSS, și după adoptarea, prin declarația primului Parlament, la 23 iunie 1990, a principiilor suveranității Republicii Moldova, a supremației legilor „republicane” asupra celor unionale. Nu e adevărat că apăruse „pericolul” unionist, nici că astfel s-a manifestat dorința de libertate a găgăuzilor, visul lor de a-și construi un stat propriu. Ei doreau, ca mulții alți moldoveni, să rămână în „cușca” URSS.

Găgăuzii manipulați de propaganda Moscovei și-au proclamat independența nu față de URSS, ci față de Republica Moldova, așa că „statalismul” e o poveste de adormit copiii găgăuzi care vor merge în clasa întâi (și cărora Dodon le-a făcut cadou câte un ghiozdan de ziua „creării Găgăuziei”, fără să spună din ce surse și dacă ceilalți copii din Republica Moldova vor avea parte de un asemenea cadou).

„Republica Găgăuză” a avut rolul de suliță rusească în coasta Chișinăului care se vedea autonom de Moscova, era o acțiune anti-, nu pro-statalitate, cum se prezintă lucrurile acum. Din păcate, trebuie să recunoaștem, au existat și la Chișinău persoane care, din naivitate, diletantism sau din misiune, s-au angajat în acel marș rușinos „spre sud”, un conflict între robi, când de fapt se puteau ajuta reciproc. Și au existat intelectuali găgăuzi care au sprijinit mișcarea democratică și Frontul Popular în speranța eliberării comune din „închisoarea popoarelor”.

Fiindcă a fost concepută la comanda Moscovei, „Republica Găgăuză” a fost construită doar simbolic, localitățile ei nu și-au tăiat cordonul ombilical, nici financiar, nici administrativ, nici juridic de Chișinău. Cu prăbușirea URSS, pătimașa „republică” și-a încetat de facto existența, a murit fără să observe cineva. De aceea, ideea autonomiei a fost ca un colac de salvare pentru politicienii de la Comrat, ei au acceptat-o mai repede decât politicienii de la Chișinău (se spune că unii din anturajul lui Mircea Snegur chiar au primit bani pentru aceasta).

Autonomia Găgăuză s-a născut la 23 decembrie 1994 și succede „Republica Găgăuză” doar cronologic, nu și structural, și, cu atât mai mult, conceptual, ideatic. A fost o formă de împăcare, de recunoaștere reciprocă a greșelilor, de asumare a destinului comun moldo-găgăuz. Acum se încearcă post-factum a repune, cu trâmbițe și surle, autonomia găgăuză de pe un fundament care ne unește pe fundamentul sovietic al „Republicii Găgăuze”, care ne desparte din nou. Halal „prietenie” și „statalitate”.

Și pentru Dodon, bufonul lui Putin, ziua de 19 august e ziua „creării Găgăuziei”. El a mers la Comrat a doua zi, de hramul Comratului, pentru a participa la concertul „grandios” prezentat de niște interpreți ruși, pe care președintele Republicii Moldova i-a „dăruit” găgăuzilor cu ocazia „zilei creării Găgăuziei”.

La urma urmei, dacă găgăuzii doresc tare să considere autonomia lor mai veche cu 4 ani, e treaba lor, dar faptul că președintele Republicii Moldova promovează, din motive electorale, ideea subversivă că Unitatea Teritorială Autonomă „Gagauz-Yeri” ar fi o „republică” e grav, căci vine în contradicție cu Constituția.

Și mai grav e că se spun minciuni cu acest prilej, pe care Dodon le repetă ca un papagal. „A fost printre primii care s-a pronunțat împotriva cursului unionist al autorităților de la Chișinău. Tot Găgăuzia a fost printre primii care s-a declarat pentru statalitatea moldovenească, pentru necesitatea studierii în școli a limbii moldovenești și a istoriei Moldovei. Poporul Găgăuziei s-a expus clar pentru aderarea Moldovei la Uniunea economică Rusia-Belarus”, scrie Dodon pe pagina sa de Facebook.

Minciuni gogonate! Găgăuzii au studiat în școli, ca pe tot teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în perioada guvernării comuniste, 2001-2009, limba română și literatura română, Istoria românilor (cu excepția perioadei 2006-2009, când a fost introdusă „istoria integrată”). Ei a început să se „burzuluiască” după 2009, când comuniștii au pierdut puterea. De ce nu s-au răzvrătit pe timpul lui Voronin? (Deși de ce și-ar băga nasul găgăuzii, pe care îi cunoaștem ca oameni sensibili, politicoși, să ne învețe cum ar trebui să ne numim propria limbă? „Prietenia” nu se câștigă în felul acesta.) De ce nu au organizat atunci niciun referendum pro-estic?

În 1994, găgăuzii au uitat de „republică” și au acceptat cuminți ceea ce li s-a dat și au sărbătorit autonomia la 23 decembrie, până în 2009. Și-au amintit de „republică” după ce la Chișinău au venit la putere niște partide care s-au numit proeuropene. Niciunul din ele, nici măcar PL nu au afișat scopuri unioniste. Dar cursul european nu era dorit de Moscova. Când a organizat Comratul referendumul pentru independență și de aderare la Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus? În 2014, înainte de semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova cu UE, căruia Rusia s-a opus cu îndârjire.

Din păcate, trebuie să constatăm că liderii de la Comrat sunt folosiți în continuare în jocurile politice ale Moscovei. În 1990 ei au proclamat independența de Republica Moldova, fiindcă Republica Moldova și-a proclamat suveranitatea, iar în 2014 Comratul a amenințat din nou că își va proclama independența, va ieși din componența Republicii Moldova, dacă aceasta își va pierde suveranitatea. Această „incoerență” să fie o contribuție inestimabilă la „statalitate”? Există suficiente motive să credem că resuscitarea fantomei unei „republici” moarte e din același scenariu. Probabil, cineva de la Kremlin va mai avea nevoie de ea.

Totuși, de ce până și în perioada guvernării comuniste, Comratul nu-și amintea de „Republica Găgăuză”, serbând cuminte aniversarea „Găgăuz Yeri”? Pe lângă faptul că nu era nevoie de defuncta „republică”, trebuie să subliniem că Voronin, spre deosebire de Dodon, nu este un țuțăr și nu ar fi permis jocul de azi al Comratului. Deși rusofil ca și Dodon, între ei există o diferență esențială: Voronin chiar ține la „statalitate” și are niște principii. El înțelege că e o crimă și o prostie să încerci să izolezi lingvistic și cultural Republica Moldova de România, să lupți împotriva intelectualității și să abandonezi cursul european.

Știindu-i caracterul, Moscova nu risca să-l supere pe Voronin. Dar nici nu-l menaja când avea interesul. Cu Dodon, om fără principii, corupt, avid de putere, ea își poate permite orice.