INIȚIATIVĂ în Parlament // Patru orașe din R. Moldova ar putea deveni MUNICIPII
4018
Orașele Cahul, Orhei, Soroca și Ungheni ar putea primi statut de municipii. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost înregistrat astăzi în Parlament de către mai mulți deputați din Coaliția Proeuropeană, autorul documentului fiind liberal-democratul Tudor Deliu.
Deputatul Tudor Deliu a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că aceste orașe corespund statutului de municipiu și ca număr de populație, dezvoltare socio-economică, au instituții culturale și de învățământ importante etc.
„Acestea sunt orașe de importanță majoră pentru dezvoltarea economică a R. Moldova. Nu vom mai avea doar două municipii – Chișinău și Bălți – care se vor dezvolta, ci și alte localități din republică. Efectele vor fi considerabile: de la majorarea bugetelor, până la mai multe posibilități de dezvoltare a infrastructurii etc.”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Tudor Deliu.
Deputatul susține că proiectul ar putea fi aprobat în scurt timp, până la finele actualei sesiuni parlamentare.
„Suntem foarte bucuroși. E o promisiune de trei ani în fața cetățenilor. Sperăm să fie aprobată legea cât mai rapid, pentru că asta înseamnă mai multe investiții, locuri de muncă și bunăstare”, ne-a spus Iurie Toma, președintele raionului Ungheni.
Proiectul de lege menționat va modifica, în cazul în care va fi aprobat, Legea privind organizarea administrativ-teritorială a R. Moldova, potrivit căreia în prezent există cinci municipii: Chișinău, Bălți, Tiraspol, Tighina și Comrat.
13.12.2018
09:00
11.10.2018
13:00
10.07.2018
16:45
21.05.2018
12:19
01.05.2018
09:30
23.02.2018
07:30
22.02.2018
14:30
20.01.2018
19:04
01.12.2017
20:03
28.09.2017
17:01
13.01.2017
19:08
04.04.2016
11:44
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
29.10.2026
17:16
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
















