Cocoșul moldovenist ciugulind din palma României
5979
Semne diacritice
Presupun că Dodon și-a dezamăgit cumplit alegătorii românofobi, participând la inaugurarea grădiniței din satul său de baștină, renovată cu bani românești, donați de Guvernul „țării vecine”.
Cocoșul moldovenist, binecuvântat de Putin, care i-a dăruit harta Moldovei de până la 1812, provocându-i regretul de extremă inepție că Rusia nu s-a extins și peste Prut, a ciugulit în public din palma României, lăudând-o pentru efortul ei nobil de a contribui financiar la reparația capitală a peste 800 de grădinițe din Republica Moldova. E adevărat, el a strecurat aluziv și o mică lecție de bună purtare între „vecini”, dar rostite în timpul cigulitului aluziile sale nu au provocat decât impresia că sunt un pic nelalocul lor. Cel care trăiește din pomană nu dă lecții de caritate.
În semn de recunoștință și sinceritate a sentimentelor sale, Dodon l-a invitat pe Ambasadorul României, Daniel Ioniță, să-i arate casa și gospodăria părintească, ceea ce în tradiția locală e un semn de maximă onoare și considerație. Ce l-a determinat totuși pe înfocatul și înverșunatul românofob, care vede zi și noapte pericol unionist venind de peste Prut, să schimbe macazul și să participe la un eveniment de esență unionistă, care modifică percepția populației spălate pe creier de propaganda rusă față de România și apropie reunirea mai mult decât orice manifestări de românism declarativ.
De altfel, e vorba tocmai de grădinița la care se lăudase că a contribuit și el cu o sumă de bani, ca apoi presa să descopere, cu concursul primarului din Sadova, că Dodon nu a contribuit cu nimic, că își atribuise gestul nobil al reprezentantului „Moldova-Gaz”, filiala Ungheni. Să fie vorba despre o tacită renunțare la declarațiile false din partea liderului socialist? Puțin probabil, el spune minciuni cum respiră și o minciună în plus sau în minus nu contează pentru imaginea sa.
Posibil, Dodon nu s-a putut abține să rateze o ocazie de a se lustrui pe gratis, profitând de investiția României. El a devenit dependent de publicitate. Iar tăierea de panglici e cea mai simplă și eficientă formă de a te afla în treabă. Însă mai este ceva la mijloc. Orice ar spune, ca președinte el nu poate să nu simtă izolarea sa pe plan internațional. În mod paradoxal, aceasta iese la iveală cu orice călătorie făcută în străinătate.
După șase luni și ceva de mandat, Dodon are vreo cinci vizite în Rusia (majoritatea dintre ele fără rezultate concrete), una
Și nicio vizită prezidențială întreprinsă în România și Ucraina, între care ne aflăm și pe care nu le putem ocoli. Faptul bate la ochi, e un indiciu clar de eșec, de dezechilibru în politica sa externă. Chiar fiind un președinte decorativ, „pudel” al lui Putin, are nevoie de a se prezenta drept președinte adevărat. De aceea, nu este exclusă încercarea sa de a-și face drum spre București, apoi și spre Kiev. Dar până a obține aceasta e o cale lungă de parcurs, Bucureștiul nu poate accepta ca normală retorica antiromânească, interpretarea istoriei de pe pozițiile intereselor rusești. Iar pentru Kiev, Dodon va trebui să spună că Crimeea aparține Ucrainei.
13.08.2025
11:00
2137
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3351
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
78407
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
47278
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
30356
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
30663
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
31328
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
31653
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32088
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
31828
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
31727
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
31679
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
28.02.2026
12:31
303
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
299
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
386
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
577
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
577
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
595
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
646
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
27.02.2026
20:04
644
Angajați Google și OpenAI se aliază cu Anthropic împotriva presiunilor Pentagonului pentru acces nelimitat la AI
27.02.2026
19:43
653
Perplexity lansează Computer, un super‑agent AI cu 19 modele, pariat pe utilizatori „multi‑model” și abonamente scumpe
27.02.2026
19:10
744
Haos la vârful CISA: directorul interimar Madhu Gottumukkala, schimbat după un an de scandaluri, erori de securitate și concedieri masive
27.02.2026
17:48
677
Cercetătoarele din Republica Moldova, premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru excelență în știință și promovarea egalității de gen
27.02.2026
17:27
657
Profesorii vor putea lucra de acasă în vacanțele elevilor, cel mult două zile pe săptămână la școală
27.02.2026
16:42
636
OpenAI atrage 110 miliarde de dolari de la Amazon, Nvidia și SoftBank, în una dintre cele mai mari finanțări private din istorie
27.02.2026
15:59
673
Coreea de Sud relaxează restricțiile și permite Google Maps să funcționeze complet, sub reguli stricte de securitate
27.02.2026
15:57
713
Ministerul Energiei caută firme pentru investiții majore în modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți
27.02.2026
15:11
789
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba rusă” în școlile cu predare în limba română
27.02.2026
13:47
659
Autoritățile de la Chișinău infirmă existența unui embargo ucrainean asupra vinurilor moldovenești
27.02.2026
12:52
746
Bărbat de 39 de ani, trimis în judecată pentru omor după o beție la Narcologie, în Codru
27.02.2026
12:45
782
Experiența Republicii Moldova în remedierea la matematică, model de bune practici prezentat la un workshop strategic la Iași
826
Tânără dependentă de Instagram și YouTube își acuză în instanță copilăria „răpită” de rețelele sociale în primul proces major contra Meta și Google
27.02.2026
11:10
1040
INVESTIGAȚIE // Rețeaua FSB în politica de la Chișinău: Cum coordona un locotenent-colonel rus acțiunile a doi moldoveni pentru a influența alegerile
27.02.2026
10:53
775
Interes sporit pentru certificarea competențelor de comunicare în limba română: peste 900 de candidați înscriși la examenul din februarie–martie 2026
27.02.2026
10:30
792
Polonia pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani și amenzi pentru platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor
27.02.2026
10:00
820
Administratorul unei întreprinderi municipale din Anenii Noi, judecat pentru deversarea apelor uzate neepurate în râul Bâc, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane lei
673
Sculptură 3D și inteligență artificială: elevii din Coventry și Warwickshire învață altfel la școală
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
Horoscopul zilei 28.02.2026
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














