13:57:15 20.04.2024
Stiri

Tânăra din R. Moldova care TRATEAZĂ americanii

Moldovenii în lume 29.03.2016 11:58 Vizualizări3615 Autor: Ziarul National
Tânăra din R. Moldova care TRATEAZĂ americanii


Carieră // O moldoveancă din satul Logănesti a ajuns asistentă medicală în SUA

Mulți dintre moldovenii ajunși peste hotarele R. Moldova impresionează străinii prin talentul pe care îl au, dar și prin cunoștințele și dragostea de a munci.

Este și cazul Alionei Tofilat din satul Logănești, raionul Hâncești, care a devenit soră medicală la unul dintre centrele de asistență din Statele Unite ale Americii.

American cu inimă de român

Este mândră că în curând va deveni cetățean american, dar nu uită de unde a pornit. Statele Unite ale Americii a devenit cea de-a două casă pentru Aliona Tofilat, unde cu zece ani în urmă a început viața practic de la zero. Ajunsă în Phoenix, Arizona, a mers la școala de medicină, iar mai apoi a reușit să devină asistentă medicală la unul dintre centrele medicale, unde zi de zi o vizitează zeci de pacienți.

„Cu părere de rău, în R. Moldova nu am avut posibilitate să învăț, pentru că nu am avut surse bănești. Mulți spun că din R. Moldova suntem alungați, este adevărat. Aici avem un job bun și putem să trăim în rând cu lumea. Chiar dacă plătim pentru studii o grămadă de bani, în schimb avem de lucru”, afirmă Aliona Tofilat.

Specialiștii de aici se bucură să muncească alături de migranții veniți în SUA și împărtășesc doar impresii bune despre spiritul de echipă de care a dat dovadă până acum.

„Se descurcă excelent, este foarte muncitoare, iar pacienții o iubesc foarte mult. Mă bucur să văd cum aduce o doză de umor în activitatea sa, de aceea suntem bucuroși să muncim cu ea aici”, susțin colegii Alionei.

Departe de casă, dar vorbește cu copiii în limba română

Este o fire ambițioasă, a obținut foarte repede permisul de conducere și a reușit să viziteze multe locuri pitorești. Îi este dor de familia și prietenii care au rămas acasă, dar nu este sigură că se va întoarce vreodată.

„Nu văd multe schimbări în viitorul apropiat. Dar gândul ca să mă întorc vreodată persistă”, zice ea.

Bucuria și împlinirea moldovencei de peste Ocean sunt cei doi copii, Abby și Alex, care s-au născut în Phoenix. Chiar dacă au fost născuți și cresc printre străini, Aliona le vorbește copiilor în limba română. Micuții frecventează o școala privată, oportunitate pe care nu ar fi avut-o în R. Moldova, iar weekendurile le petrec împreună în cele mai pitorești rezervații din Arizona.

Ajută copiii cu dizabilități

Este mândră că a reușit să înființeze aici o fundație care ajută copiii cu dizabilități mintale.

Aliona ne spune că atât sistemul medical, cât și cel educațional din SUA sunt diferite de cele din R. Moldova, motiv pentru care se simte mai în siguranță atât pentru ea, cât și pentru familia ei.

„Nu vreau să supăr pe nimeni de acasă, dar asistentele medicale de aici cunosc mai multe decât cele din R. Moldova, iar medicina este mult mai avansată”, a mai adăugat Aliona.

În Arizona a ajuns după multe eforturi de a obține o viză de la Ambasada SUA de la Chișinău, chiar dacă era căsătorită cu un cetățean american. Asta a determinat-o pe Aliona să învețe și mai bine limba engleză și să reușească să înceapă o viață de la zero. Nu a trecut mult timp și a obținut un permis de conducere, iar studiile le-a terminat la Institutul Pema din Phoenix.

În Arizona locuiesc peste 70 de moldoveni, care s-au integrat în viața socială, economică și educațională a Statelor Unite ale Americii. Dorul de casă îi determină să gătească bucatele tradiționale și să serbeze cele mai importante evenimente naționale.

Natalia Ghilașcu


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md