Jurnalul zilelor ce trec - …stare de greață
2659
Anna Ahmatova, din care recitesc acum cu pasiune și cu o altă înțelegere a sensurilor (inclusiv traducerile în română, ca să vad ce s-a pierdut…), scria mesianic/patetic în preajma Primului Război Mondial: „Dă-mi ani grei de suferință/ Dă-mi nesomn, sufocare și febră/ Ia-mi copilul și omul drag/ Și harul tainic mi-l ia pe deasupra/ Astfel mă rog în timpul liturghiei Tale/ Ca după zile de agonie grea/ Norul ce a întunecat Rusia/ Să se preschimbe în slava Ta strălucită” (poemul Molitva/Rugăciune).
E surprinzător că o scriitoare de inteligența și talentul Annei Ahmatova avea la 1914 exaltări patriotice de acest nivel, gata să-și sacrifice oamenii dragi pentru măreția Patriei. Versurile de mai sus exprimă o stare de spirit de care era cuprinsă nu numai Rusia, ci și întreaga Europă, grăbită să se arunce în abisul unui oribil măcel. Și iadul a venit, pulverizând imperii și destine, spulberând iluzii. Tragedia Rusiei, căzute pe mâna sovietelor, își are originea în anii iresponsabili de dinaintea Primului Război Mondial. Din păcate, destui scriitori străluciți au ațâțat flacăra care se lățea peste Europa.
Aceeași Anna Ahmatova, cu semnătura interzisă, cu soțul omorât și fiul întemnițat, scria în anii sovietici că omului din Rusia i-ar trebui doar două lucruri: scrumieră și scuipătoare. O cugetare memorabilă, demnă de condeiul unui Gogol.
***
Peste ani, o altă scriitoare, contemporană cu noi, Herta Müller, originară din România, laureată a Premiului Nobel, care nu a avut în biografia ei niciun pasaj entuziast-patriotic, dimpotrivă, a fost persecutată de Securitatea lui Ceaușescu, trăiește o stare de silă și greață când vede ce face Putin, o stare similară cu cea a Annei Ahmatova din anii stalinismului târziu. Scriitoarea a taxat sever, cu accente caustice chiar, agresiunea lui Putin în Ucraina. „Are o țară uriașă, ar trebui să-și bată capul să o amenajeze, să-i construiască o infrastructură, să creeze condiții normale, pentru ca oamenii să-și pună dinți și să-și cumpere încălțări. Să se apuce de lucru și poate va uita de război”.
Solidaritatea Hertei Müller cu Ucraina și cu întreg Estul european este de admirat. Scriitoarea vorbește în cunoștință de cauză, ca o persoană trecută printr-o dictatură de inspirație rusească. Atitudinea ei contrastează cu prestația multor intelectuali occidentali de stânga, care delirează pe tema „unicității Rusiei” și-i invocă, exoftalmici, pe Tolstoi, Dostoievski și Cehov, exact ca rusoaicele din Crimeea, care declarau în ziua pseudo-referendumului separatist de după anexare că sunt fericite să trăiască de-acum încolo în „țara marilor clasici ruși”, fără a fi deranjate de „soldățeii verzi” înarmați ce păzeau urnele de vot.
Mi-am pus de nenumărate ori aceleași întrebări, uitându-mă la harta Rusiei, la golul imens al Siberiei: de ce invadează alte popoare, de ce nu ne lasă să respirăm? Ideea de război, astăzi, acum, îți provoacă o stare de stupefacție și, exact ca la Herta Müller, de greață și silă. E ca și cum cineva ar șterge cu buretele memoria răului de dinaintea ta. Ți se face rușine pentru ființa umană, pentru sălbăticia la care a ajuns. O națiune mare este luată ostatică, i se castrează spiritul și creativitatea de către o gherilă de KGB-iști, hoți și bătăuși complexați, care au iahturi în porturile din Monaco și vile în frumoasele ținuturi din Toscana. În timp ce Rusia se prăbușește și trage după ea în abis întreaga civilizație.
16.05.2018
10:40
27.03.2018
11:37
29.12.2016
13:26
22.12.2016
12:51
14.12.2016
11:52
09.12.2016
12:21
02.12.2016
12:49
24.11.2016
12:06
17.11.2016
10:00
11.11.2016
12:30
17.10.2016
14:19
06.10.2016
11:40
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
30.08.2026
19:33
30.08.2026
19:04
30.08.2026
18:30
30.08.2026
18:14
30.08.2026
17:15
30.08.2026
16:08
30.08.2026
15:57
30.08.2026
14:55
30.08.2026
14:17
30.08.2026
14:13
30.08.2026
14:10
30.08.2026
13:44
30.08.2026
13:14
30.08.2026
12:47
30.08.2026
12:40
30.08.2026
12:38
30.08.2026
12:17
30.08.2026
12:02
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















