„Cu mintea nu poți înțelege Rusia”

Semne diacritice

Lupta pentru cel de-al patrulea mandat de președinte, Putin a dat-o pe planul politicii externe, a rolului Rusiei în lumea de azi. Problemele interne, economice, sociale el le-a lăsat pe planul doi, reîncălzind pur și simplu „supa” electorală din campaniile sale precedente.

Putin a excitat mândria rușilor, a speculat frustrările, nostalgiile după măreția țării lor de cândva, povestindu-le despre armamentul „fantastic” pus la dispoziția militarilor ruși. „Nicio țară nu poate depăși Rusia din punct de vedere militar”, i-a asigurat el pe alegători, amenințând că va distruge planeta, „dacă cineva ia decizia să nimicească Rusia”. „Da, pentru omenire și lume va fi o catastrofă globală. Dar pentru ce ne-ar trebui o asemenea lume, dacă nu va exista Rusia?”, a întrebat el retoric.

Chiar dacă ar fi doar un slogan electoral, e unul dintre cele mai sinistre la ora actuală, pe lângă care „America first” a lui Trump e ca un whisky fără alcool. Deși nu are, ca Elțin, reputația unui amator de băuturi tari, Putin se comportă ca un hooligan eterizat, care, în primele două mandate, își etala propriii mușchi, iar în ultima vreme – mușchii militari ai Rusiei, spre deliciul rușilor cu înclinații mesianice, amatori de senzații puternice.

Spunând Rusia, Putin se gândește de fapt la „russki mir” („lumea rusă”), incluzând aici pretinsa de Moscova „sferă de influență” în spațiul post-sovietic. Nemaivăzutul aflux la secțiile de votare din fostele republici sovietice, inclusiv Republica Moldova, demonstrează că și cetățenii ruși din afara Rusiei sprijină planul de refacere într-o formă sau alta a URSS. Anexarea Crimeei, războiul provocat și întreținut de Putin în estul Ucrainei le alină regretele post-sovietice și le alimentează sentimentele revanșarde.

Succesul electoral al lui Putin, oricât de incredibil ar părea, se ține pe război și asasinate, pe mizerie și intoxicație propagandistică. Numărul morților în războiul ruso-ucrainean a depășit demult cifra de zece mii, dar societatea rusă nu dă semnale de neliniște, iar despre cei morți în Siria nici nu se pomenește în presa rusă, după cum s-a uitat și despre cei 298 de pasageri ai avionului doborât deasupra Ucrainei, o crimă pusă pe seama ucrainenilor. Ca să-i mențină pe ruși într-o stare permanentă de exaltare „patriotică”, Putin nu uită să sacrifice periodic pe altarul imperial noi victime, printre ultimii fiind fostul spion rus Serghei Skripal și fiica acestuia, contaminați cu o substanță neurotoxică în Marea Britanie, provocând un scandal internațional.

Ca și Stalin, Putin ucide fără remușcări, plângând fățarnic de mila „poporului ucrainean frățesc” și, cu cât ucide mai mulți oameni, cu atât devine mai popular. Că provoacă o nouă goană a înarmărilor, că vecinii se uită cu groază spre Rusia, că toată lumea se ferește de ea și încearcă să o izoleze ca pe un terorist, contează mai puțin pentru cetățeanul care trăiește din nou în regimul familiar, paranoic, al „cetății asediate”.

Aceasta îl înviorează, îl mobilizează, dă un sens oarecare existenței sale. Dacă în perioada sovietică el apăra „cuceririle socialismului” și „pacea în lumea întreagă”, astăzi, cu același entuziasm și abnegație, el se sacrifică de dragul valorilor tradiționale” și a „credinței pravoslavnice”. Pe drept cuvânt, „cu mintea nu poți înțelege Rusia”, după cum scria poetul rus Feodor Tiutcev.

Recordul electoral al lui Putin e ca ultima strigare pentru moldoveni. Aici drumurile noastre cu Rusia ar trebui să se despartă definitiv, dacă mai există un pic de rațiune în capetele noastre, dacă nu ni s-a atrofiat simțul pericolului, dacă nu dorim să sacrificăm viitorul copiilor noștri unor idei paranoice, străine nouă.