VIDEO // Comisia Electorală Centrală NU a înregistrat, pentru a doua oară, grupul de inițiativă pentru organizarea referendumului de anulare a sistemului mixt: „Rușine! Demisia!”
2522
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins astăzi, pentru a doua oră, cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului legislativ pentru anularea sistemului mixt.
Pentru acest lucru au votat șapte membri ai CEC, Vladimir Șarban și Sergiu Gurduza fiind împotrivă, iar Vasile Gafton a lipsit de la momentul votului. După vot, membrii grupului de inițiativă, prezenți la ședință, au scandat „Rușine!” și „Demisia!”.
Președinta CEC, Alina Russu, a declarat că, potrivit Codului bunelor practici în materie electorală, inițierea modificării legislației electorale nu se permite cu un an înaintea alegerilor. Întrucât alegerile parlamentare din R. Moldova sunt programate pentru sfârșitul acestui an, organizarea unui asemenea referendum „încalcă normele internaționale”.
Totodată, Alina Russu, pe lângă „erori de procedură” care ar fi fost comise la ședința de constituire a grupului de inițiativă, a mai făcut referire la o decizie anterioară a Curții Constituționale care a stabilit că șeful statului poate organiza numai referendumuri consultative și doar Parlamentul poate organiza referendumuri legislative și este unica entitate care poate stabili ce fel de sistem electoral să fie aplicat în R. Moldova.
Ultimul argument i-a părut irelevant membrului CEC, Vasile Gafton, ca fiind motiv pentru respingerea cererii de înregistrare a acestui grup de inițiativă. În opinia lui Gafton, decizia CEC nu este argumentată juridic.
Un alt membru al CEC, Vladimir Șarban, a acuzat faptul că acest proiect de decizie i-a fost prezentat astăzi, cu puțin timp înainte de ședință, și nu a reușit să se documenteze. Alina Russu a dat vina pe o pană de curent și lipsa accesului la internet de astăzi de la CEC.
Sergiu Gurduza, la fel ca Șarban, a anunțat că nu va vota această decizie și va publica o opinie separată, fiindcă CEC ar fi trebuit să examineze chestiuni de procedură, nu să se expună asupra problemei supusă la referendum.
Președintele grupului de inițiativă, Ștefan Gligor, a catalogat ceea ce s-a întâmplat la CEC ca fiind „circ” și i-a atenționat pe membrii autorității electorale centrale că ceea ce ar face ei reprezintă „uzurparea puterii în stat”.
Acesta a adăugat că CEC preferă să facă referire la o recomandare a Comisiei de la Veneția din 2006 vizavi de termenele în care nu poate fi modificată legislația electorală, evitând să ia în considerație o altă recomandare a aceluiași for, din 2016, potrivit căreia sistemul electoral din R. Moldova nu ar trebui schimbat în actualele condiții din R. Moldova.
Membru Comisiei Electorale Centrală (CEC), Sergiu Gurduza, și-a pus o banderolă albă la mâna stângă, anunțând că este „în grevă japoneză față de ceilalți membri ai CEC”.
Gurduza a luat această decizie după ce propunerea sa privind includerea în ordinea de zi a ședinței de astăzi a unui proiect de decizie privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului legislativ de anulare a sistemului mixt a fost respinsă.
19.12.2025
19:18
1090
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
1368
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
1881
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
1552
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1429
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1593
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1411
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1357
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2318
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1488
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
22.12.2025
08:04
325
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
493
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
762
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
790
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
823
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
752
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
785
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
926
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
880
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
824
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
907
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
971
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1319
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
920
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
1080
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
966
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1204
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
1086
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
1078
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
1052
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1150
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
1030
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1299
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1258
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
1084
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1126
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














