20:17:04 24.04.2024
Stiri

Judecătoria Orhei a respins contestația PAS și Tauber rămâne primar la Jora de mijloc: „Este posibil să organizezi șase concerte cu 93 de mii de lei?”

Partide/Comunicate 25.05.2018 10:29 Vizualizări1894 Autor: Ziarul National
Judecătoria Orhei a respins contestația PAS și Tauber rămâne primar la Jora de mijloc: „Este posibil să organizezi șase concerte cu 93 de mii de lei?”


Judecătoria Orhei a respins, ieri, contestația depusă de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) prin care solicita anularea alegerilor de la Jora de Mijloc, același raion, câștigate de vicepreședinte Partidului „Șor”, Marina Tauber.

PAS arăta că legislația electorală ar fi fost încălcată, candidata acestui partid cheltuind în campanie mai mulți bani decât limita permisă.

Juristul PAS, Sergiu Litvinenco, susține că principalele argumente ale celor de la Partidul „Șor” în favoarea respingerii contestației au fost că justiția a respins deja contestația concurentului electoral PD împotriva Partidului „Șor” și că autoritatea electorală centrală nu a constatat încălcări în rapoartele financiare ale aceluaiși partid.

„Și acum o întrebare simplă - facem abstracție de CEC, de justiție, de PD, de Șor, de dragostea nesăbuită a lui Plahotniuc pentru Șor în detrimentul propriei organizații teritoriale etc. Este posibil să organizezi 6 concerte (la care să cânte Brio Sonores, Igor Cuciuc, Ian Raiburg, Coști Burlacu, Corina Țepeș, Olga Ciolacu, Catharsis, Gheorghe Țopa, Ady, Doina Sulac, Vitalie Dani, Aura, Anatol Mârzenco Doinița Gherman, Kapushon, Anastasia Lazariuc, Zdob și Zdub, Ionel Istrati, Nătălița Olaru, Natan + cheltuieli pentru scene mobile, lumini, sonorizare, focuri de artificii, cadouri etc.) și să te încadrezi în 93 de mii de lei (adică circa 4 800 EURO)?”, a întrebat Litvinenco.

Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat că ar putea să atace decizia de ieri a Judecătoriei Orhei la Curtea de Apel.

Menționăm că Marina Tauber a câștigat alegerile de la Jora de Mijloc din primul tur, cu peste 61%.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md