20:01:32 28.03.2024
Stiri

ÎNTREBAREA capcană primită de şeful GOOGLE România la interviul de angajare

Reportaj 13.11.2014 15:10 Vizualizări3384 Autor: Ziarul National
ÎNTREBAREA capcană primită de şeful GOOGLE România la interviul de angajare sursa: descoepra.ro


Dan Bulucea, country manager Google România, a avut parte în cadrul interviului de angajare dat în 2010 de o întrebare capcană, ascunsă printre cele obişnuite, notează gandul.info. „Câte avioane zboară la un moment dat?”, l-au întrebat recrutorii pe actualul şef al Google România.

„Am avut un timp de gândire, cei de acolo nu m-au grăbit. Am estimat numărul aeroporturilor din lume şi numărul de avioane de pe fiecare aeroport. Nu mai ştiu exact cât a fost rezultatul, dar a contat ideea”, a explicat Bulucea modul în care a acţionat atunci când a fost pus în faţa acestei încercări, precizând că, din moment ce a obţinut funcţia din fruntea Google România, răspunsul său a fost cel mai probabil unul bun, mai precizează sursa citată.

Dan Bulucea, până în primăvara anului 2010 director de marketing şi business în cadrul Microsoft România, este şeful Google în România, după un total de 12 ani petrecuţi în cadrul filialei locale a celui mai mare producător de software din lume.

Dan Bulucea are o experianţă de peste 17 ani în vânzări, marketing şi business development în industria IT&C. Dan Bulucea a lucrat în perioada 1998-2006 la Microsoft, ocupând diverse funcţii, de la PC hardware manufacturers manager, Communications Sector Manager, Developer and Platform Evangelism Group Manager. Dan Bulucea are şi expertiză internaţională, lucrând în cadrul Microsoft CEE Headquarters ca Regional Competitive Officer.

Google a căutat un country manager pentru România încă din 2008, când Radu Tudorache, care a ocupat funcţia timp de un an, a plecat la Romtelecom. Din această funcţie, Dan Bulucea conduce biroul gigantului internet de la Bucureşti şi se va ocupa de dezvoltarea afacerilor şi implementarea strategiei Google în România, stabilirea unor relaţii de afaceri cu partenerii români şi vânzarile directe de publicitate. Dan Bulucea deţine un MBA şi este licenţiat în informatică.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md