05:20:56 24.04.2024
Stiri

INTERVIU // Campionul mondial la judo, Eugen Matveiciuc: „Încerc să fiu mai bun ca ieri și mai rău ca mâine”

Sport 23.08.2017 15:30 Vizualizări4089 Autor: Ziarul National


INTERVIU // Campionul mondial la judo, Eugen Matveiciuc: „Încerc să fiu mai bun ca ieri și mai rău ca mâine”
Eugen Matveiciuc, al doilea de la stânga spre dreapta

Chiar dacă a devenit recent campion mondial la judo printre cadeți, iar toată lumea laudă performanța sa, Eugen Matveiciuc, în ciuda vârstei pe care o are, rămâne un tip modest și cu picioarele pe pământ. Nu se mulțumește cu performanța obținută zilele trecute, deoarece, spune el, moto-ul său este: „Fii mai bun ca ieri și mai rău ca mâine”.

În ciuda programului său încărcat, Eugen a acceptat să ofere un scurt interviu pentru Ziarul NAȚIONAL.

Eugen, la câți ani ai început să practici acest sport care te-a făcut cunoscut în toată lumea?

Am început să practic sportul la o vârstă foarte fragedă. Am descoperit judo-ul când împlinisem abia șase ani. Atunci am înțeles că acest sport este pentru bărbații adevărați, iar eu doresc să fiu un bărbat adevărat.

Practici acest sport de zece ani și practic ai fost privat să ai o copilărie normală. Ai resimțit asta?

Mie mi-a plăcut mereu să nu stau locului și să am o activitate. De altfel, am reușit și reușesc și acum să-mi fac timp pentru toate activitățile. Când eram mai mic, reușeam să mă joc cu prietenii, alergam foarte mult… Bineînțeles că reușeam să ajung și la antrenamente. Nu cred că judo-ul a influențat negativ copilăria mea. Pot să spun că mi-a făcut copilăria mult mai frumoasă.

Ce simți atunci când participi la o competiție?

Nu pot să spun că nu am emoții. Acestea sunt foarte mari și este foarte important ca să știi să le stăpânești. Atmosfera la concursurile la care particip este foarte încordată, pentru că fiecare dintre participanți are scopuri bine definite. Atunci când mă antrenez, încerc să-mi pun în valoare tehnica mișcărilor și încerc să fiu mereu concentrat la maximum. Asta mă ajută foarte mult să țin în frâu emoțiile.

Care e rețeta succesului în acest sport?

Cred că orice sport este foarte dificil. La judo trebuie să ai o pregătire fizică foarte bună, să fii rezistent până în ultima secundă. Nu e suficient doar să lupți cu adversarul, dar să simți orice mișcare. Desigur că pentru a fi un luptător valoros este nevoie de antrenamente. Eu dedic circa patru ore pe zi antrenamentelor. Se întâmplă să stau chiar și mai mult în sala de sport. Nu mi-am pus scopul să număr orele dedicate antrenamentelor. Asta pentru că iubesc acest sport.

Tu ai ales judo-ul sau cineva a ales pentru tine?

Cred că aș minți dacă voi spune că cineva mi-a cultivat pasiunea pentru judo. Această pasiune mi-am creat-o singur. Apropiații și antrenorii m-au susținut și mă susțin în continuare. Această susținere este necesară pentru orice sportiv, deoarece doar așa devii mai încrezător în forțele proprii.

După cucerirea acestei medalii, ești un exemplu pentru copii care abia intră în sala de sport. Spune, te rog, prin ce trebuie să treci ca să devii campion mondial?

Dacă munceşti mult şi depui suflet, atunci vei obţine rezultatul dorit. Trebuie să lupţi până la urmă, indiferent de durere, de dezamăgiri sau eşecuri. Doar aşa vei putea să devii un campion. În primul rând, trebuie să devii campion pentru tine. Trebuie să crezi mereu în forţa şi puterea ta, pentru că dacă nu vei crede tu, nu va crede nimeni. Eu merg cu un singur gând la antrenamente și la competiții: „Fii mai bun ca ieri și mai rău ca mâine”. Cred că de acest moto ar trebui să se conducă toți sportivii.

Ce-ți mai dorești de-acum încolo?

În primul rând, îmi doresc foarte mult să obțin calificarea la Jocurile Olimpice. Dacă voi fi deja calificat, atunci voi avea ca scop câștigarea unei medalii. Nu pot să ascund faptul că doresc din tot sufletul ca să fac cunoscută R. Moldova în toată lumea cu performanțele mele.

Eugen, îți dorim succes în continuare.

Vă mulțumesc. Sper că nu voi dezamăgi.

Interviu realizat de Gabriela Țurcan, stagiară


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md