De ce se bucură Plahotniuc de concluziile Consiliului UE
5365
Semne diacritice
Un fenomen rar pe scena politică din Chișinău: și puterea, și opoziția au manifestat satisfacție față de concluziile Consiliului Uniunii Europene de la începutul acestei săptămâni, vizând starea de lucruri din Republica Moldova. Doar că motivele de satisfacție sunt contrare, puterea crezând că a primit, în sfârșit, o veste bună, că i-au fost apreciate eforturile, iar opoziția – că Bruxelles-ul a confirmat criticile ei la adresa guvernării. Fiecare și-a ales din documentul respectiv doar ceea ce i-a convenit.
În concluziile respective, miniștrii de Externe ai statelor-membre din cadrul UE au dat dovadă de maximă obiectivitate și imparțialitate, identificând în mod diplomatic atât reușitele (mai puține), cât și restanțele (mult mai multe) ale Chișinăului în realizarea reformelor prevăzute de Acordul de asociere cu UE. Recunoscând că autoritățile Republicii Moldova au făcut unii pași pe calea reformelor, Consiliul constată că până la capătul drumului mai este departe și îndeamnă ca reformele începute să fie continuate, ca legile care au fost adoptate să fie implementate.
Realizările văzute de
La prima vedere, explicația e în faptul că până acum de
În text nu se mai fac referințe la oportunitatea schimbării sistemului electoral. Consiliul își exprimă doar „regretul” pentru faptul că în noua lege electorală nu s-a ținut cont de unele recomandări importante ale Comisiei de
Astfel se confirmă o tendință, observabilă de ceva timp, din partea reprezentanților UE: de a pune accentul nu atât pe schimbarea în sine a sistemului electoral, cât pe modul de respectare a recomandărilor Comisiei de
Aceasta nu înseamnă că Chișinăul va obține banii în mod automat. De altfel, Consiliul reamintește importanța respectării tuturor recomandărilor Comisiei de
Deocamdată, doar Maia Sandu, care comunică mai des cu liderii europeni și reprezentanții UE, pare să ia în calcul posibilitatea ca alegerile parlamentre din această toamnă vor fi desfășurate în baza noului cod electoral și luptă pentru ca circumscripțiile electorale să fie trasate cât mai corect.
13.08.2025
11:00
2097
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3306
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
76230
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
46289
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
29365
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
29666
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
30346
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
30688
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
31112
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
30855
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
30769
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
30703
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
15.02.2026
18:55
80
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
196
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
679
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
295
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
303
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
739
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
358
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
419
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
427
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
481
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
515
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
949
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
587
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
761
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
826
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
770
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
649
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
795
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
837
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
891
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
961
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
911
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
1102
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
816
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
948
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














