Ministrul de Interne, despre PLANUL făcut de presupușii killeri în nisip: „Eu nu le dau dreptate celor care spun că este vorba de un SPECTACOL ieftin”
3670
Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Alexandru Jizdan, este supărat pe cei care fac haz vizavi de tentativa eșuată de asasinat a coordonatorului coaliției de guvernare, Vlad Plahotniuc. Oficialul a ținut să le răspundă punctual celor care cred că, de fapt, nu ar fi fost nicio tentativă de omor a lui Vlad Plahotniuc, ci un „spectacol ieftin”.
„Cei care se consideră specialiști în documentarea a astfel de cazuri ar trebui să vină cu obiecții clare – unde este vorba de înscenare? Din experiența mea polițienească, dar și a colegilor mei, nu am văzut elemente de înscenare a acestei crime. Dacă cineva a observat, iar acum face haz de necaz, atunci catalogăm aceste opinii ca haz de necaz. Aici, pe bune, nu există nicun element al înscenării. Ofițerii de investigații au făcut un lucru calitativ și ne-am străduit să nu lăsăm loc de interpretări. Eu personal nu văd elemente de înscenare a acestei infracțiuni. Noi invităm toată lumea care consideră că a fost o înscenare să nu se dea în spectacol și să vină la procuratură și să spună că e înscenare. Și dacă mai consideră că toți cei arestați, luând în considerare trecutul lor, la fel fac parte dintr-un aranjament al MAI. Dar se pare că haz de necaz nu trebui să fie în direcția noastră, dar în direcția altcuiva”, a precizat Jizdan în cadrul unei emisiuni televizate de la „Canal2”.
CITIȚI și DECLARAȚIE: Principalii suspecți care ar fi comandat asasinarea lui Plahotniuc sunt „nume sonore, bine cunoscute în R. Moldova”
De asemenea, ministrul s-a referit și la cei care pun la îndoială că ucigașii puteau să facă planul asasinării lui Plahotniuc într-o curte, cu degetul pe nisip, afirmând că în mod special a fost ales acest spațiu.
„Eu repet că s-a făcut un lucru foarte calitativ de către serviciile noastre, iar ceea ce ați observat din imaginile furnizate se numește filaj. Acele persoane nu știau că sunt urmărite. Noi astfel de oameni care desenează prin curți putem vedea oricând, dar respectivii nu știau că sunt suspectați și nu au văzut niciun pericol să stea în aer liber și să deseneze acele scheme. Eu nu le dau dreptate celor care spun că e foarte ieftin acest scenariu, cu atât mai mult că există elemente de cifrare. Anume din acest motiv au ales acel loc. Când va fi finalizată urmărirea penală, vom veni cu mai multe detalii”, a subliniat ministrul.
În același context, Jizdan le-a răspuns și celor care spun că 200 de mii de dolari pentru asasinarea lui Vlad Plahotniuc este o sumă prea mică. „Și în acest caz este vorba de specialiști în ghilimele. Este vorba de 4 milioane de lei… Nu s-a dat la conferința de presă această informație, dar exista o înțelegere că, în cazul în care ținta va fi lichidată, atunci urma să se plătească mult mai mulți bani. Dar mă uimește faptul că cineva care niciodată nu a investigat așa cauze, vine cu asemenea declarații”, a mai adăugat sursa citată.
30.06.2022
14:58
2670
Ex-MINISTRUL Alexandru Jizdan, recunoscut în calitate de BĂNUIT pentru fals în declarații și îmbogățire ilicită
29.06.2022
14:38
2643
Generalul Alexandru Jizdan, INDIGNAT de acțiunile „mai cu impact” ale Procuraturii și SIS: „Au fost efectuate percheziții la domiciliul familiei mele, acasă la mama mea și în alte câteva locații”
05.08.2021
10:19
4397
Jizdan face DEZVĂLUIRI despre procedura de RACOLARE și angajare a agenților operativi: „Sunt detalii care nu se discută în public, dar s-a deschis „cutia pandorei”, iar acest precedent poate aduce daune securității naționale”
04.12.2017
15:19
6513
Jizdan susține că ar exista o CONEXIUNE între crima de la terasa „Galaxy”, Gorbunţov şi Usatîi
12.04.2017
15:47
2969
Puncte de CONTROL COMUNE la frontiera dintre R. Moldova și România. Autoritățile promit că se va REDUCE timpul pierdut în vamă
29.08.2016
16:30
2784
VIDEO // Ministrul Jizdan EXPLICĂ de ce poliţia a folosit gaze LACRIMOGENE de Ziua Independenței și de ce unii deputați din primul Parlament au fost împiedicați să depună flori
25.04.2016
14:34
6669
Platforma „DA” l-a identificat pe PROVOCATORUL care „cu o singură piatră a lovit patru polițiști”. Care-s ACȚIUNILE de mai departe
17.12.2025
20:57
727
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
489
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
532
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
13:52
573
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
16.12.2025
20:28
691
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
18.12.2025
08:17
43
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
48
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
65
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
167
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
308
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
290
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
520
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
708
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
605
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
482
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
525
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
594
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
506
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
598
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
576
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
659
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
726
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
479
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
525
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
848
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
582
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
681
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
565
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
597
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
521
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
Horoscopul zilei 18.12.2025
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














