13:10:13 16.04.2024
Stiri

Mandatul Misiunii Europene de Asistență la Frontieră în R. Moldova și în Ucraina, PRELUNGIT cu încă trei ani

Economie 19.10.2017 08:30 Vizualizări2212 Autor: Ziarul National
Mandatul Misiunii Europene de Asistență la Frontieră în R. Moldova și în Ucraina, PRELUNGIT cu încă trei ani


Mandatul Misiunii Europene de Asistență la Frontieră în Republica Moldova și în Ucraina (EUBAM) va fi prelungit cu încă trei ani, adică până la 30 noiembrie 2020, după ce Guvernul a aprobat, pe 18 octombrie, semnarea unui Acord multilateral între R. Moldova, Ucraina și Comisia Europeană.

Printre obiectivele de activitate ale EUBAM de mai departe se numără contribuția la soluționarea conflictului transnistrean, inclusiv prin promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, dar și acordarea asistenței Republicii Moldova și Ucrainei în combaterea criminalității transfrontaliere și a traficului ilicit.

De asemenea, prelungirea mandatului EUBAM va avea efect pozitiv asupra întregului proces de gestionare integrată a frontierei de stat, în contextul îndeplinirii angajamentelor asumate de către Chișinău prin Acordul de Asociere R. Moldova – UE.

Menționăm că EUBAM acordă asistență consultativă autorităților vamale și grănicerești ale ambelor state, în special vizând preluarea practicilor europene în materie de securizare a frontierei.

Misiunea UE de Asistență la Frontieră în Republica Moldova și în Ucraina şi-a început activitatea la 1 decembrie 2005, având ca scop modernizarea procedurilor de gestionare a frontierelor și ajustarea lor la standardele europene.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md