Stiri
Membrii și simpatizanții Partidului „Rezistenţa Populară” își dau o nouă întâlnire în această seară la Ambasada Statelor Unite al Americii (SUA) din Chișinău unde vor protesta contra unei eventuale intervenții militare în Siria. Manifestanții spun că-i vor cere președintelui SUA, Barack Obama, să renunțe la războiul cu Siria.
„Suntem împotriva acestei intervenții. Multe lucruri teribile se întâmplă nu numai în Siria, dar și în alte țări ale lumii. SUA nu au dreptul să se amestece și să-și impună propriile viziuni în politica altor țări. Nimeni nu le-a cerut să devină un ofițer de poliție pe întreg globul pământesc și, totodată, nu au niciun drept să dirijeze într-o zonă de conflict”, a menționat pentru Ziarul NAȚIONAL liderul Partidului „Rezistența Populară”, Alexandr Lomakin.
Câțiva simpatizanți ai acestui partid au protestat și vineri, 30 august, în fața Ambasadei SUA din R. Moldova.
Precizăm că președintele SUA, Barack Obama, a cerut votul Congresului cu privire la un atac militar asupra Siriei. Un vot în Senatul american este așteptat în a doua săptămână din luna curentă, însă rezoluția trebuie să treacă prin ambele camere. Statele Unite și Franța își exprimă convingerea că regimul sirian a folosit gaz neurotoxic pe 21 august, soldat cu peste o mie de morți, dintre care 426 sunt copii, și declară că își mențin intenția de a interveni printr-o „acțiune militară limitată” în Siria.
Federația Rusă a criticat intenția președintelui american de a ataca Siria.
G.M.
Membrii unui partid vor protesta la Ambasada SUA din Chișinău împotriva deciziei lui Barack Obama de a ataca Siria
Social
02.09.2013
16:53
3075
3075
„Suntem împotriva acestei intervenții. Multe lucruri teribile se întâmplă nu numai în Siria, dar și în alte țări ale lumii. SUA nu au dreptul să se amestece și să-și impună propriile viziuni în politica altor țări. Nimeni nu le-a cerut să devină un ofițer de poliție pe întreg globul pământesc și, totodată, nu au niciun drept să dirijeze într-o zonă de conflict”, a menționat pentru Ziarul NAȚIONAL liderul Partidului „Rezistența Populară”, Alexandr Lomakin.
Câțiva simpatizanți ai acestui partid au protestat și vineri, 30 august, în fața Ambasadei SUA din R. Moldova.
Precizăm că președintele SUA, Barack Obama, a cerut votul Congresului cu privire la un atac militar asupra Siriei. Un vot în Senatul american este așteptat în a doua săptămână din luna curentă, însă rezoluția trebuie să treacă prin ambele camere. Statele Unite și Franța își exprimă convingerea că regimul sirian a folosit gaz neurotoxic pe 21 august, soldat cu peste o mie de morți, dintre care 426 sunt copii, și declară că își mențin intenția de a interveni printr-o „acțiune militară limitată” în Siria.
Federația Rusă a criticat intenția președintelui american de a ataca Siria.
G.M.
Stiri relevante
20.02.2024
10:17
2120
Epopeea motorinei DONATE de România încă în 2020 continuă. Aceasta va fi repartizată fermierilor din R. Moldova „în câteva săptămâni”. Recean: „Nu este vorba că aduci o CANĂ de motorină”. Fermierii au reluat protestele, fără a bloca drumurile
14.02.2024
14:48
2552
VIDEO // „Nu vine nicio SCATINĂ aici”. Fermierii și șoferii de TIR-uri, la un pas de BĂTAIE. Agricultorii au fost luați la rost pentru că au BLOCAT drumul la Leușeni. „Ce vină are statul pentru faptul că nu îți poți gestiona afacerea în agricultură?”
29.06.2023
10:14
2721
Vicepremierul Bolea a răbufnit la adresa fermierilor, care au amenințat cu noi PROTESTE din 1 august: „Cele 200 de MILIOANE alocate agricultorilor au fost luate de la bătrâni, inclusiv copiii născuți ieri. Banii nu sunt de la MAIA, Bolea sau Recean”
11.10.2022
11:36
2992
Corturile din fața Parlamentului și Președinției ar putea fi EVACUATE de poliție, în condițiile în care Ion Ceban „SABOTEAZĂ eforturile de a menține ordinea publică”. Maia Sandu solicită „modificarea temporară a legislației”
09.07.2021
14:20
4595
FOTO // Mai mulți funcționari PUBLICI ar fi fost scoși, în timpul orelor de serviciu, la „MITINGUL ELECTORAL” al lui Dodon din fața CSJ: „Instituțiile statului sunt percepute ca propria MOȘIE a celor care guvernează”
07.06.2021
10:13
3158
MAEIE, NEDUMERIT de faptul că CEC a făcut „copy paste” la lista de 139 de secții de vot de la prezidențiale: „Această situație riscă să creeze o CRIZĂ. Poate membrii CEC să fie președinți ai birourilor electorale la Frankfurt, Berlin, Paris, Londra”
26.04.2021
09:50
3106
LIVE VIDEO // PAS îi RĂSPUNDE lui Dodon din fața Curții Constituționale, unde are loc un PROTEST în apărarea Constituției: „Acest penal, hoț și FRICOS ne-a chemat la dialog... Noi nu avem ce discuta cu PENALII”
10.08.2020
12:31
3658
Agricultorii din centrul și sud-estul R. Moldova ies MÂINE la PROTESTE. Aceștia sunt NEMULȚUMIȚI de soluțiile propuse de Guvernul Chicu și cer instituirea stării de urgență în agricultură. Revendicările agricultorilor
03.08.2020
11:03
2970
Guvernul NU poate acoperi toate PAGUBELE suportate de agricultori, iar premierul Chicu le dă un SFAT: „Să se orienteze la piața asigurărilor...”
25.06.2020
10:02
3165
VIDEO // Protest cu „kulioașe” în fața Procuraturii Generale. „Stoianoglo ne-a spus că vrea să investigheze furtul miliardului... Uite aici avem un episod despre unde au ajuns banii din furtul miliardului”
20.02.2024
10:17
14.02.2024
14:48
29.06.2023
10:14
11.10.2022
11:36
09.07.2021
14:20
07.06.2021
10:13
26.04.2021
09:50
10.08.2020
12:31
03.08.2020
11:03
25.06.2020
10:02
Top stiri
10.10.2026
08:31
409
SUA, Ucraina și Europa negociază la Miami o propunere de pace, în timp ce Trump anunță acordul Rusiei privind motorina
10.10.2026
07:05
528
Zelenski critică decizia lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei: „Un cadou făcut lui Putin”
10.10.2026
04:08
555
Copilotul zborului flydubai către Tel Aviv plănuia un atac sinucigaș pe aeroportul Ben Gurion, anunță procurorul EAU
10.10.2026
02:03
697
Înțelegerea Trump-Putin privind motorina rusească umbrește negocierile SUA-Ucraina de la Miami
10.10.2026
00:32
939
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
09.10.2026
23:56
648
Prognoza pentru 10–16 octombrie 2026: căldură la început, ploi la mijlocul săptămânii
09.10.2026
22:24
683
Cutremur estimat ulterior la magnitudinea 8,0 în largul Panamei: panică la Ciudad de Panama și alertă de tsunami în Columbia și Ecuador
09.10.2026
21:03
828
Trump atacă decizia Comitetului Nobel, iar SUA sancționează Curtea Penală Internațională după premiul acordat lui Navi Pillay
09.10.2026
20:36
781
Fost lider al cadeților, acuzat că s-a dat drept fată pe Snapchat pentru a primi imagini nud de la adolescenți
09.10.2026
19:43
721
Tesla redenumește în Europa sistemul „Full Self-Driving”, după presiunile Germaniei
09.10.2026
19:28
641
Statele UE au ajuns la un acord pentru înființarea unui supervizor bursier european
09.10.2026
17:49
901
Șeful blogului rus de război „Rybar”, arestat în Muntenegru; Medvedev amenință cu reținerea unor cetățeni occidentali
09.10.2026
17:44
729
MEC încurajează universitățile să-și extindă parteneriatele și mobilitățile academice prin programul CEEPUS IV
09.10.2026
17:21
754
Vladimir Bolea: Satele trebuie conectate prin drumuri, iar serviciile publice să fie accesibile tuturor
09.10.2026
16:43
896
Zelenski anunță „daune considerabile” la rețeaua electrică a Ucrainei și îl critică pe primarul Kievului
09.10.2026
16:37
751
Anthropic le interzice utilizatorilor să fie „cruzi” cu sistemele sale de inteligență artificială
09.10.2026
16:20
844
Poliția din Staffordshire testează un chatbot cu inteligență artificială pentru a reduce presiunea asupra operatorilor telefonici
09.10.2026
16:18
867
O fostă angajată a unui penitenciar și un deținut au ajuns la închisoare după 5.000 de mesaje pe Snapchat
09.10.2026
15:27
875
Armata ucraineană susține că a lovit trei instalații rusești implicate în producția de rachete
09.10.2026
15:25
863
Friedrich Merz, indignat de vizita lui Gerhard Schröder la Putin: „Este pur și simplu imorală”
09.10.2026
15:21
775
Ziua europeană a donării de organe: solidaritatea oferă pacienților o nouă șansă la viață
09.10.2026
14:46
777
Bărbat condamnat după ce a publicat pe Facebook un mesaj de amenințare la adresa lui Lucy Connolly
09.10.2026
14:05
885
O femeie de 66 de ani, la un pas să-și piardă apartamentul. Doi curieri, reținuți în flagrant la Chișinău
09.10.2026
13:59
895
Foști cercetători ai OpenAI susțin că au fost concediați după ce au pus siguranța pe primul loc
09.10.2026
13:53
771
Patru bărbați, suspectați că au furat șase automobile Range Rover din Belgia. Percheziții în Moldova
09.10.2026
13:52
740
Un cetățean turc căutat internațional, extrădat din Republica Moldova în Turcia
10.10.2026
08:31
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
09.10.2026
15:27
09.10.2026
15:25
09.10.2026
15:21
09.10.2026
14:46
09.10.2026
14:05
09.10.2026
13:59
09.10.2026
13:53
09.10.2026
13:52
Actualitate
Parteneri
Stiri
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri

















