Inteligența Artificială ar putea depista bolile pulmonare după un simplu strănut
O echipă de cercetători de la Google a creat un sistem AI care poate detecta diferite afecțiuni ale plămânilor după simpla evaluare a unui strănut sau a respirației, anunță Nature. Specialiștii sunt încrezători că sistemul de inteligență artificială va putea identifica și diagnostica persoanele bolnave de tuberculoză, Covid sau alte afecțiuni pulmonare.
Ideea nu este una nouă. Ea a apărut inițial în timpul pandemiei Covid, atunci când cercetătorii și-au dat seama că o boală pulmonară poate fi depistată după modul în care o persoană strănută. Practic, noul sistem Google, botezat Health Acoustic Representation (HeAR), poate face acum acest lucru după ce în baza sa de date au fost introduse circa un milion de clipuri audio cu persoane care strănută.
Studiul a fost publicat pe platfoma ArXiv și susține însă că este prea devreme pentru a vorbi despre un produs comercial. Planul este ca proiectul să atragă atenția cercetătorilor din toată lumea, astfel încât acesta să fie testat în mai multe laboratoare și centre de cercetare, și astfel să poată fi îmbunătățit.
Până în prezent, HeAR a obținut un punctaj de 0,645-0,710 puncte în identificarea cazurilor de Covid și 0,739 de puncte în cele de tuberculoză, în condițiile în care 0,5 reprezintă un model care echivalează cu o simplă predicție, și 1, care reprezintă un diagnostic exact.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională