Ce facem cu „geamantanul transnistrean fără toartă”, pe care Moscova l-a pus în fața ușii noastre?

Semne diacritice

Întâlnirea de săptămâna trecută dintre Dodon și liderul separatist Vadim Krasnoselski nu a conținut nimic important, decât apologia deșănțată a trupelor ruse, în ciuda guvernării, care vrea să ceară retragerea acestora în cadrul Adunării Generale a ONU. Surprinzător e doar faptul în sine al întâlnirii, după ce liderul separatist declarase cu diferite ocazii că Dodon nu decide nimic la Chișinău și nu merită să-și piardă timpul discutând cu el din plăcerea conversației. De la ultima lor întrevedere a trecut un an, ceea ce ar demonstra că Krasnoselski e sincer, dar nu și independent. Cineva a decis în locul lui că e timpul să se vadă cu Dodon și el s-a supus. Cine să fie acela? Rogozin? Sau poate vreun „coordonator” local?

Ca să dea impresia că se află în treabă, „prezidenții” au vorbit și despre actul semnat în ziua precedentă prin care mașinile transnistrene vor obține acces în traficul internațional, iar agricultorii din raionul Dubăsari vor putea să-și lucreze terenurile confiscate de separatiști. Dodon a încercat să-și atribuie niște „merite” și în acest caz, făcându-ne să ne amintim de fabula lui Donici „Musca la arat”. „Omologul” său n-a pretins că este ceea ce nu este. Că mașinile transnistrene vor circula prin Europa cu plăcuțe de înmatriculare „neutre”, dar cu semnul „MD” pe partea din spate, nu concordă cu planurile independentiste cu care defilase el până acum. Întâlnirea a făcut parte din spectacolul „consolidării încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului”, al cărui scenariu nu l-a scris niciunul dintre ei.

Firește, semnarea documentului de la Tighina privind plăcuțele „neutre” pentru mașinile transnistrene, salutată de SUA și UE, nu s-a făcut fără permisiunea Moscovei. Deși Rogozin se lăuda că va rezolva toate problemele economice ale Transnistriei, în condițiile în care Kievul și Chișinăul instalează puncte de control comune pe linia frontierei moldo-ucrainene, adevărul e că Rusia nu are alte soluții eficiente la dispoziția ei, decât tancurile, care ar putea să nu reușească să ajungă până la Nistru, dacă nu vor fi însoțite de noile rachete cu propulsie nucleară cu care Putin a băgat recent lumea în sperieți. Dar nu și pe generalii NATO. De aceea, Moscova i-a recomandat Tiraspolului să accepte tacit condițiile acordului de liber schimb stipulate în Acordul de asociere a Republicii Moldova cu UE.

Mai mult, Moscova pare dispusă să se debaraseze de „geamantanul transnistrean fără toartă” (vorba lui Voronin), ni-l plasează la ușă, ca să ne împiedicăm de el, dorind să-l „vândă” cât mai avantajos Chișinăului, sperând, probabil, să obțină în schimb, dacă nu o recunoaștere, cel puțin o atitudine mai „înțelegătoare” a Occidentului față de ocuparea Crimeii. Prețul pe care trebuie să-l plătească Chișinăul e federalizarea Republicii Moldova sub forma unui „statut special” acordat Transnistriei, ca Moscova să poată influența, prin Tiraspol, politica externă a statului moldav „reintegrat”.

UE (Germania, în primul rând), dar și SUA consideră această tranzacție o afacere bună, crezând probabil că vor reuși să neutralizeze, nu fără ajutorul Ucrainei, influența Rusiei în regiune. Tăcerea Kievlui ar sugera că e la curent și e de acord cu planul Occidentului. Ca să nu mai vorbim despre „stataliștii” de la Chișinău, care tremură de frica reuniriri cu România. Perspectiva reunirii îi „stimulează” de fapt pe toți participanții la „reglementarea transnistreană”.

Ce face Plahotniuc? Vulnerabil și ambițios cum este, el se vede recunoscut și încoronat cu lauri de „reintegrator”. De aceea, încearcă să „negocieze” o federalizare cât mai „onorabilă”, cedând puțin câte puțin și legitimând pseudostatul separatist pe calea unor „progrese pe dimensiunea transnistreană”, cum e cazul cu apostilarea documentelor de studii eliberate de „rmn” sau cu legitimarea permiselor de conducere ale șoferilor transnistreni, care vor circula prin Europa în mașini cu plăcuțe „neutre”.

În condițiile în care Chișinăul nu a fost capabil să elaboreze timp de un sfert secol o strategie proprie de reintegrare a teritoriului de dincolo de Nistru, suntem puși în situația să-l „reintegrăm” după planurile altora.