Există vreo șansă de împăcare între nașul lui Andrei Năstase și nașul lui Andrian Candu?
6132
Semne diacritice
Zilele trecute, un coleg punea la îndoială rezultatele sondajelor care o plasează pe Silvia Radu în fruntea listei de candidați la funcția de primar al Chișinăului. Argumentul lui e că șansele ei sunt aproape inexistente, după ce în alegerile prezidențiale nu a reușit să adune niciun procent de voturi în municipiul Chișinău.
Deși chiar Alexandru Machedon, șeful de campanie a lui Andrei Năstase, confirmase că și măsurările efectuate de Platforma DA o arată pe Silvia Radu pe locul doi în preferințele electoratului, colegul nostru insinua că analiștii care o iau în serios pe Silvia Radu ar face jocul „coordonatorului”.
Ne întrebăm de ce el nu vede vreo diferență dintre alegerile prezidențiale, în care Silvia Radu părea căzută de pe lună, și cele locale, din municipiul Chișinău, în care ea pare mai în elementul ei, după dezastrul lăsat în urma sa de Dorin Chirtoacă? Din incompetență sau alte motive?
Cine s-a fript cu ciorbă…
Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în apă rece, nu-i așa? S-ar putea că aceasta să fie cauza pentru care chișinăuenii ar privi cu alți ochi
Pe de altă parte, șansele lui Andrei Năstase, fiindcă veni vorba despre el, depind de numărul cetățenilor care îl urăsc pe Plahotniuc mai mult, decât își doresc un oraș mai curat, mai îngrijit, cu o infrastructură modernă și servicii comunale calitative, care, din antipatie pentru Plahotniuc, ignoră problemele de integritate, de „proveniență”, de identitate politică ale „Făt-Frumosului națiunii noastre”. Numărul acestora îl vom afla în alegeri, însă Năstase face greșeala de a-i ofensa pe toți contracandidații unioniști, plasându-i în „buzunarul” lui Plahotniuc, fără să se gândească că va avea nevoie de voturile unioniștilor în turul doi. Sau poate știe că nu va ajunge în turul doi? Sau consideră că ei vor vota de nevoie pentru el?
Năstase ca Roșca?
Să nu fie așa de sigur, căci tovărășia lui cu Dodon și Usatâi, batista pe țambalul integrării europene nu au fost date uitării, unii unioniști nu văd mare diferență între el și Ceban. Nu e dat uitării nici momentul când el îi raporta lui Dodon că a eliminat „drapelele românești” din PMAN. Nu e clară nici originea finanțării PDA. Poate fi aceasta o construcție asemănătoare PPCD, ghidată de serviciile secrete rusești? Poate. Ca și PPCDul lui Roșca, PDA lui Andrei Năstase bate și demonizează partidele unioniste, menajându-le și colaborând cu cele proestice, inclusiv partidul lui Usatâi, care și-a recunoscut legăturile cu FSB. Dă de gândit și „operativitatea” cu care foștii admiratori și admiratoare de-ale lui Roșca s-au „reprofilat” și îl adulează pe Năstase, îi asigură legătura cu „cancelaria cerească”. Să fie la mijloc doar tradiționala îndărătnicie a călcatului pe aceeași greblă, doar idiotismul util?
O cunoștință îmi spunea zilele trecute că îl va vota pe Năstase, chiar dacă înțelege că în spatele său stau niște foști oligarhi din tabăra lui Lucinschi. Voi vota, a spus el, ca să punem capăt monopolului lui Plahotniuc, să fie doi oligarhi, nu unul singur, să existe o „alternativă”, căci așa începe democrația. E aici un sâmbure de adevăr, doar că în felul acesta mergem înapoi, nu înainte. Ne întoarcem
De ce Năstase i-a strâns mâna lui Candu?
Toți cei care îl preferă pe liderul PDA ignoră nevoile Chișinăului, tratează alegerea primarului ca o primă etapă a alegerilor parlamentare. Ceea ce este explicabil, dar incorect, dacă privim dezoligarhizarea ca pe un proces, nu ca pe o acțiune. Pericolul e că oamenii de afaceri reveniți la putere se vor înțelege cu Plahotniuc, cum s-au mai înțeles odată.
Există vreo garanție că nu se poate ajunge în acest punct? Nu există. De altfel, „politețea” și zâmbetul lui Andrei Năstase față de Andrian Candu, când îi întindea mâna de Ziua Europei, contrastează vizibil cu agresivitatea și rigiditatea Maiei Sandu, care a refuzat (inițial) până și participarea la o dezbatere publică împreună cu președintele Parlamentului. Chiar dacă declară că între el și Candu „nu poate exista dialog”, situația se poate schimba dacă se schimbă, în anumite condiții, relațiile dintre nașii lor, Victor Țopa și Vladimir Plahotniuc, aflați cândva în parteneriat de afaceri, preluând împreună, în mod ilegal, Victoriabank.
De aceea, mai corect ar fi totuși să votăm o persoană care îi reprezintă pe cetățeni, nu pe niște oamenui de afaceri frustrați, pe drept sau pe nedrept. Dacă ne dorim o clasă politică nouă, lideri onești, principiali, care nu vor negocia împărțirea instituțiilor de stat, ar fi corect să votăm un candidat competent, profesionist, cu calități de manager. Aceasta e primul pas în direcția bună. Andrei Năstase nu e nici măcar un candidat antioligarhic, el este, deocamdată, doar un canidat anti-Plahotniuc. Ceea ce nu e chiar același lucru.
De ce nu se unesc unioniștii
Oricare dintre candidații unioniști – Can, Codreanu, Munteanu (ordinea e alfabetică) – ar fi un primar mai bun decât liderul PDA. Dacă unioniștii s-ar uni, propunând un singur candidat, i-ar asigura astfel ieșirea în turul doi. Faptul că nu o fac e o dovadă indirectă că sunt de capul lor (sau chiar cineva dintre ei joacă de partea PDA). Dacă ar fi în buzunarul „coordonatorului” și ar depinde de Plahotniuc, acesta i-ar uni pe unioniști, căci e în interesul său. De ce nu-i unește? Uniți, unioniștii nu i-ar lăsa lui Năstase nicio șansă de accedere în turul doi.
Dacă totuși reușește liderul PDA să ajungă în turul doi, s-ar putea repeta situația din alegerile prezidențiale: PD să-i propună „mărul otrăvit” pe care l-a respins Maia Sandu, dar să o susțină în alegeri pe Silvia Radu sau Ion Ceban. De aceea, chemarea „Nu irosiți votul!” pare mai potrivită pentru cei care au de gând să voteze cu Năstase.
13.08.2025
11:00
2217
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3425
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
81697
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
48700
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
31765
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
32098
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
32736
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
33074
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
33498
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
33237
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
33139
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
33106
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
19.03.2026
22:01
309
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
349
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
358
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
398
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
424
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
406
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
484
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
406
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
452
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
511
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
455
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
506
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
527
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
536
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
536
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
588
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
472
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
512
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
569
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
560
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
536
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
547
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
599
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
537
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
589
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














