Halal clasă politică nouă!

Semne diacritice

Ca să luptăm eficient cu Plahotniuc, trebuie să recunoaștem că el a construit sistemul actual împreună cu ceilalți lideri proeuropeni, Filat, Ghimpu, Urechean (la început) și că societatea civilă nu a conștientizat decât după furtul miliardului pericolul real al oligarhiei.

Momentul crucial de după 2009 a fost legat de partajarea unor instituții care într-un stat european nu se partajează politic, asupra cărora nu trebuie să se răsfrângă lupta politică dintre partide - Procuratura Generală, CNA, BNM, CNPF, CCA, CEC, ANRE, SIS…, instituții pe care, dacă le controlezi, poți controla statul întreg.

Împărțirea prăzii electorale s-a făcut în culise, în mod secret, și niciunul dintre liderii AIE nu s-a opus acestui fapt. Erau „juriști” naivi, nu înțelegeau ce fac, au fost duși de nas sau aveau și ei interese deloc altruiste pe care le urmăreau ajungând pentru prima dată la putere? Nimeni, absolut nimeni dintre ei și dintre deputații partidelor respective, nici chiar cei care se află azi în rândurile forțelor „autentic proeuropene” nu a denunțat această practică vicioasă, distructivă pentru statul și democrația din Republica Moldova.

Se vorbește că unii lideri AIE au mai cedat din funcțiile obținute, punând în buzunar sume frumoase de bani. Cert e că „îngerii” noștri s-au dovedit a fi nu chiar albi, nu putem nega acest adevăr, pe care ni-l sugera același Plahotniuc. Numai că el avea un „plan” mai mare, iar „căpcăunii”-colegi de alianță niște „planuri” mai modeste, deși nu modeste de tot, dacă e să-l credem pe Șor. S-au făcut compromisuri și concesii, care pe fundalul „proeuropean” păreau minore, dar care astăzi se dovedesc a fi majore, fatale.

Acum partida antioligarhică acționează ca și cum oligarhia ar fi fost instaurată de o singură persoană, un „căpcăun” sau un „dragon” care îi domină pe toți și, dacă îl înlăturăm de la putere, ieșim la limanul democrației și prosperității. În numele acestei lupte personalizate se fac iarăși compromisuri și concesii, minore în aparență, dar care demonstrează că nimic nu se schimbă, că, în cel mai bun caz, vom ajunge la o oligarhie „perfecționată”, la înlocuirea lui Plahotniuc cu alți foști sau noi pretendenți, doritori de a împărți puterea politică și economică între ei. Relativismul moral, conformismul și conjuncturismul în scop „nobil”, în numele luptei antioligarhice nu este mai bun decât relativismul moral în numele integrării europene de ieri și nu poate să ne ducă decât în același impas.

Da, tăinuirea veniturilor, a averilor este o practică cvasigenerală în Republica Moldova, dar când lucrul acesta îl face un jurist, un fost procuror „transfug”, oploșit în sectorul privat și, mai cu seamă, un pretendent la postul de salvator al poporului, nu ar trebui să ne întrebăm dacă mâinile îi sunt curate, dacă merită să-i încredințăm soarta noastră? Și dacă tot vorbim de principiile onestității, ale profesionismului, merictocrației, nu e cazul să le și aplicăm imediat, nu să lăsăm aceasta pentru altă dată, după ce vom birui „dragonul”? Căci nu-l vom învinge, dacă nu vom ucide mai întâi „dragonul” din noi, afirmau clasicii genului.

Unii campioni ai luptei antioligarhice ajung să spună că nu mai contează nici experiența managerială a candidaților la funcția de primar, că acest deziderat este un moft, că astfel este favorizat candidatul oligarhului. Nu vi se pare ciudat, chiar stupid faptul că oligarhul ne propune un candidat mai competent decât cei care luptă cu oligarhia? Nu ar trebui să fie invers? Nu e cel puțin bizar să preferăm un boxer sau un demagog, atunci când avem nevoie de un constructor sau administrator? Nu e monstruoasă această logică „antioligarhică”?

Dacă nu contează experiența administrativă, după cum afirmă propagandiștii candidatului PAS-PDA, mai bine să-l alegem pe Constantin Codreanu, un candidat tânăr, pe care nu-l putem suspecta de legături cu oameni de afaceri controversați, care s-a remarcat ca deputat în Parlamentul României și a cărui onestitate nu o putem pune la îndoială, ca pe a candidatului „comun”, de exemplu. Acum ce să credem despre principialitatea Maiei Sandu, care ne propune în numele luptei cu oligarhia un candidat a cărui integritate e cu fisuri cât degetul și care ar veni la primărie însoțit din umbră de foștii parteneri de afaceri ai lui Plahotniuc, dornici de răzbunare?

Lidera PAS nu știe că cei pe care îi reprezintă la Chișinău Andrei Năstase au participat, împreună cu Plahotniuc, la preluarea ilegală a Victoriabank? Să-l întrebe pe Victor Țurcan, fondatorul băncii. Și unde era Năstase când Plahotniuc, umăr la umăr cu Victor Țopa și Viorel Țopa, asaltau, nu fără știrea lui Voronin, prima bancă privată din Republica Moldova? Nu cumva încărca „pistoalele” oligarhilor, nu contribuia și el la instaurarea regimului actual? Nu cumva de la atacul raider asupra Victoriabank provin banii ascunși de el pe conturile mamei și soacrei sale? Sau poate de la privatizarea șmecherească (șmecherilovicească, mai exact) a companiei Air Moldova, realizată de nașul fostului procuror Năstase (până la Voronin, care i-a dat peste mâini)? Cui i-a venit în cap această idee perversă: să alegem ca întruchipare a luptei cu oligarhia o sculă oligarhică, să ne punem speranța într-o persoană obscură, dubioasă, un diletant în locul unui profesionist? El ne va salva de oligarhie, e sigur? Nu seamănă aceasta a diversiune kaghebistă? Nu ar trebui speranța noastră să fie curată ca lacrima, ca soția lui Cezar, cel puțin?

Să fim onești noi înșine, în primul rând, și abia apoi să le dăm lecții de onestitate, integritate, principialitate altora. Așa cum nu era corectă partajarea politică a unor instituții de stat, care trebuie să fie independente, nu este corect, ba chiar dăunător și prostește, să transformăm Chișinăul într-un câmp de bătaie a primăriei împotriva administrației centrale. Avem nevoie de „concerte” la primărie? Funcția administrației publice locale e alta, ea nu dispune de competențele „antioligarhice” corespunzătoare. De ce să prostim lumea?

Un pas adevărat, nu unul fals, împotriva oligarhiei, ar fi fost dacă PAS identifica un candidat onest, principial, capabil să schimbe fața capitalei, să evolueze ca administrator și ca politician. Maiei Sandu i-a lipsit tocmai ceea ce a propulsat-o în prima linie a politicii republicomoldovenști: caracterul. Ea a făcut o concesie pe care nu trebuia să o facă. Dacă eșuează candidatul promovat de ea, își va asuma măcar o mică parte din eșec sau va da toată vina, ca Filat și Ghimpu, pe perfidia lui Plahotniuc?

Este regretabil, rușinos, dezamăgitor, compromițător faptul că într-un moment crucial, al adevărului, membrii PAS, în frunte cu lidera lor, noua speranță politică locală, după Chirtoacă, după Filat, nu și-au apărat nici punctul de vedere, nici interesul, nici democrația de partid, ci s-au conformat comod, placid, laș, unei decizii dubioase, luată de alții. Halal „partid proeuropean autentic”! Halal „clasă politică nouă”!