NATO a spus-o FRANC. Mesajul către România care vizează Rusia
2454
ziuaveche.ro Ambasadorul SUA la NATO a declarat că, prin Tratatul de la Washington, SUA au un angajament obligatoriu din punct de vedere juridic să-şi apere aliaţii din cadrul NATO în cazul unui atac armat, el subliniind că Statele Unite îşi iau foarte în serios obligaţia de a-şi apăra aliaţii, inclusiv România.
Întrebat dacă armata SUA va apăra România în cazul unui atac al Rusiei, chiar dacă alţi aliaţi precum Marea Britanie, Germania sau Franţa n-ar oferi sprijin militar, ambasadorul Statelor Unite la NATO, Douglas Lute, a declarat: „Da, Statele Unite vor răspunde la un atac armat asupra oricărui aliat din cei 27. O lectură atentă a Tratatului de la Washington (...) indică faptul că fiecare membru (NATO) are o responsabilitate individuală şi în mod concertat cu alţi aliaţi pentru a răspunde unui atac armat".
„Statele Unite au un angajament obligatoriu din punct de vedere juridic prin Tratat să răspundă individual şi în mod concertat cu cei 27 de aliaţi. Este important să amintim că avem o responsabilitate individuală şi colectivă, iar SUA iau foarte în serios acest lucru. Şi cred că cea mai bună dovadă că luăm foarte în serios obligaţia noastră de a ne apăra aliaţii, inclusiv România, este că suntem aici", a spus Lute, referindu-se la prezenţa şi participarea trupelor americane şi a altor trupe aliate la exerciţiile derulate în Europa de Est în ultimul timp.
„Prin umare nu doar spunem (că ne apărăm aliaţii) prin intermediul Tratatului de la Washington şi a articolului 5, dar o şi facem prin prezenţa noastră continuă. Puteţi avea mare încredere că Statele Unite ale Americii sunt aici. Asta înseamnă să fii aliat", a explicat ambasadorul american la NATO, în cadrul unei discuţii telefonice cu jurnaliştii europeni, care a avut loc vineri.
Referitor la un sondaj publicat recent de Pew Research Center, potrivit căruia cetăţenii din vestul Europei sunt reticenţi în ceea ce priveşte folosirea forţei militare pentru a apăra un aliat NATO împotriva Rusiei, Douglas Lute a explicat că acţiunile celor 28 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice arată „o imagine foarte diferită" de rezultatele sondajului.
10.03.2026
17:51
282
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
223
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
568
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
324
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
343
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
343
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
341
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
609
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
414
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
440
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
17:51
18
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
4
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
156
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
259
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
261
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
296
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
10.03.2026
15:29
300
Startupul Hyperscale Power vrea să revoluționeze transformatoarele vechi de 140 de ani cu tehnologia solid-state pentru centrele de date AI
10.03.2026
14:03
556
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
388
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
10.03.2026
13:05
416
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
10.03.2026
12:47
360
Antrenamente digitale la matematică pentru elevii de clasa a IV-a, înaintea testării naționale
10.03.2026
11:56
435
„Punte moleculară” creată de cercetătorii chinezi face terapia CAR-T mai eficientă împotriva leucemiei
10.03.2026
11:06
455
11 ani de închisoare pentru un bărbat de 71 de ani care și-a ucis amicul de pahar la Anenii Noi, după o beție în casa victimei
10.03.2026
10:52
387
Platforma ajutauncoleg.md, nou sprijin al viitorilor absolvenți de clasa a IX-a la matematica de examen
10.03.2026
09:29
488
Tânăr de 21 de ani, condamnat la 12 ani de închisoare pentru violarea unei minore de 13 ani
10.03.2026
09:20
505
Vesta cu greutăți, noul aliat surprinzător în lupta cu kilogramele și efectul yo-yo
10.03.2026
08:47
593
Cum îți poți proteja creierul de demență: rolul hobby-urilor și al învățării pe tot parcursul vieții
10.03.2026
08:41
524
Horoscopul zilei 10.03.2026
10.03.2026
07:46
523
Yann LeCun strânge 1,03 miliarde de dolari pentru AMI Labs, startupul francez care pariază pe „world models” în inteligența artificială
10.03.2026
07:12
998
Anunț de ultimă oră făcut de Trump: Cred că războiul din Iran este aproape de FINAL. Dacă fac ceva greșit, acela va fi sfârșitul Iranului și nu veți mai auzi niciodată acest nume"
10.03.2026
06:46
713
Care sunt statele de pe hartă care pot să oprească lumea în loc în cazul unui conflict. Cât de mare este puterea pe care o conferă accesul la strâmtori și canale navigabile
10.03.2026
06:32
617
ANALIZĂ // Cum se influențează unul pe celălalt războaiele din Ucraina și Iran. Expert: „Căderea Teheranului ar fi o lovitură fatală pentru Rusia”
10.03.2026
04:53
705
Trusă americană de hacking pentru iPhone, ajunsă la spionii ruși și hackeri chinezi după scurgeri de la contractorul militar L3Harris
10.03.2026
01:49
609
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
10.03.2026
00:02
595
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
Valeriu Chiveri și Oana Țoiu discută la București soluții pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean și consolidarea cooperării moldo-române
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.37
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














