De ce Voronin îi favorizează pe socialiști?

Semne diacritice

Voronin a comis un gest nechibzuit, grotesc, refuzând să țină un moment de reculegere în memoria lui Valeriu Boboc, ucis în protestele din 7 aprilie 2009. Mai cu seamă că liderul comuniștilor se pretinde creștin și apărător de credință ortodoxă. Încercând să-l compromită în mod rușinos pe Boboc, Voronin s-a compromis pe sine însuși.

„Revelațiile” sale în legătură cu modul în care și-ar fi pierdut viața tânărul protestatar seamănă a batjocură, a tananica pe un mormânt. Nici chiar dacă ar fi fost adevărate, însă Voronin nu a prezentat nicio probă în acest sens, declarațiile sale controversate, scandaloase, provocatoare nu își aveau rostul într-un moment comemorativ, trădându-i firea capricioasă, caracterul nerăbdător, dezechilibat.

Voronin este cea mai puțin indicată persoană să vorbească fără respect despre Valeriu Boboc. Comportamentul său ca președinte în ziua de 7 aprilie 2009 nu a fost ireproșabil. I-am putea pune și noi niște întrebări incomode, legate de acest subiect. Ele au fost formulate mai demult, în cartea „Revoluția Twiter, episodul întâi: Republica Moldova”, apărută la Editura Arc și Editura „Știința”, în 2011, doar că Voronin nu a binevoit să răspundă până acum. Dacă a fost o „lovitură de stat”, așa cum susține liderul PCRM, aceasta s-a produs nu fără complicitatea Președinției, a Guvernului și a unor deputați din Parlament.

Jucând periculos în fotoliul suprem, dorind să testeze pofta de putere, comportamentul opoziției, după cum va recunoaște el însuși într-un interviu acordat unei agenții de știri din Rusia, Voronin a dat dovadă de iresponsabilitate, dacă nu de trădare. Un exemplu ar fi distrugerea „certificatului de naștere” a statului Republica Moldova – Declarația de Independență. Cui i-a folosit și în ce condiții s-a produs aceasta rămâne în continuare neclar.

Reflexul de a arăta cu degetul spre alții, în special peste Prut și spre SUA, nu ne surprinde, dar nu poate să-l absolve de obligația de a răspunde pentru acțiunile și inacțiunile sale care au prejudiciat statul și financiar, și politic, prin vandalizarea instituțiilor supreme ale statului și torturile aplicate tinerilor post-factum, după încheierea protestelor. Pentru aceasta nu ar fi trebuit Voronin măcar să ceară scuze de de la cetățenii Republicii Moldova?

xxxx

În ultima vreme liderul PCRM pare confuz, eratic în acțiunile sale. El nici nu pleacă, nici nu pare să vrea să rămână. Partidul său se află în derivă evidentă, fără o strategie clară de supraviețuire și recâștigare a spațiului electoral, chiar dacă, în mod paradoxal, conform ultimelor sondaje, alegătorii par să manifeste un interes mai mare față de PCRM și față de Voronin. Dar meritul nu îi aparține, ci este mai curând o consecință a unei deziluzii față de socialiști și față de Dodon.

PCRM a anunțat că va boicota alegerea unui nou primar al Municipiului Chișinău. E a doua competiție electorală pe care o evită comuniștii, după alegerile prezidențiale. Și atunci, și acum boicotul îi favorizează pe principalii lor concurenți, socialiștii. Să fie întâmplător acest fapt?