16:05:34 28.03.2024
Stiri

Ministrul Justiției o amenință cu ÎNCHISOAREA pe Maia Sandu care consideră ilegal refuzul miniștrilor din Guvernul Chicu de a-și exercita atribuțiile până la învestirea unui nou executiv

Actualitate 04.01.2021 14:43 Vizualizări6069 Autor: Ziarul National
Ministrul Justiției o amenință cu ÎNCHISOAREA pe Maia Sandu care consideră ilegal refuzul miniștrilor din Guvernul Chicu de a-și exercita atribuțiile până la învestirea unui nou executiv


Președintele Maia Sandu nu a semnat un decret prezidențial prin care să ia act de demisia a trei miniștri din Guvernul Chicu, așa cum i-a solicitat fostul premier, care a ales să plece de la cârma Cabinetului de miniștri înainte de învestirea unui nou executiv.

Șeful statului susține, într-o scrisoare expediată lui Ion Chicu pe 31 decembrie 2020, că actualul cadru legal „nu reglementează posibilitatea unui membru al Guvernului aflat în demisie să refuze exercitarea atribuțiilor până la numirea unui nou Executiv”, ceea ce înseamnă că miniștrii respectivi trebuie să activeze în continuare.

În replică, ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi, o amenință pe Maia Sandu cu închisoarea.

Într-o postare pe Facebook, ministrul demisionar face referire la articolul din Codul Muncii despre munca forțată care prevede pedepse cu închisoare de la 6 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu amenzi de până la 175 de mii de lei.



Menționăm că premierul Ion Chicu a demisionat pe 23 decembrie 2020 și a anunțat că va exercita funcția numai până la 31 decembrie. Până atunci, Guvernul a demis mai mulți secretari de stat, inclusiv de la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, de la Ministerul Justiției etc. Odată cu Ion Chicu, din Guvern au plecat și miniștrii Finanțelor, Serghei Pușcuța, care s-a întors în fruntea Serviciului Fiscal de Stat, al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, dar și al Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi.

Ulterior, fostul președinte Igor Dodon a amenințat-o pe Maia Sandu că din Guvern ar putea să plece și alți miniștri, până la învestirea unui nou executiv.

CITIȚI și Premierul interimar conduce Guvernul de la domiciliu, unde se află în autoizolare: De ce a acceptat Ciocoi propunerea președintei Maia Sandu

Maia Sandu l-a desemnat premier interimar pe actualul ministru în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md