Este Andrei Năstase unchiul Maiei Sandu?
6146
Semne diacritice
O săgeată cu vârf nesterilizat la adresa Maiei Sandu a fost lansată de Dumitru Spătărel, de
În termeni sportivi, un asemenea procedeu se numește lovitură interzisă, sub centură. Chiar dacă ignorăm afirmațiile Maiei Sandu precum că acordul ei cu Andrei Năstase se referă la modul de formare a listei comune, nu și la numărul concret de candidați din partea PAS și PPDA, dl Spătărel știe foarte bine că o împărțire egală, pretinsă de Năstase, ar fi injustă, contrară regulilor, cutumelor politice, nu numai de la noi, ci de oriunde.
Maica Tereza din domeniul politicii
În toate sondajele, Maia Sandu, ca lider, și PAS-ul ca concurent electoral, este mult înaintea lui Andrei Năstase și a Platformei DA, care, de cele mai multe ori, este cotat sub limita pragului de trecere în Parlament. Pot să înțeleg de ce Năstase și tovarășii săi doresc să intre în Parlament pe umerii Maiei Sandu. Dar de ce și-ar dori Maia Sandu și colegii săi acest lucru? Este Andrei Năstase unchiul ei, este ea Maica Tereza a politicienilor de pe Bâc, vrea să transforme partidul într-o întreprindere de caritate politică?
Știu, știu, lupta antioligarhică… Dar nu se poate lupta împotriva oligarhiei într-un bloc în care locurile sunt împărțite cum se cuvine, corect, nu pe criteriul „parității”, ci al „meritocrației”? Să demonstreze PPDA că e de trei ori mai bun decât PAS! Apropos, ar mai insista dl Năstase pe „paritate”, dacă sondajele ar arăta că raportul de forțe e invers, în folosul PPDA?
„Datoria” Maiei Sandu
Întrebarea pe care nu și-o pune dl Spătărel e de ce PAS-ul Maiei Sandu iese, în toate sondajele, mult înaintea Platformei DA, condusă de Andrei Năstase? Unii spun: din cauza că Andrei Năstase s-a retras în favoarea Maiei Sandu în alegerile prezidențiale. De la această ipoteză imposibil de demonstrat provine ideea că Maia Sandu i-ar fi datoare lui Andrei Năstase, că e obligată să-l ia în cârcă.
Dar de ce s-a retras (cu mare scârț și cu mare întârziere, de altfel) Andrei Năstase din cursa prezidențială? Din altruism? Sau fiindcă nu avea șanse, fiindcă Maia Sandu arăta mai bine în sondaje? Și de ce arăta ea mai bine în sondaje? Fiindcă se afirmase ca ministră a Educației și se bucura de mai mare încredere din partea alegătorilor. Oricât și-ar excita acum Năstase amorul propriu, oricât ar critica sondajele, Maia Sandu era preferată de mai mulți alegători, existau și mai există motive de neîncredere față de persoana liderului PPDA.
Dincolo de unele detalii „jenante” (își ținea o parte din bani, cam câte o sută de mii de euro, pe conturile mamei și ale soacrei sale, casa din Chișinău nu era înregistrată pe numele său), Năstase reprezintă un grup de oameni de afaceri, foști parteneri ai lui Plahotniuc, animați de sentimentul răzbunării, iar răzbunarea lor nu coincide întotdeauna cu interesele Republicii Moldova.
Obsesia răzbunării
Doar din obsesia răzbunării, de altfel, putea să apară ideea lui Năstase de a merge împreună cu Dodon și Usatâi, aruncând în prealabil „batista pe țambalul integrării europene”. Aceasta în numele luptei cu oligarhia și corupția, pe care în afara integrării europene nu le poți stârpi. O pauză în mișcarea spre Vest e tocmai ceea ce-și dorește Moscova cu orice preț, ca, la momentul potrivit, să reușească să atragă Republica Moldova din nou sub mantaua sa.
PPDA va avea de câștigat, dacă va forma cu partidele de stânga un „front antioligarhic” în viitoarele alegeri, consideră dl Spătărel. E greu de crezut, dar Republica Moldova cu siguranță nu va avea de câștigat. E adevărat însă că Năstase și partidul său e mai apropiat, mai compatibil cu Dodon și Usatâi, cu partidele lor, decât cu Maia Sandu și PAS.
După „tehnologia” Frontului Popular
PAS și PPDA nu sunt partide „gemene”, cum îi place lui Năstase să repete. Deși au apărut cam în aceeași perioadă, PAS s-a constituit ca un partid european, în mod transparent, inclusiv transparența financiară. PPDA s-a format după „tehnologia” Frontului Popular, ușor de penetrat și de serviciile secrete ruse, și de Plahotniuc, dar și de manipulat.
Cine a convocat grupul de inițiativă numit „platformă”, care a fost criteriul de selecție a membrilor? De ce a fost ales președinte anume Andrei Năstase, venit din Germania, când în grupul de inițiativă erau persoane mult mai cunoscute, ca, de exemplu, Oazu Nantoi, Arcadie Barbăroșie, Valentin Dolganiuc… Cum au nimerit în platformă persoane compromise, dubioase? Cine finanțează acest partid?
Faptul că are relații cu Partidul Popular European nu e o garanție a calității PPDA. Cei de
Admiratorii lui Roșca reprofilați
Astăzi, unii dintre admiratorii lui Roșca s-au „reprofilat” în admiratori ai lui Năstase și-l acuză că s-a vândut lui Plahotniuc pe oricine îl aldmiră pe liderul PPDA mai puțin decât ei. Atacul lui Spătărel asupra Maiei Sandu, fiindcă nu manifestă suficient entuziasm față de alianța cu Năstase, e un exemplu de acest fel. Totuși, îmi asum riscul să spun că, din punctul meu de vedere, decât să ducă în spate un partid eterogen, cu membri „reciclați” din mai toate partidele compromise sau moarte, cu relații obscure în lumea de afaceri și cea politică prorusă sau „statalistă”, legată de FSB și alte servicii secrete ruse, PAS-ul ar face bine să meargă de sine stătător în alegeri. Și lupta antioligarhică nu va avea de suferit, ci de câștigat. Căci sarcina maximă a opoziției proeuropene nu e preîntâmpinarea unei alianțe postelectorale cu PD, aceasta o vor decide alegătorii, ci aducerea în Parlament a unei generații noi de politicieni. Numai așa poate fi învinsă oligarhia.
„Jos Plahotniuc” nu e certificat de integritate
Chiar dacă Năstase va accepta raportul de 1 la 3 (și cu siguranță va accepta), în politică nu întotdeauna câștigi aliindu-te cu cineva. Uneori e mai bine să te disociezi de persoane care nu inspiră încredere deplină. Faptul că strigă „Jos Plahotniuc!” nu e un certificat de integritate și sinceritate, după cum faptul că a lucra la „Jos comuniștii!” nu a fost decât un camuflaj, un preludiu al trădării din partea lui Roșca. Alegătorul trebuie să aibă certitudinea că votează o nouă clasă politică, nu aduce în Parlament niște „cai troieni” antieuropeni, agenți secreți ai Rusiei sau reprezentanți ai unor oameni bogați, supărați pe Plahotniuc că i-a deposedat de zeci de milioane de euro (nu o spun din auzite).
Mai mult, liderului PD i-ar conveni o alianță între PAS și PPDA, care e vulnerabil din mai multe puncte de vedere. În felul acesta va lovi mai ușor în PAS, care poate deveni, în locul PLDM, un concurent real, serios, pentru PD, chiar în momentul când acesta se crede în vârful piramidei, inaccesibil. Calculul lui Plahotniuc e aproape realizat, căci, urcându-se cu insistență, fără demnitate, pe umerii Maiei Sandu, Andrei Năstase nu se va da jos la fel de repede. Asta de fapt a vrut să transmită Spătărel.
13.08.2025
11:00
1930
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3125
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
67230
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
42384
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
25556
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
25836
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
26521
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
26847
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
27299
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
27049
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
26969
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
26894
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
23.12.2025
21:20
468
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
584
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
505
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
578
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
485
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
581
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
611
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
519
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
658
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
532
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
546
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
549
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
584
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
629
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
667
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
612
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
699
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
838
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
1136
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
938
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
723
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
840
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
879
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
830
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
864
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














