10:47:59 24.10.2017
Stiri

Întâlnire „de vârf” între două marionete

Opinii 06.01.2017 10:00 Vizualizări4353 Autor: Nicolae Negru
Întâlnire „de vârf” între două marionete

Semne diacritice

După gestul urât, primitiv, cu cetățenia lui Băsescu, Dodon își dă aere de făcător de gaură în cerul reglementării transnistrene. La întâlnirea de miercuri cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, președintele socialist a ținut să sublinieze că aceasta ar fi prima întâlnire „la nivel de conducere de vârf, în perioada de după anul 2008”. Este cumva Krasnoselski omologul lui Dodon, șef al vreunui stat?

Da, este, dacă e să discifrăm „finețurile” din comunicatul de presă al Președinției Republicii Moldova. Tiraspolul, mai puțin sensibil la interpretările Chișinăului, spune lucrurilor pe nume: la Tighina a avut loc întâlnirea „prezidenților” Pridnestroviei și Republicii Moldova. Și presa rusă a trâmbițat despre „întâlnirea istorică a președinților” sus-numitelor „țări”.

Lauda stupidă a lui Dodon nici măcar nu e corectă din punct de vedere cronologic. Ultima întâlnire a lui Voronin cu liderul separatist Igor Smirnov, soldată cu o ditamai declarație trădătoare ce anulează angajamentul Rusiei de la Istanbul privitor la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, a avut loc, în prezența președintelui rus de atunci, Dmitri Medvedev, nu în 2008, ci pe 18 martie 2009, la Barviha.

Iar întâlnirile lui Filat cu Smirnov pe stadionul „Sheriff” din Tiraspol, ale lui Leancă cu Șevciuk, în Germania, nu erau de „nivel înalt”? Sau nivelul premierului Republicii Moldova nu e suficient de prestigios pentru un cogeamite „prezident” al unei „republici” care, cel puțin oficial, este parte a teritoriului Republicii Moldova?

Cu morga fudulului împlinit și a deschizătorului de drumuri bătătorite, Dodon ne promite că „în viitorul cel mai apropiat” vor avea loc o altă „întâlnire la nivel înalt”, în cadrul căreia se vor discuta „un set de soluții” pentru chestiunile discutate miercuri. Ascunzându-se în spatele grijii false față de cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, el încearcă din răsputeri să realizeze planul Rusiei de a obține, în prima etapă, concesii care le-ar oferi transnistrenilor beneficiile și confortul unui stat recunoscut, fără ca ei să accepte cetățenia Republicii Moldova. E vorba, în primul rând de plăcuțele auto fără însemnele Republicii Moldova și dreptul de a circula cu ele în Europa, recunoașterea diplomelor de studii, un prefix propriu pentru convorbirile telefonice internaționale și alte lucruri care le produc incomodități separatiștilor.

Moscova nu își face iluzii că statul separatist transnistrean ar avea viitor în condițiile actuale de război cu Ucraina. În afară de faptul că e tot mai greu de întreținut, contează că transnistrenii își pierd răbdarea și votează cu picioarele împotriva „statalității” catastrofice, o jumătate din populație părăsind deja regiunea separatistă. E un procent mai mare decât pe malul drept al Nistrului.

Dacă obține recunoașterea de facto a statului separatist, mai rămâne doar un pas până la federalizarea Republicii Moldova. Astfel, o situație perdantă se transformă în una câștigătoare pentru Rusia: ea dă jos povara întreținerii Transnistriei, punând-o pe umerii firavi ai Republicii Moldova și, implicit, ai României, ai Occidentului în general, recăpătându-și în schimb pârghia de influență asupra politicii interne și externe a Chișinăului.

După cum s-a mai spus, în cazul în care reușește să federalizeze Republica Moldova, Moscova poate vinde modelul „reglementării” transnistrene europenilor, Berlinului și Parisului, în primul rând, pentru a-l aplica împreună împotriva Ucrainei. De altfel, la presiunile Moscovei asupra Chișinăului, ca acesta să recunoască de facto statul autoproclamat, a pus umărul și Berlinul, care a deținut anul trecut președinția OSCE și își dorea să predea mandatul cu „progrese” pe potriva ponderii sale europene, neatinse de alții. Începutul campaniei electorale prezidențiale a salvat Republica Moldova de o decizie rușinoasă.

Acum Dodon își asumă rolul de cal troian al Rusiei în cetatea Chișinăului. Întâlnirile sale cu Krasnoselski sunt ale unor marionete care diferă prin faptul că liderul de la Tiraspol se comportă mai demn, ca un „prezident” adevărat, în timp ce președintele Republicii Moldova se umilește, terfelindu-și funcția, dar și suveranitatea și independența ale căror garant ar trebui să fie. Vorbind demagogic despre „binele oamenilor”, Krasnoselski nu cedează niciun milimetru din „independența” celor câtorva raioane ocupate de armata rusă, pe când Dodon este gata să dea Republica Moldova pe mâna Moscovei în orice clipă.

De dragul adevărului, trebuie să spunem că în mod similar și-au început carierele prezidențiale și Lucinschi, și Voronin, care au avut și ei iluzia soră cu naivitatea că Moscova va sacrifica Transnistria și își va retrage armata pentru bucuria de a-i vedea președinți ai Republicii Moldova.

Oricum, acțiunile lui Dodon, energice și răsunătoare, nu contează decât simbolic, ca zurgălăii de la sanie. Rămâne să vedem încotro va mâna caii vizitiul care se numește, o știe toată lumea, „coordonator executiv”.

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!





Dragos 06.01.2017 11:01

Funesta Russalka nu isi face griji. Panarama muskalofila de sorginte KGB-ista interlopa Plahatiniuk-balamuk da cu tifla in parcursul european, dupa ce l-a facut presedinte pe mototolul kremlinez penal Dodonbas-Bahamas. te buseste rasul cand il vezi pe cotoiul rusnac Dodon dandu-si aere de sef de stat. Unde s-a vazut ca pisica razgaiata cu clopotei sub coada sa prinda soareci vreodata? Dodoasca sufera grav de mania grandorii. caci numia un bolnav mintal poate sa debiteze asemenea inpetii: doi sefi de state, istorie comuna cu matuska-mastera, chestii trestii cu diplome si placute. Va dati seama ce idiot, ce bufon, ce iobag panasat, ce Mata-hala-Hari a caftanit CC&Mafia&FSB&Loja? Presedinte dezechilibrat mintal. Pres-dinte-claun, impostura, borhotura! Scortotina de prasila, tandra ca o festila. Prin urmare, s-a ordonat si mascariciul anticrist prostata-list Dodonbas a grohait ca enclava exista si ca el, Dodon-faraon nu e decat un bufon al unei cosvarte de RM. Pentru idioti cu sceptru ca Dodon, pentru un gandac coloradic pus pe tradari exista un singur leac. Puscaria!!!

tun 08.01.2017 10:43

Sa uitam un moment pe Tavarici DODON, sa-l lasam in pace sa ne vanda rusilor si pana vine dela Moskva sa discutam despre altceva. Un Maldafan neinspirat, din republika Fantoma MALDAHISTA a lansat idea STUPIDA ca o furtuna de zapada este o "" urgie "". Pentru cei care lucreaza pamantul zapada este o BINEFACERE , o Bucurie. VISCOLUL este un fenomen destul de rar la noi si are incoveniente mai ales pentru animalele salbatice care nu se pot alimenta, si apoi pentru oameni si pentru noi copiii care stateam inchisi in casa doua saptamani fara sa iesim afara sa ne batem cu bulgari de zapada. Dar cand Natura se linistea era marea fericire pentru toata lumea; un cer senin si un soare mai stralucitor ca niciodata; muntzi de zapada pe drumurile blocate ale satelor si oraselor, eram totzi la saniush. Imi amintesc ca odata dupa viscol ,copil fiind impreuna cu o puzderie de altzi copii pe coama unui deal de zapada am vazut innotand cu greu prin nametzii inaltzi cat casele un caine urias. A trecut la vreo 10 metri de noi, iar tata care era cu mine imi spune::::: Este un lup flamand saracul, cauta si el ceva de mancare. Nu indrazneste sa atace vreun copil caci suntem prea multzi aici. Dupa aceea nu am auzit vesti rele despre acest lup atat de indraznetz. Imi amintesc foarte bine ca NICODATA in comuna mea CIRIPESTI din Basarabia; cineva ar fi putut spune ca viscolul este o urgie.Cel mult o mica paranteza hivernala.

Comentarii
Promo
Promo
Punct de vedere NAȚIONAL
23.10.2017 09:23 Nicolae Negru Dodon, între „revoluție” și închisoare

20.10.2017 09:20 Nicolae Negru Plahotniuc trebuie să meargă la discu...

16.10.2017 09:19 Nicolae Negru PAS și PD se află într-o barcă sau de...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că UE trebuie să revizuiască Acordul de asociere și să suspende finanțarea R. Moldova, după aprobarea sistemului electoral mixt?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2017. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md