Killerul Proca susține că Vlad Plahotniuc i-ar fi comandat omorul „bancherului negru”, Gorbunțov
5104
Jurnal.md
Killerul Vitalie Proca, care își ispășește o pedeapsă de 21 de ani într-o închisoare din România, afirmă că cel care i-ar fi comandat omorul lui Gherman Gorbunțov, numit și „bancherul negru”, din primăvara anului 2012 de la Londra, este liderul democraților, Vladimir Plahotniuc.
Într-un interviu oferit pentru „Jurnal TV”, Proca a declarat că s-a întâlnit, înainte de tentativa de omor, cu interlopul Ion Druță, zis „Vanea Pisatel”, și Vlad Plahotniuc într-un local din Chișinău, iar ultimul i-ar fi spus să-și termine treaba și „să bate cuie”.
„Comanda e a lui Plahotniuc. Nu ştiu cum îl vede restul lumii, dar eu îl consider un criminal în serie şi ştiu de ce vorbesc aşa. M-a prins într-un moment în care am stat mai prost cu banii. Nu am putut să întorc o sumă de bani împrumutată şi mi s-a propus să fac acest lucru”, a declarat Proca pentru sursa citată.
Proca a mai povestit că, în 2010, a ieșit dintr-o închisoare din R. Moldova înainte de termen și nu avea dreptul să-și facă documente ca să părăsească țara. Potrivit lui, Vlad Plahotniuc l-a ajutat ulterior să-și facă pașaport ca să ajungă în România și, de acolo, în Marea Britanie pentru a-l împușca pe bancher.
„A fost aici la mine un procuror şi un angajat al Ambasadei Moldovei la Bucureşti. Cred că Ambasada le-a făcut intrare aici. Mi s-a propus să îl înfund pe un om şi, în schimb, să mă repatrieze, iar acolo ar face să-mi fie bine şi să-mi reducă un pic din pedeapsă. Mi s-a propus să fac declaraţii mincinoase despre Renato Usatîi. (...) Mai mult, după acea vizită, a venit la mine o persoană, cred că se ştie despre ea din interviurile pe care le-a dat soacră-mea. Numele acestei persoane a fost făcut public, este aşa-numitul Radu Cijicenco, pe care l-am trecut ca prieten în fişa de vizită. Acesta, din lipsă de experienţă, mi-a scris pe o foaie ce să declar. Trebuia să spun că am fost instigat de Renato Usatîi să atentez la viaţa lui Gherman Gorbunţov, să îl lichidăm. Eu i-am pus omului nişte întrebări la care el a răspuns. Mai mult, a indicat pe hârtie. Eu ştiu cu cine sunt implicat şi în ce probleme, cine stă în spatele acestor lucruri, ştiu cât sunt de răi toţi acei oameni. Şi dacă am avut ocazia să îl prind la cuvinte, l-am prins”, mai spune killerul, afirmând că, dacă cineva ar fi nevinovat, nu ar acționa de așa manieră.
Proca s-a mai plâns pe faptul că toată familia sa din R. Moldova are de suferit din această cauză - cumnatul său, David Davitean, a fost condamnat la 16 ani de pușcărie, iar soția sa este hărțuită de organele de drept.
Menționăm că, în această săptămână, procurorii Vitalie Busuioc și Lilian Bacalâm, au declarat într-o conferință de presă că între killerul Proca și Renato Usatîi ar exista o legătură, ultimul plătindu-i sume mari de bani familiei lui Proca pentru a nu-l da în vileag pe primarul de Bălți că ar fi comandat omorul lui Gorbunțov. Și Gorbunțov a arătat anterior spre Usatîi ca fiind comanditarul tentativei de asasinat asupra sa. Usatîi afirmă, la rândul lui, că a făcut acele plăți sub supravegherea anchetatorilor din România cu care colaborează în acest caz.
25.02.2026
11:09
199
Bărbat de 37 de ani, cu antecedente penale, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor cu deosebită cruzime din interes material
24.02.2026
11:55
761
Ucraineancă prinsă cu 24 000 de dolari nedeclarați pe Aeroportul Chișinău, amendată și expulzată
24.02.2026
11:11
676
Tânăr de 19 ani, condamnat la 12 ani și jumătate de închisoare pentru viol și pornografie infantilă asupra a doi minori
23.02.2026
12:00
1849
ULTIMA ORĂ, VIDEO // De ce majoritatea drumurilor din R. Moldova se DEZINTEGREAZĂ după prima iarnă? „S-au utilizat doar 84 de tone de asfalt din totalul necesar de 170 de tone. Cu jumătate ce facem? Au pus un strat mau subținere, ca de obicei…”
23.02.2026
11:09
937
Bărbat din Chișinău, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violență domestică și încălcarea ordonanței de protecție
23.02.2026
10:17
1152
Bătrân de 77 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare pentru violarea unei fetițe de 7 ani
19.02.2026
11:10
1548
Polițist din Hâncești și complicele său, condamnați cu suspendare de Curtea de Apel pentru corupere pasivă după ce fuseseră achitați în primă instanță
19.02.2026
10:38
1498
Femeie de 44 de ani din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat concubinul în urma unei crize de gelozie
19.02.2026
09:40
1621
Patru persoane condamnate la Curtea de Apel Centru pentru sustragerea acțiunilor unei bănci comerciale, după recursul procurorilor
18.02.2026
14:46
1365
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
25.02.2026
11:22
1
Număr record mondial de jurnalişti ucişi în 2025: Israel, responsabil pentru aproape două treimi dintre decese
25.02.2026
11:09
46
Bărbat de 37 de ani, cu antecedente penale, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor cu deosebită cruzime din interes material
25.02.2026
10:43
68
Moldova face pas decisiv spre cuplarea cu piața energetică a UE: Ministerul Energiei inițiază verificarea transpunerii Pachetului de Integrare a Pieței de Energie Electrică
25.02.2026
10:22
298
Romanian Real Estate FORUM – pentru PRIMA dată la Chișinău. REZERVĂRI și informații AICI
25.02.2026
08:06
380
Horoscopul zilei 25.02.2026
25.02.2026
07:55
388
Regele Harald al Norvegiei, spitalizat de urgență în Tenerife din cauza unei infecții și a deshidratării
25.02.2026
07:27
373
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
25.02.2026
04:50
566
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
25.02.2026
03:30
478
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
513
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
497
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
470
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
25.02.2026
00:54
664
Anthropic, presată de Pentagon să ofere acces nelimitat la AI armatei americane, amenințată cu sancțiuni și forțare prin Legea Producției de Apărare
25.02.2026
00:50
542
Google construiește în Minnesota un centru de date alimentat 100% cu energie curată și cea mai mare baterie din lume, de 100 de ore
513
SUA dau ultimatum companiei Anthropic în disputa privind folosirea tehnologiei AI de către Pentagon
25.02.2026
00:12
618
Șeful Instagram, pus la zid în instanță pentru întârzierea de ani de zile a filtrului de nuditate destinat protejării adolescenților
25.02.2026
00:07
557
Discord amână până în 2026 lansarea globală a verificării vârstei, după valul de critici din partea utilizatorilor
535
Google își cere scuze pentru alerta Bafta care îndemna utilizatorii să „vadă mai mult” despre o insultă rasială
24.02.2026
22:45
528
Inteligența artificială propulsează tot mai multe startup-uri la 10 milioane $ ARR în doar trei luni
24.02.2026
22:12
570
SUA sancționează brokerul rus de vulnerabilități zero-day acuzat că a cumpărat exploatări furate de la un contractor de apărare american
24.02.2026
21:55
644
Moscova avertizează la Geneva că reluarea testelor nucleare de către SUA ar declanșa un efect de domino și ar submina Tratatul de Interzicere Totală a Testelor Nucleare
24.02.2026
21:50
455
Spotify lansează împreună cu Liquid Death o boxă‑urnă „Eternal Playlist” în ediție limitată, pentru muzică dincolo de moarte
24.02.2026
21:19
713
UE promite împrumutul de 90 mld. € pentru Ucraina, în pofida veto-ului Ungariei, și pregătește un nou plan energetic de 920 mil. € pentru iernile 2026-2027
24.02.2026
20:54
652
Răcire bruscă și cer mai senin în Republica Moldova, miercuri, 25 februarie 2026
24.02.2026
19:54
584
Macron, sceptic că se poate obţine o pace rapidă în Ucraina: cere aliaților să intensifice sprijinul și să deblocheze garanțiile de securitate pentru Kiev
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














